Cum să îți aranjezi barba

Cum sa iti aranjezi barbaDe multe ori purtăm barbă, dar prea puţin ştim să o aranjăm şi să o întreţinem. Când vine vorba să ne aranjăm părul facial trebuie să luăm câțiva factori în considerare precum vârsta, conformația, mediul profesional. Asta nu înseamnă că trebuie să te limitezi la un singur stil. Doar experimentând vei găsi ceva care să-ți placă.

Bărbații care poartă barbă,  pot arăta bine atâta timp cât părul facial este aranjat. Dacă ai zone în care nu-ți crește  părul facial atunci trebuie să te bărbierești.

Nu fiecărui bărbat îi stă bine cu o barbă, dar trebuie să ținem cont de câteva reguli. Barba nu trebuie să depășească câțiva centimetri.

Sunt mulți care arăta bine cu o barbă de câteva zile. Dacă ești tânăr sau ai trăsături tinerești, o barba te va ajuta să pari mai matur. Acest lucru poate fi un beneficiu în multe situații. În primul an de facultate, colegii mei au fost întrebați aproape de fiecare dată dacă au  buletinul la ei la întrarea în club pentru a le verifica vârsta. Eu am scăpat de fiecare dată datorită bărbii. O astfel de barbă mai poate masca unele imperfecțiuni cum ar fi semne, acnee, etc.

Pentru a avea aceast tip de barbă de câteva zile, ea trebuie întreținută aproape zilnic sau la două zile în funcție de cât de repede crește. Tot ce ai nevoie, este de un aparat special pentru barbă.

Atenție la lungimea părului facial pentru că scopul final este să arăți matur și masculin.

Barba mai lungă este mai potrivită bărbaților mai în vârstă.

Ciocul împreună cu mustața pot fi atractive dacă sunt întreținute zilnic. În afară de faptul că trebuie întreținută aproape zilnic , nu uita că trebuie să te și razi aproape zilnic în zonele de lângă el.

Ciocul si barba

Mai este un fel de a-ți aranja barba și anume să unești perciunii cu ciocul. Această prelungire a perciunilor trebuie realizată printr-o linie subțire, dar este necesar să ai un păr facial des și închis la culoare. Trebuie să ai o barbă scurtă pentru a arăta mai bine.

perciuni prelungite

Acest tip de barbă este cel mai greu de întreținut deoarece acestă prelungire trebuie întreținută și-n plus trebuie să te bărbierești aproape zilnic.

Acest tip de barbă nu este recomandată pentru cei care lucrează în domeniul profesionist.

Nu-ți recomand acest fel de aranjare a bărbi cum este în fotografia de mai jos deoarece nu dă bine în mediul profesional și nu numai. În plus, nu are niciun avantaj.

Evita

Mai poți fi complet ras dacă crezi că te avantajează.

Cum sa iti aranjezi barba dacă ai faţă rotundă

Pentru cei cu faţa rotundă, este mai potrivit să o laşi puţin mai lungă în partea de jos a bărbiei pentru a lugi faţa. Barba pe margini trebuie să fie scurtă.

Combinaţia de barba şi  mustaţa este mai potrivită bărbaţilor cu faţă rotundă.

Cum sa iti aranjezi barba dacă ai faţă alungită

Ea este opusul feţei rotunde şi ai nevoie de o barba lată  pentru ca faţa să nu pară aşa de alungită.

Cum sa iti aranjezi barba dacă ai faţă pătrată

Dacă te încadrezi în această categorie atunci o combinaţia de barbă şi mustaţă îţi va fi în avantaj.

Cum sa iti aranjezi barba dacă ai faţă mică

Dacă te încadrezi în această categorie atunci barba trebuie să fie scurtă deoarece nu va fi proporţională cu faţa ta.

Cum sa iti aranjezi barba dacă ai faţă ovală

Dacă eşti în această categorie, atunci te poţi considera norocos. Orice tip de barba te va prinde bine.

O singură față și atâtea posibilități de aranjare.


sursa foto: thepqnation.com, mirror.co.uk, oneschemeofhappiness.typepad.com, blogdorf.files.wordpress.com

Comments

  1. Flavius says

    un articol foarte bun,chiar asteptam de mult timp un astfel de articol despre cum sa ne aranjam babra…totusi m-as fi bucurat sa vad mai multe fotografii si eventual niste sfaturi…ce..cum sa folosesti pt a reusi sa iti faci un anumit model :)

  2. Marius says

    Deocamdata nu pot vorbi de aranjarea barbii in prea multe moduri ptr ca inca nu am par facial peste tot …si il las “la voia intamplarii” uneori si de 1-2 cm, ahhh, si par mai matur/viril. Daca m-as barberii zilnic , as parea …neterminat.E doar o parere, trebuie luata ca atare.

    Un weekend frumos Laci

  3. Soarek says

    Intr-adevar, Marius. Parul facial iti confera un plus de masculinitate si te face sa te simti mai barbat, ca si parul de pe piept de altfel [spre exemplu]. Dar trebuie sa tii cont ca parul de pe fata “lasat la voia intamplarii” nu da bine mai deloc. Incearca sa gandesti altfel: “corpul meu, templul meu”.

    De exemplu, un barbat care isi penseaza sprancenele, isi da unghiile cu lac sau are grija de barba, poate fi considerat putin sarit de pe limita masculinitatii de catre sceptici. Insa aceste detalii iti confera un aspect de om ingrijit si totodata evidentiaza si caracterul unui om stapan pe sine.

