Crești Mustață

Ca orice bărbat care te îngrijești și pui accent câtuși de puțin pe aspectul tău fizic, sau poate, pur și simplu dorești să-ți schimbi look-ul, te-ai gândit la un moment dat în viață la cum să îți crești mustață, dar acest lucru necesită puțină răbdare, și nu numai. Purtarea unei mustăți li se pare multor bărbați ca fiind definitorie pentru look-ul lor, iar pentru unii a devenit un adevărat mod de a fi.

Pentru unii mustața are efectul de a-și acoperi unele defecte sau poate pentru a-și ascunde acneea. Pe alții, mustața îi maturizează, din punct de vedere fizic, desigur, pe alții îi face mai sexy, iar pentru alții reprezintă un adevărat brand propriu, îndeosebi pentru vedetele de la Hollywood: Johnny Depp, Orlando Bloom, Jude Law, Brad Pitt, Robert Downey Jr., James Franco și mulți alții. Sau, de ce nu, cunoscutul om de afaceri de la noi din țară, Ion Țiriac.

Cum poți să îți crești mustață

În genere, mustața se aranjează după bărbierit, unde i se dă o formă definitivă cu ajutorul mașinii de tuns și/sau cu ajutorul briciului. Este foarte important să-i conferiți o simetrie cât mai aproape de perfecțiune, astfel încât mustața să nu afecteze într-un mod negativ expresiile faciale și fizionomia feței. Dați-i forma dorită, începând din partea dreaptă, continuați de-a lungul conturului, până finalizați o jumătate de mustață, apoi executați aceeași operațiune pentru partea stângă. După, în funcție de modelul de mustață dorit, dați forma preferată părților laterale, apoi, la final, tăiați firele de păr de-a lungul sau pe lângă conturul buzei superioare, uniformizând cu grijă lungimea firelor.

Tocmai că se poartă de când e lumea și la mai toate popoarele lumii, mustățile sunt de mai multe tipuri, de la cele scurte și subțiri, până la cele lungi/stufoase și late. Astfel, dacă te decizi să îți crești mustață, ele poartă diverse denumiri, iar cele mai frecvent întâlnite sunt: mustața mare întoarsă, mustața musculiță, mustața Douglas, mustața rândunică, mustața mexicană. În funcție de caracteristicile faciale ale fiecărui bărbat, o mustață, la fel ca o frizură, se alege.

Tipuri de mustăți:

Mustața mare întoarsă: Mai întâi, realizați o cărare pe mijloc, care va împărți părul în două părți egale, apoi tundeți doar firele mai lungi, care depășesc grosimea maximă a mustății. Păstrați lungimea celorlalte fire de păr, astfel încât acestea să treacă de colțurile buzelor, pentru a putea fi întoarse și răsucite în formă de spirală.

Mustața musculiță: Este situată în gropița ce se află pe porțiunea dintre nas și buza inferioară. Curățați cu briciul părul de pe porțiunea de deasupra buzei superioare, întâi pe partea dreaptă și apoi pe partea stângă, până în apropierea liniei naturale a gropiței. Este celebra mustață a lui Hitler.

Mustața Douglas: Se caracterizează printr-o linie tinerească, ea nu depășește prin lungimea sa colțurile buzelor. În porțiunea superioară, la contur, aranjarea mustății se face cu briciul, care se va ține în poziție dreaptă pentru a obține o margine precisă. În părțile laterale se poate imprima părul, fie o linie dreaptă, formându-se atunci o mustață dreptunghiulară, fie o linie oblică, formându-se în acest caz, o mustață ascuțită.

Mustața rândunică: Pentru a obține acest tip de mustață, se scurtează firele de păr la aproximativ 2-3 milimetri lungime. Dacă firele de păr ale mustății sunt prea lungi, ele se pot scurta cu foarfeca, ori cu mașina de tuns. Apoi, coborând cu briciul spre colțurile buzelor, dați-i mustății o linie arcuită.

Mustața mexicană: Se caracterizează printr-o linie pronunțat arcuită asemănătoare unui semicerc. Mustața poate fi mai mult sau mai puțin subțiată în partea superioară. La comisura buzelor formează o linie arcuită care urmărește exact conformația gurii și coboară până în dreptul buzei inferioare. Dacă mustața este prea stufoasă, se va subția cu foarfecele.

Mexican-Mustache-4
Cum poți să îți crești mustață

Pentru a avea o mustață ce-ți oferă un look nou sau pentru simpla plăcere de a o purta e nevoie de îngrijirea acesteia atât din punct de vedere al sănătății cât și al look-ului, iar pentru aceasta o ceară cu aromă de lemn de santal sau  o ceară din ingrediente naturale îți va ușura munca. Aceste produse păstrează mustața în forma dorită, având și un rol de fixare, în plus îi oferă un look irezistibil.

Ce tip de mustață vrei să îți crești?

Sursa foto : aici, aici

Related Posts

2 thoughts on “Cum să îți crești mustață

  1. Cosmin spune:

    Trebuie sa tin cont si de distanta dintre buza de sus si baza nasului ?

    1. Laci spune:

      Nu cred ca are rost sa te gandesti la acest aspect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *