Archive for June, 2010

Parfum original versus contrafacut

Achiziţionarea unui parfum original este o investiţie pentru oricine având în vedere preţurile nu tocmai neglijabile. Prin urmare, preferi să te asiguri că ceea ce cumperi e chiar un produs autentic, original, nu un fals.
Există câteva aspecte pe care poţi să le verifici când cumperi un parfum ca să te asiguri că este original.
1. Ambalajul. [...]

GQ – Cum să te îmbraci bine pe bani puţini – Episodul 4 – Batista de buzunar cu imprimeu

Stil şi inspiraţie luna iunie

Pozele sunt realizate de Tommy Ton pentru GQ.com şi reprezintă inspiraţia de stil din această saptămână. Pozele au fost efectuate pe străzile din Paris şi Milano. Prima poză care mi-a sărit în ochi a fost felul în care se asortau aceşti pantofi cu blue jeanşii.

GQ – Cum să te îmbraci bine pe bani puţini – Episodul 3 – Şosete cu dungi la costum

Tehnici avansate de bărbierit

Tehnicile avansate trebuie aplicate după ce s-a efectuat o primă trecere a aparatului de bărbierit. Adică ne bărbierim faţa cu mişcările clasice (în sensul creşterii firelor de păr) şi apoi întindem din nou crema şi aplicăm una din aceste tehnici. În posturile anterioare s-a menţionat că metoda pentru a doua trecere este bărbieritul perpendicular pe [...]

GQ – Cum să te îmbraci bine pe bani puţini – Episodul 1 – Poartă carourile

Dungile şi carourile în ţinutele formale

Un bărbat cu bun gust ştie să aleagă culorile, dar ca să fie stilat trebuie să fie atent la asortarea imprimeurilor. Acestea pot fi deseori intimidante deoarece ele trebuie asortate la diverse ţinute şi nu există un ghid exact privind acest tip de asortare.

GQ – Cum să devii un rebel în stil – Episodul 30 – Ochelarii clasici la costum

Cum să îmbunătăţim persistenţa parfumului

Ne întrebăm uneori de ce parfumul preferat nu “ţine” cum trebuie, de ce dacă abia l-am aplicat după doar două-trei ore deja nu se mai simte.
Aşadar, ai hoinărit prin multe magazine de parfumuri, ai încercat ce ţi-a recomandat prietenul cel mai bun, vărul, mama, colegele de servici sau vânzătorul din magazin şi în cele din [...]

GQ – Cum să devii un rebel în stil – Episodul 29 – Investeşte într-un costum de calitate

Sponsori

_____________________________

Parteneri

Stats