Cu Cât Învăţ Mai Multe, Cu Atât Îmi Dau Seama Cât De Puţine Ştiu...
Cu cât învăţ mai multe

Cu riscul de a folosi un clişeu, astăzi voi scrie despre un fenomen care poate apărea la începători, şi care este, de regulă, unul descurajator. Dar este important de menţionat, pentru a evita convingerea că eşti singurul căruia i se întâmplă. Să începem:

Atunci când băieţii sau bărbaţii încep să-şi dezvolte stilul, se întâmplă două lucruri: pe de o parte, îşi dau seama că au devenit mult mai bine îmbrăcaţi decât majoritatea oamenilor, iar asta îi motivează foarte mult la început. Feedbackul este imediat şi foarte direct: oriunde merg primesc mai mult respect, femeile le acordă mai multă atenţie, la lucru sunt luaţi mai în serios etc.

Cu cât învăţ mai multe, cu atât îmi dau seama cât de puţine ştiu…

Costum Albastru
Cu cât învăţ mai multe

Pe de altă parte, însă, devin tot mai conştienţi de faptul că există băieţi şi bărbaţi care sunt cu mult mai avansaţi decât ei în acest domeniu. Pare că indiferent cât ar citi, cât s-ar educa sau ar experimenta, pur şi simplu alţii vor fi mereu mai bine îmbrăcaţi. Aici poate interveni demotivarea dacă te compari cu alţii care, probabil, au început cu mai mulţi ani înaintea ta. Este un moment vulnerabil, deoarece devii foarte conştient şi de ceea ce nu faci bine.

Dar este un disconfort temporar, pe care merită să îl experimentezi pentru a-ţi îndeplini scopul.

Sfaturi Vestimentare

Personal, sunt interesat de stil de cel puţin 4 ani şi studiez domeniul în mod intensiv de aproape 1 an. În acest timp am acumulat un bagaj de cunoştinţe decent, atât din materialele pe care le-am studiat (bloguri, documentare, cărţi etc), cât şi din experienţe şi propriile observaţii.

Dar nu contează cât de mult avansez, cât de mult evoluez, mereu descopăr lucruri diferite, noi şi care îmi stârnesc interesul. La început, observaţia asta m-a făcut să cred că nu am nici o şansă să ajung prea curând ca şi cei pe care îi admiram. M-am descurajat. Dar la un moment dat mi-am dat seama că, de fapt, asta e ceea ce face stilul atât de special: faptul că nu se sfârşeşte niciodată. Desigur că poţi atinge un nivel satisfăcător, dar mereu va fi câte ceva nou şi interesant de descoperit. Iar eu am de gând să continui să descopăr şi să îmi folosesc creativitatea.

Cu ocazia asta vreau să le mulţumesc tuturor băieţilor şi bărbaţilor care sunt dedicaţi, în fiecare zi, dezvoltării propriului stil vestimentar. Indiferent de cât de diferite sunt stilurile noastre, ale fiecăruia, ştiu că putem învăţa mereu unii de la alţii.

Sursa foto

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *