Costumul Bărbătesc Pe Comandă
Costumul bărbătesc pe comandă

Îți povesteam acum trei săptămâni despre colaborarea pe care o am cu Gina Butiuc despre cum costumul bărbătesc pe comandă. Un costum care are pretenția de a fi numit „făcut la comandă” necesită cel puțin patru vizite la croitor pentru că este imposibil să găsești mărimea potrivită într-o singură sedință. Asta ți-o pot confirma prin această serie de articole precum și din discuțiile pe care le am avut cu croitorul la care îmi duc hainele la modificat. În majoritatea cazurilor, costumele bărbătești care sunt făcute doar după o singură probă necesită o ajustare, dar subiectul îl voi dezvolta cu o altă ocazie.

Costumul bărbătesc pe comandă

Am o anumită atracție față de cei care pun suflet în ceea ce fac și mai ales că o fac cu mâna lor. Gina nu doar că mi-a luat măsurile, ea se ocupă personal de „construirea” costumului exact ca și croitorii de pe Savile Row. Adică costumul meu nu este făcut într-o fabrică sau nu se va ocupa o angajată de croirea lui. Într-o discuție pe care am avut cu o persoană cunoscută din București, îmi povestea că îi vine foarte greu să creadă că îmi fac costum la comandă. Până ce i-am povestit că trebuie să mă duc la mai multe multe probe care necesită mai multe măsurători, ajustări, etc.

Senzația de la a doua probă  a fost plăcută pentru că au început negocierile despre cum aș vrea să arate costumul. Discuțiile au fost despre tipul de rever pe care îl doresc, tipul de buzunare, nasturi, căptușeala și multe altele. Gina a schițat pe foaia de comandă: sacoul, pantalonii și vesta pentru a rămâne de comun acord în privința detaliilor stabilite. Gândește-te la un costum ca și la un pom pe care trebuie să-l alegi, să-l plantezi, să-i tai crengile uscate, să-l altoiești după care să-i culegi roadele.

Schite Masuratori Costum La Comanda
schite masuratori costum la comanda

Este foarte important să ai o viziune despre cum ai vrea să arate sacoul tău. Dacă nu ai nicio idee, este recomandat să ai o fotografie cu un costum bărbătesc care ți-a plăcut. Astfel, vei ușura munca croitorului și discuția pe care o vei purta cu el.

În trecut am avut o colaborare cu un croitor din Cluj, până în punctul în care s-a încăpățânat să își repare niște greșeli de la sacoul pe care l-a croit unui client de al meu. L-am adus în discuție pentru că în atelierul lui, pantalonii se încercau o singură dată după care veneau ajustați. La Gina am încercat prototipul. Pantalonii aveau o formă și un fermoar, ei nu aveau o betelie atașată. Am stabilit de comun acord că mă avantajeză o talie joasă și astfel a fixat și locul de unde să înceapă betelia.

Costumul Bărbătesc Pe Comandă
Pantaloni la comanda

Îi povesteam Ginei că am o problemă cu cămășile care ies din pantaloni. Am găsit o soluție simplă care se coase pe interior și care va îngreuna ieșirea cămășii din pantaloni. Pentru că port ocazional bretele am rugat-o să îmi coase nasturi pe interiorul betelei de la pantaloni. Consider că la un costum, bretele arată mult mai bine dacă sunt prinse cu ajutorul unor nasturi decât a clemelor pe pantaloni. Unele bretele vin cu ambele variante de prindere.

Costumul Bărbătesc Pe Comandă
Material „antiderapant” camasa

Gina mi-a strântat pantalonii cu ajutorul acelor pe un picior și a lasat puțin mai larg pe celălalt pentru a vedea cum îmi vin și cât de confortabil îmi stau. Am luat în calcul că pantalonii trebuie să fie puțin mai largi pentru a putea fi călcați la dungă. După ce sunt gata croiți se va face încă o probă pentru a putea fi ajustați.

Următorul articol probat a fost vesta. Ea va avea trei buzunare adică unul la piept și două jos. La vestă au fost câteva discuții despre cum o doresc. Mi-a plăcut de Gina că mi-a anticipat o dorință de a mea ca vesta să fie făcută din același material si în față precum și în spate. De regulă materialul din spate a vestei este făcut din mătase care este în contrast cu partea din față.

Vesta
Costumul bărbătesc pe comandă

Am ales o vestă mai decoltată față de modelul inițial pentru a nu acoperi foarte mult din cămașa și cravata. S-a pus problema dacă această vestă este vizibilă când sunt cu sacoul încheiat, dar s-a reglat din mers.

Sacoul l-am ales pentru a fi cu doi nasturi din două motive: 1) cele cu trei nasturi nu prea mă atrag 2) pentru ca vesta să fie vizibilă atunci când sunt cu sacoul încheiat.

Buzunarele de jos le-am ales să fie cu refileți și clapă și am adăugat un al treilea buzunar care poartă denumirea de ticket pocket.  Am ales refileți și pentru buzunarul de la piept. Sacoul are o lungime mai mică față de cea standard pentru că am o înălțime de 1,78 și nu vreau să mai tai din ea. Am ales două slițuri pentru a vedea cum se comportă un astfel de sacou. Toate sacourile mele au un singur sliț în spate. Partea cea mai grea a fost alegerea căptușelii, dar și mai plăcută pentru că este doar unul dintre detaliile prin care îți personalizezi sacoul. Căptușeala aleasă este cea din stânga.

Captuseala Sacou
Captuseala sacou

Gina a croit și o mânecă pentru a vedea cât mai trebuie să ajusteze ca să îmi fie potrivită. Un detaliu care mă deranjează personal sunt acei bureți care se pun la umerii sacoului. Gina mi-a explicat că un sacou se așează mult mai bine și îi dă o formă sacoului. Eu am ales să-mi pună cei mai subțiri posibili. Aceasta este o alegere personală, s-ar putea ca în cazul tău să nu funcționeze. Ca să închei cu sacoul, am ales în partea din spate a gulerul o nuanță pentru a fi în contrast cu sacoul.

Sacou La Comanda
Sacou la comanda

La următoarea întâlnire alegem nasturii, ajustăm costumul plus alte detalii. Aici poți parcurge prima  parte despre cum se fac costumele la comandă.

Ce detalii ai vrea să afli despre cum să îți faci costumul la comandă?

Atelier:
str. Republicii nr. 71, Oradea, Romania
e-mail:gina.butiuc@ginabutiuc.ro
telefon: +40 744 322 134
 
Magazin de prezentare: Oradea, Lotus Center
 
Magazine partenere:
Bucuresti
Magazinul COCOR, Galeria Designerilor Romani

Related Posts

28 thoughts on “Costumul bărbătesc pe comandă

  1. Claudiu spune:

    Salut.

    Stiu ca e greu de aproximat, insa, intre ce preturi se poate incadra un costum ( fara vesta) facut pe comanda. Inteleg ca depinde mult de material, croiala, combinatie de materiale.

    Multumesc pentru raspuns.

    1. Laci spune:

      Acest costum fara vesta este 1.180 lei.

    2. just bond spune:

      …bun articol si iti ador camasa desi as spune ca cravata ai nu prea merge cu acea camasasi lungimea …ce zici e ok?stima si scz daca crezi ca te-am criticat.

      1. Laci spune:

        De cand e gresit sa fie contrast intre cravata si camasa?

  2. Adi spune:

    Cravata, intr-adevar, nu arata bine cu acea camasa. Camasa nu mai are nevoie de nimic altceva, este perfecta asa cum e. De unde ai luat-o?

    1. Laci spune:

      Din punctul tau de vedere nu arata bine. Din punctul meu de vedere combinatia nu a fost facuta intamplator si la repezeala. Camasa o gasesti la H&M.

  3. Cunosti cumva un croitor bun in Constanta?

    1. Laci Nagy spune:

      Din pacate nu. Stiu ca a mai fost pusa aceasta intrebare. Poate se ofera cineva care cunoaste zona sa te ajute.

    2. Ionut M. spune:

      Si eu sunt in cautarea unui croitor din Constanta, dar nu stiu ce sanse avem sa gasim. Stiu ca Mazare isi face haine la comanda, dar nu stiu unde exact, la ce croitor…

      1. Laci spune:

        Va puteti duce la Mazare in audienta sa-l intrebati unde isi face costumele :)

  4. dan nedan spune:

    Bun articol! felicitari!
    imi poti spune parerea ta despre avantajele/dezavantajele unui sacou cu doua slituri versus un slit?

    1. Laci spune:

      Nu as zice ce este un dezavantaj sau nu intre cele doua. Aceste slituri ar trebui sa iti usureze libertatea de miscare ca atunci cand te asezi sacoul sa stea frumos.

      As zice ca tine de o alegere persoanala.

    2. Gina Butiuc spune:

      Sacoul cu doua slituri avantajeaza in mod special barbatii supli, iar pe cei masivi daca sunt corect proportionati. Nu este recomandat in cazul unui bazin foarte lat pentru ca va lati si mai mult. O silueta masiva este avantajata de un singur slit, cel pe mijloc, acest croi sectioneaza vizual silueta pe verticala creind astfel impresia de mai ingust si mai inalt, obiectiv tintit deopotriva de catre barbati si femei. Alegerea slitului poate fi influentata de tesatura, de alte detalii de croi astfel incat produsul final sa fie armonios si, nu in ultimul rand, de preferintele personale.

  5. Cornel Nitu spune:

    Foarte interesant articolul! Abia astept continuarea ca sa vad produsul finit. Draguta si Gina, de asemenea..:)

  6. moro spune:

    Pe cand un articol cu pantofi la comanda, preferabil la un atelier din Cluj? Se gaseste asa ceva pe aici pe la noi?

    1. Laci spune:

      Sunt destule si prin Cluj trebuie doar cautate. Ai inteles acum ce inseamna negocierea despre personalizarea costumului?

      1. moro spune:

        Recomanda-mi un loc doua, te rog.
        Am citit mai demult pe blog despre un croitor la care apelezi, pe strada Napoca parca. Se poate sa imi dai adresa exacta?
        In ceea ce priveste negocierea, da, am inteles.

        1. Laci spune:

          Istvan Cimpan pe care presupun ca l-ai observat la targ.

  7. Emanuel spune:

    Man, nu sunt de-acord cu afirmatia „Un costum care are pretenția de a fi numit “făcut la comandă” necesită cel puțin patru vizite la croitor pentru că este imposibil să găsești mărimea potrivită într-o singură sedință.”

    Induci audienta in eroare. ;-)

    Un atelier de croitorie specializat pe made-to-measure (gen Savile Row-ul la care tot faci referire) iti creaza un costum „stas” cu maxim o proba. Crede-ma!
    Am cunostinte care si-au facut o singura serie de masuratori la ei si i-au imbracat perfect costumele, fara sa fie necesar vreun retus.
    :D

    1. Laci spune:

      Si eu am destule cunostinte cu pareri diferite. Facut in fabrica nu este echivalent cu facut de mana croitorului care se foloseste in unele cazuri sau momente de masina de cusut.

  8. Man, nu sunt de-acord see you afirmatia “Un costum care are pretenția de a fi numit “făcut la comandă” necesită cel puțin patru vizite la croitor pentru că este imposibil să găsești mărimea potrivită într-o singură sedință.”.

    Induci audienta in eroare. ;-)

    Un atelier de croitorie specializat pe made-to-measure (gen Savile Row-ul la care tot faci referire) iti creaza un costum “stas” see you maxim o proba. Crede-ma!
    Am cunostinte care si-au facut o singura serie de masuratori la ei si i-au imbracat perfect costumele, fara sa fie necesar vreun retus.
    :D

  9. Lada Lucian Horea spune:

    Made-to-measure nu e acelasi lucru cu bespoke, la care cred ca se refera articolul. Savile Row e faimos pt costumele bespoke, nu MTM, desi multi ofera si acest serviciu (care mai e cunoscut drept "semi-bespoke").

    Pt un costum bespoke (pt care e facut un pattern de la zero) e necesar mai multe vizite la croitor pt ajustare. Aici difera de la croitor la croitor. Unii iau zeci de masuri si atunci nr de ajustari e mai mic, altii iau doar cateva si ajusteaza putin cate putin la fiecare sedinta, si probabil au nevoie de mai multe sedinte.

    1. Laci spune:

      Costumul pe care l-am facut eu nu este made to measure.

      1. toma spune:

        oricum pretentiile sunt demasurate !!! daca vizitele 1, 2 sau chiar zece sunt un criteriu care sa defineasca un costum la comanda … ma intreb ce competente i-a mai ramas acestui maistru croitor ? Ok, este o simpla provocare! cu stima…

  10. Mihai spune:

    Am o intrebare: de ce atunci cand cumparam un sacou, slitul de la spate vine cusut?

    Multumesc!

    1. Laci spune:

      Pentru a nu se deforma/deteriora sacoul.

  11. Daniel Zoltan spune:

    Urmăresc de ceva timp stil masculin, și mulțumesc pentru sfaturi.
    Am nevoie însă de un pic de ajutor. Îmi recomandați vă rog în Cluj-Napoca un croitor priceput, serios și nu exagerat de scump unde as putea să-mi fac costume la comandă și să-mi modific cele vechi?
    Mulțumesc anticipat.

    1. Laci spune:

      0728925261 pe strada Napoca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *