Căciula De Iarnă

Când vine vorba să ne protejăm capul de intemperii, primul lucru la care mă gândesc ar fi o pălăria, ushanka sau căciula de iarnă. Dar parcă aceste căciuli, sunt prea banale având în vedere că toată lumea le poartă. Aş propune ceva la fel cum e şi haina camel care te va face să nu te pierzi în mulţime.

La prima vedere, acest model de căciulă, l-am asociat cu purtătorii de tricouri funny, dar mi-am schimbat părerea destul de repede.

Această căciulă este des întâlnită pe pârtiile  de ski şi acum bărbaţii au început să o poate şi pe stradă.

De ce le recomand? Pentru că le consider ca nişte şosete colorate deoarece schimbă monotonia ţinutei.

Căciula de iarnă

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

A post shared by Laszlo Nagy (Stil Masculin) (@stilmasculin) on

Nu este obligatoriu să le asortezi la ceva anume pentru că ele te vor scuti de combinarea lor la restul ţinutei. Ele merg purtate la orice, dar nu în orice situaţie. De ex. dacă ai de mers la banchet sau la un eveniment formal nu ai ce căuta cu o astfel de căciulă.

Ce este aşa de plăcut la ele, este că arată oarecum prostesc ceea ce înseamnă că este un element pe care nu-l iei tocmai în serios. Sper că nu te-ai gândit la tricourile funny, jeanşi tăiaţi, cizme din cauciuc sau alte elemente similare.

Aceste căciuli fac partea din categoria, fie îţi plac fie nu. Ce îţi pot spune, este că ele sunt din lână şi-ţi vor oferi confortul termic necesar.

21
gant.com
37
bernstockspeirs.com
4
https://bryanlevinson.wordpress.com/
Căciula De Iarnă
https://www.neffheadwear.com/
Căciula De Iarnă
farfetch.com

Cine a zis că nu merge purtată, căciula de iarnă, la costum?

67
https://tdgb.tumblr.com/

Acum, aş vrea să aud şi părerea ta.

sursa foto: i-t-shop.com

Related Posts

13 thoughts on “Căciula de iarnă

  1. Follenvie spune:

    cred ca se implinesc deja mai bine de 10 ani de cand caut o caciula cu care sa ma inteleg , din pacate pentru mine nici modelul propus de tine nu-mi este pe plac :(. Mai caut..

  2. nick spune:

    Fii serios, caciulile cu canac sunt prea copilaresti.

  3. husky spune:

    aceeasi problema o am si eu. de cativa ani caut o caciula care sa-mi vina cat de cat acceptabil, dar nimic nu ma prinde. poate anul asta am noroc.

  4. Eduard spune:

    Sunt cam reticent referitor la caciulile astea.Mi se par prea copilaresti si consider ca trebuie sa ai un anumit tip de personalitate pentru a le purta.
    Poate vei mai descoperi si prezenta si alte tipuri de caciuli in afara de cele prezentate pana acum.(cea de aici,beanie,ushanka)
    Eduard.

  5. Bosnea spune:

    Incercati o caciula cu cozoroc sau o caciula Oversize … poate va prinde una din ele cine stie mie imi plac amandoua…

  6. Me_Style spune:

    Intr-adevar si eu caut o caciula cu care sa ma impac pe timp de iarna. Mai are cineva sugestii pentru caciuli? Multumesc

  7. bycu spune:

    e super caciuula asta:D si cum ai precizat nu trebuie purtata tot timpu:D spre deosebiere de altii mie imi place caciula asta.dar nu am vazut prin magazine tipu asta:( sper sa apara…

  8. razvannn spune:

    De aceeași părere cu Nick și Eduard sunt și eu .. prea copilărești , necesită un anumit tip de personalitate , și sunt sigur că mai contează și forma feței .. nu dă bine pe oricine .
    Nu , n-aș’ purta așa ceva .
    Și cred că sunt 4 ani de când am cam încetat să mai port căciulă de orice fel .. chiar dacă sunt conștient că nu-mi face bine .

  9. Morar spune:

    si eu ca multi de aici am probleme in gasirea unei caciuli potrivite. problema e ca nu stiu exact care e problema, daca e forma fetei, parul sau poate alti factori care fac o caciula/palarie sa imi stea aiurea pe cap. caut in continuare dar pana gasesc ceva ma resemnez cu acele protectii pt urechi si atat.

  10. Laci spune:

    @ Follenvie Cred ca am scris aproape de fiecare model de caciula. Trebuie sa fie una potrivita pentru oricine.

    @ Nick Poarta atunci cele fara canac.

    @ Husky Succes.

    @ Eduard Bine punctat.

    @ Me_style Nu stiam ca este asa o mare problema caciula.

    @ Bycu Deocamdata, esti singurul care este de acord cu ea.

  11. Emanuel I. spune:

    Super caciuli…
    Felicitari pentru selectie!
    :D

  12. Eduard spune:

    @Laci N-am zis ca nu sunt de acord cu ele.Dimpotriva,sunt de acord.Insa nu pe mine.:))
    Tu ce caciula porti?

  13. Catalin spune:

    Ca orice alt obiect vestimentar, indiferent daca ceilalti iti spun ca iti sta bine, daca tu nu ai acel confort psihic purtand caciula este mai bine sa nu o pui pe cap si sa cauti altceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *