Cât De Lung Trebuie Să Fie Sacoul

Cât de lung trebuie să fie sacoul, probabil că, este o întrebare pe care nu ți-o adresezi foarte des. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fie atent la proporții. De fiecare dată când purtăm ceva trebuie să fie în armonie cu restul pieselor din ținută.

Cât de lung trebuie să fie sacoul

Una dintre regulile de bază ne spune că partea de jos a sacoului trebuie să ne cadă în mijlocul palmei. Pentru că noi ca bărbați suntem diferiți, din punct de vedere al conformației, această regulă nu se aplică de fiecare dată. Sacoul trebuie ales să fie în armonie atât cu înălțimea ta precum și cu pantalonii.

Avem următorul caz: bărbați cu aceeași înălțime, dar cu mâini mai scurte sau mai lungi. Aici sacoul va fi fie prea lung fie prea scurt.

Dacă e să intrăm și mai adânc în problemă sacoul ar trebui să ocupe jumătate din distanța de la gât până la încălțăminte. Practic jumătate din zonă care este acoperită de haine.

Lungimea corectă a mânecii se poate afla în felul următor. Măsoară din punctul de la intersecție a gâtului cu umărul până în zona unde degetul mare se unește cu palma.

Trebuie să ți cont de faptul că nu poți avea sacoul prea scurt sau prea lung. Un sacou prea lung îți va face picioarele prea scurte, iar unul prea scurt picioarele prea lungi. În plus, partea din spate a sacoului trebuie să îți acopere șezutul. Atunci când vrei să pari că ai picioare mai lungi poți apela la un croitor pentru a îți face hainele în așa fel.

Pentru a părea mai înalt ar trebui să îți scurtezi puțin din lungimea sacoului. Până la urmă lungimea trebuie să o alegi în așa fel încât să te avantajeze.

Lungimea sacoului este influențată și de altele aspecte. De exemplu dacă ai un spate rotund atunci trebuie să intre mai mult material pentru a păstra proporțiile corecte. Dar aici avem și alte variante pentru că multe brand-uri au lansat și varianta mai scurtă, mai „tinerească” sau „casual”. Îți recomand să stai departe de ea pentru că e caraghioasă și nu te avantaja în niciun fel. Va arăta ca o haină intrată la apă.

Indiferent de ce decizie vei lua gândește-te la modul în care te poate avantaja pe tine.

Foto: Marius Maris

Locație foto Nuka Bistro

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *