WatchShop

În vizită la showroomul de cămăși made to measure Răzvan Vâlceanu

| March 19, 2014 | 4 Comments

_MR39495-2Îmi plac poveștile și modul în care persoane obișnuite ca mine și tine se luptă să își urmeze visul. Astfel, am avut ocazia să trec pe la Răzvan Vâlceanu pentru a discuta despre pasiunea lui. Răzvan Vâlceanu, un fost General Manager la Bitdefender Romania, s-a ambiționat să calce pe un teren minat și anume acela al industriei made to measure în care apar mulți, dar puțini se fac remarcați. Răzvan nu și-a dorit că facă costume ca toată lumea, dar întotdeauna i-au plăcut cămășile și vrea să le facă pe cele mai bune posibile și cred că îi va și reuși.

_MR39168-2

Pe data de 5 martie,  în jur de ora 13:10, am călcat pragul showroom-ului Răzvan Vâlceanu. În primele 2 minute m-a servit cu câteva produse de patiserie și un pahar cu apă. Parcă intinuitiv a știut că nu am reușit să mănânc de amiază. În acel timp îmi povestea de Jamie Oliver care specifica că o gazdă bună trebuie să te servească cu ceva în primele 3 minute din momentul în care ai călcat pragul. După ce am terminat gustarea l-am rugat pe Răzvan să îmi arate câteva dintre cămășile realizate de atelierul său.

_MR39169-2

Ne-am mutat în camera din dreapta mea unde Răzvan mi-a prezentat colecția ready to wear ce cuprinde trei stiluri: business, cocktail și casual, disponibile pentru bărbați, femei și copii. Tocmai am descoperit un material interesant la una dintre cămăși care mi-a captat imediat atenția și i-am cerut mai multe detalii. Imprimeul de pe cămașă era ieșit în relief, iar pe partea interioară erau puncte polka. Îi spun lui Răzvan că a făcut cămașa greșit deoarece acele detalii ieșite în relief par a fi  potrivite doar pe dosul materialul și bulinele polka sunt gândite pentru exterior . Răzvan a precizat că am dreptate și că lui i s-a părut mai interesant așa. Când mă uit mai atent la cămășile pe care le poartă Alexandra și Nicoleta aveau același imprimeu ca și cel pe care tocmai l-am descoperit și în acel moment am aprobat idea lui Răzvan.

Alexandra si Nicoleta

Alexandra si Nicoleta

Răzvan Vâlceanu a ales să pornească acest business pentru că a observat cât de dificil este pentru colegii sau partenerii  de business să-și găsească cămăși potrivite. În plus, experiența lui ca general manager a fost un bonus pentru că și-a dat seama cât este de important să afișezi o imagine impecabilă în zona de business.

Uitându-mă printre cămăși am mai descoperit încă ceva care mi-a stârnit interesul. Unele modele aveau gulerul detașabil și mi s-a părut o chestiune destul de importantă. Imaginează-ți că dacă ți se murdărește gulerul și îl poți schimba lejer cu altul, dacă te-ai plictisit de cel vechi îl poți înlocui cu unul în contrast sau altul colorat. Doar prin simpla detașare a gulerului  atașat cămășii prin nasturi pe exteriorul șteiului poți transforma cămașa din elegant în casual și posibilitățiile prin care te poți folosi de acest artificiu sunt nenumărate.

_MR39195-2

Surprizele tot continuă să apară în rândul detaliilor de la cămășile lui Răzvan Vâlceanu. De exemplu am dat de un detaliu decorativ al manșetei care era atașat la îmbinarea butonierei cu nasturele. Deja îmi imaginam că asta ar putea fi pata de culoare la anumite ținute.

_MR39208-2

detaliu decorativ al mansetei

Răzvan Vâlceanu a descoperit soluția pentru a ține cămașa bine așezată. Fixatorul pentru pantaloni se prinde de un nasture pe interiorul pantalonului evitând aspectul neglijent.

Fixator camasa Razvan Valceanu

Fixator camasa Razvan Valceanu

Sub sloganul “We speak shirts”, brandul  propune o imagine clasic-modernă, de inspirație hi-tech, minimalist-luxuriantă. Cămăşile Răzvan Vâlceanu se adresează oamenilor  cu venituri peste medie din zona de business: mid-manageri, manageri, CEO şi antreprenori. Gândit pentru această categorie de consumatori, conceptul brandului vine în întâmpinarea nevoilor lor, oferindu-le posibilitatea de a-şi personaliza cămăşile până în cele mai mici detalii, de la tipare până la butoniere.

Materialele utilizate în realizarea cămăşilor sunt furnizate de către producătorul italian Canclini, unul din liderii internaţionali în domeniul bumbacului pentru cămăşi. Cămăşile sunt fabricate în România pe modelul tiparului italienesc, renumit pentru lejeritate, funcționalitate şi eleganţă. Toate modelele sunt realizate din bumbac egiptean Giza 45, ţesut din 2 fire cu 140 fineţe, ce asigură o rezistenţă mai mare în timp.

Răzvan Vâlceanu vine cu o soluție și pentru cei care își doresc să își accesorizeze cămășiile. Astfel, ei vor găsi cravatele handmade The Urban Ties și diverși butoni.

Cravate The Urban Ties

Cravate The Urban Ties

Cu ocazia acestei vizite, în care am învățat foarte multe despre cămăși, am testat și calitatea serviciilor oferite de Răzvan Vâlceanu. Am să revin cu detalii despre cum se face o cămașă made to measure la Răzvan Vâlceanu.

Prețul pentru o cămașă made to measure la Răzvan Vâlceanu începe de la 450 lei și acesta crește în funcție de finețea materialului.

Cămășile Răzvan Vâlceanu fac parte din inițiativa susțin brand-urile românești.

Tags: , , , , , , , , ,

Category: Branduri

Părerea ta contează, COMENTEAZĂ!

Comments (4)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Lipșa Luci says:

    Când Ajungeți si la cei mici ? Made to measure leather jacket – geci de piele după dimensiuni si dorințe !

  2. Lipșa Luci says:

    Când Ajungeți si la cei mici ? Made to measure leather jacket – geci de piele după dimensiuni si dorințe !

  3. Follenvie says:

    pana sa vad pretul am avut impresia ca se adreseaza iubitorilor de calitate, acum am impresia ca se adreseaza iubitorilor de calitate cu bani multi .