    Pana la urma urmei, traim intr-o lume in care detaliul face diferenta.:)

  4. Andrei says

    Salut si multumesc pentru toate articolele pe care le publici , chiar ajuta . As avea o intrebare de ce aparat ar fi nevoie pentru a intretine barba . Am 16 ani si barba creste pot spune ca destul de repede . Am un aparat phillips cu 3 rotite , presupun ca stii despre ce vorbesc dar uneori trebuie sa dau de mai multe ori si ajung sa ma inrosesc pentru ca raman anumite fire. Multumesc inca odata !

  5. says

    @Marius Mersi mult.

    @Soarek Intr-adevar detaliile fac diferenta.

    @Andrei Sunt aparate care arata ca si cele de tuns, dar într-un format mai mic unde iti poti alegi la cati mm sa-ti tunzi barba.

  6. Radu says

    Buna! Am si eu o intrebare, daca doresc sa am barba de 2-3 mm si sa o intretin la acelasi nivel de ce am nevoie? Am vazut pe site la Altex ca sunt Aparate de barbierit si Aparate de tuns barba care dintre acestea il pot folosii pt a putea sa imi aleg la cati mm sa imi tund barba? Multumesc si felicitari pentru site!

  7. Cristi says

    Interesant articolul dar totusi fii mai atent la redactare. Corect este “perciunii” nu “perciunile”. Mai consulta dexonline.ro cand ai dubii.
    Sper ca atunci cand vei scoate pe piata cartea, aceasta sa nu aiba greseli de genul acesta(foarte des intalnite de altfel in articole). Multa bafta!

  8. says

    @ Cristi

    Mersi pentru corectura. Intru des pe dexonline, dar mai imi scapa si mie cate o greseala.

    Aceste greseli des intalnite apar la mine?

    Am om care imi va corecta, de fapt fiecare trebuie sa aiba cand scoate o carte.

  9. Attila says

    Mi-a placut comentariile,dar am si eu o intrebare. Cum sa-mi cresc mustata inintregime,adica de la capat pana la final,fara intrerupere?

  10. says

    @ Attila trebuie sa o intreti cand este in crestere. Sa o mai tai din cand in cand pentru a fi mai aranjata. Vei avea de o masina de tuns barba.

  11. cata says

    hai sa zicem ca mi-a placut, dar eu cautam altceva in acest articol si anume: ce trebuie mai exact sa folosesc pentru mustata si barba mare? parca erxista un fel de pieptane mai mic sau ceva asa, dar nu stiu exact si asta cautam aici.

  12. Doctor Azoth says

    Dar ce ziceti de un profesor care a invatat elevii lui ca: barba este lipsa de respect din partea barbatului. Barbatul trebuie sa se barbiereasca in fiecare dimineata. Doamne, deci cand l`am auzit, imi venea sa`i indes niste suturi in fund pana ii crestea barba. Eu am 21 de ani si port barba de la 19-20. Ce`i drept, imi creste mai greu, deci nu trebuie s`o aranjez la cateva zile, ci la aproximativ 2 saptamani.

  13. Ovidiu says

    Cred ca mai multe fotografi si eventual cateva sfaturi,modele,tehnici,ar prinde bine :D ma bucur sa vad interesul vostru despre acest aspect. Sper sa reveniti cu mai multe detali. Multumesc!

  14. says

    Buna, domnule Laci, am 21 de ani si inca nu mi-a crescut barba ci doar mustata si ciocul, atat. As dori sa stiu daca pot face ceva ca sa-mi creasca toata barba. Multumesc anticipat !

  15. Alex says

    Buna, domnule Laci, am 21 de ani si inca nu mi-a crescut barba ci doar mustata si ciocul, atat. As dori sa stiu daca pot face ceva ca sa-mi creasca toata barba. Multumesc anticipat !

  16. Andrei B. says

    Salut, sunt nou pe site, unde pot gasi un barbier in Bucuresti?Ma intereseaza sa o tund cu forfecuta, contur, etc.Stima

  17. Stelian Prapa says

    am vazut ca faceai reclama la niste aparate de ras sau ceva de genu`…..ramanla parerea ca cel mai eficient si cel mai bun aparat de ras ramane briciul…cum putin exercitiu si cu capatarea indemanarii, cu siguranta se va obtine un barbierit de calitate si cel mai important, un barbierit fara iritatii

  18. says

    Articolul nu corespunde titlului. Am citit acum cateva luni unul complet pe acest subiect pe gq. Check that. La finalul articolului dumneavoastra prima reactie a fost: "ok, deci cum sa-mi aranjez barba?" :)

  19. alex says

    Pai …. Cum o aranjam ? ( pe ea , pe barba ) e precizat doar un criteriu dupa care te poti lua si anume varsta ! Din parte mea are mare nu acest articol imi pare rau :)

  20. says

    Salut,Laci !
    Am si eu o problema cu care ma confrunt de mult timp,si anume: Pe partea stanga a fetei imi creste barba dreapta (in jos) cu forma ok iar pe partea dreapta a fetei nu imi e dreapta ci intr-o parte, Ce sa fac? Cum as putea face ca si pe obrazul drept sa am aceeasi forma,respectiv sa imi creasca drept (in jos) nu intr=o parte? Merci anticipat !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *