Luna Martie

Am avut întotdeauna dificultăți atunci când am fost nevoit să aleg un cadou partenerei de viață. Ca bărbat mi se pare foarte greu să alegi un cadou pentru femei. Știi cum sunt ele, își schimbă părerea de la o secundă la alta. Așa că nu am nicio amintire în care să fi fost încântată de cadoul primit. Mi-a zâmbit de fiecare dată când i-am făcut un cadou, asta ca să nu mă simt prost. Mi-am dorit odată să-i cumpăr o bijuterie și eram nehotărât între inel sau cercei. Am intrat în magazinul ei preferat și, când am văzut multitudinea de oferte, m-am speriat și am ieșit afară. Într-un final, am sunat-o și i-am explicat intenția, după care m-a însoțit la magazin și am fost bun de plată.

Luna Martie, pe înţelesul tuturor bărbaţilor

Ideea articolului este de fapt că cineva trebuie să ne explice cum putem face un cadou simplu pentru femeile din viața noastră. Putem face o paralelă la felul în care trebuie să ne îmbrăcam sau să asortăm culorile. Sunt niște lucruri de care ne lovim zilnic, dar nu e nimeni în preajma noastră care să ne învețe.

NIVEA MEN a venit în avantajul nostru cu două kit-uri care ne învață cum să pregătim două cadouri simple, dar de efect:

Buchetul irezistibil

Primul kit a conținut câteva flori, un ambalaj și o fundă decorativă. L-am folosit pe Matei pentru a mă ajuta în crearea buchetului. Sincer, știam că e imposibil să fie refuzat cadoul indiferent de cum am făcut buchetul. A fost primul său buchet și mi-a fost de mare ajutor conform materialului video de mai jos.

Și acesta a fost rezultatul.

Cina romantică

Acest kit vine cu instrucțiuni foarte specifice. Cred că e cel mai simplu fel de mâncare care se poate. Evident, m-a ajutat și Matei și a fost o cină pentru patru.

Luna Martie, Pe Înţelesul Bărbaţilor
Luna Martie, pe înţelesul tuturor bărbaţilor

NIVEA MEN Creme este prima cremă masculină pentru mâini, față și corp atât din punct de vedere al ambalajului, dar și al conținutului.

Sunt momente în care chiar și bărbații au mare nevoie de crema pentru mâini. Cei sportivi care au ridicat nenumărate greutăți iar disconfortul pielii crăpate poate fi ameliorat folosind această cremă.
Astfel, poți conduce mai linistit și fără disconfort, îți poți mângâia iubita fără a fi prea mult stres la agățarea dresului.
Designul ei te ajută să o porți cu tine oriunde pentru că îți repară pielea, îți oferă o catifelare, un miros plăcut și astfel devine principalul și unicul produs pe care-l îl vei purta mereu cu tine și care chiar te va ajuta.
 
În mod cert, NIVEA MEN Creme te va ajuta și după ce pregătești un buchet, schimbi o priză sau gătești cina.
Img_8208
Luna Martie, pe înţelesul tuturor bărbaţilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *