Parfumurile masculine clasice şi stilul care nu se demodează

Parfumurile masculine clasice – deşi sună a clişeu – nu se demodează. Dar ce anume înseamnă „clasic”, mai ales în lumea, la fel de conservatoare, pe cât este de schimbătoare şi supusă modei, a parfumurilor? Nu sunt un specialist în domeniul parfumurilor, cu atât mai puţin al diverselor curente artistice şi al problemelor estetice, pentru a putea defini ce anume înseamnă clasic pentru mine – deşi, în mod clar, nu am să refer la „clasic” în sensul curentului literar-artistic cu acelaşi nume.

Nu… Eu vreau să discut puţin ce anume poate însemna „clasic” în lumea extrem de volatilă şi imprevizibilă a senzaţiilor şi trăirilor provocate de sau asociate cu parfumuri. Şi fiindcă mă voi referi la parfumuri masculine, evident că nu mă interesează ceva ce să se încadreze doar în imperativul „give it to grandpa”, cum de câteva zile mi-a sugerat un amic binevoitor după ce mi-a vizualizat modesta colecţie de parfumuri. Nu clasic în sensul de parfum din timpuri imemoriale – sau măcar iluzia unor timpuri imemoriale de la primii stimuli olfactivi. Indiferent de anul de provenienţă, clasic înseamnă pentru mine mai ales o dispoziţie. Şi nu orice dispoziţie, ci acea stare anume, asociată de obicei ţinutelor elegante, unei întâlniri de afaceri sau, dimpotrivă, petrecerii relaxate, dar totuşi stilate a timpului liber, poate, de ce nu, într-unul din acele locuri de o frumseţe aproape ireală, de ilustrată, ale Mediteranei.

O imagine a succesului? Poate. Dar acel gen de succes care, dacă rezidă în simboluri strict materiale, atunci putem fi aproape siguri ca este marcat mai curând de bun gust şi simplitate fără nimic banal sau previzibil, decât în exhibarea unui lux ameţitor, iar dacă se manifestă mult mai puţin vizibil, atunci este caracterizat de o anume sofisticare fără nici o formă de artificialitate, ci acel gen de sofisticare bazată pe o cultură solidă, un simţ dezvoltat al nuanţelor şi pe maniere impecabile fără a cădea în desuet. Şi nu doar domnii având „o anumită vârstă” sunt vizaţi de acest gen de parfumuri mereu în pas cu moda fără să urmeze nici o regulă. Maturitatea, prestanţa, dar mai ales bunul gust nu sunt chestiuni de vârstă biologică, ci acel ceva ce nu poate fi câştigat, poate fi însă accentuat în mod subtil de parfumul bine ales (nu există potrivit sau nepotrivit, ci doar adecvat purtătorului, ocaziei şi, ţinutei).

Care sunt aceste parfumuri „magice”? Ok, magice nu sunt, nici un parfum nu are capacităţi supranaturale, însă există câteva nume, unele răsunătoare, altele cvasi-necunoscute, ce se apropie, dintr-un punct de vedere strict subiectiv, ideii de clasic. Se numeau sau se numesc încă: Chanel pour Monsieur şi Antaeus de la Chanel, Opium pour Homme şi Rive Gauche pour Homme de la YSL, Armani pour Homme, Versace l’Homme, Van Cleef & Arpels pour Homme, Ungaro III de la Emanuel Ungaro, Esencia Loewe şi Loewe para Hombre, Monsieur de Givenchy şi Givenchy Gentleman, Guerlain Vetiver, Trussardi Uomo, Very Valentino, Polo al lui Ralph Lauren, Aramis şi Tuscany Uomo ale casei Aramis, Eau Sauvage de la Dior, pentru a numi numai câteva din capodoperele parfumurilor „de designer”, iar dacă ne apropiem de segmentul numit, ceva mai pompos, „de nişă”, Bois de Portugal de la Creed (de fapt, cam orice parfum Creed, aproape prin definiţie), Blenheim Bouquet de la Penhaligons, Floris No. 89 sau Knize Ten se numără printre cele mai renumite.

Nici segmentul aşa-numit „de masă” nu este uitat, deşi o parte sau chiar totalitatea din aceste parfumuri se apropie conceptului de „accesibil maselor” doar ca şi preţ, nu însă şi calitativ, oricum Old Spice Original de la Shoulton, Tabac Original de la Mäurer & Wirtz sau Grey Flannel de la Geoffrey Beene rămân în continuare nu doar bestseller-uri de generaţii ci şi, în varii medii vest-europene şi euroatlantice, garanţi ai bunului gust care, de generaţii întregi, se impune fără a fi ostentativ. Alcătuiesc aceste titluri anterioare un bloc comun? Nu, în nici un caz. Nu fac parte nici din aceleaşi familii olfactive, nu provin nici din acelaşi an, deseori nici măcar din aceiaşi epocă.

Este greu de identificat un „fir comun” ale tuturor acestor creaţii, mai ales că acoperă o gamă foarte variată, de la citricul clasic, aproape liniar (Chanel pour Monsieur, Eau Sauvage, Armani pour Homme ş.a.), trecând prin gama parfumurilor „verzi”, uşor condimentate (Guerlain Vetiver, Polo, la limita primei categorii), până la semi-orientale cu note vag dulci amărui (Old Spice Original) şi până ala asprimea „întunecată” a notelor de piele-tabac (Givenchy Gentleman, Trussardi Uomo, Knize Ten, tabac Original, Antaeus) sau o excentricitate aproape teatrală a asocierii floral – aromatic – oriental animalic (Van Cleef & Arpels pour Homme, Ungaro III, Tuscany Uomo). Nu sunt singurii „candidaţi”, însă conform opiniilor mele, se apropie foarte mult ideii de masculinitate distinsă şi oarecum detaşată de modele trecătoare.

Deşi, parfumurile masculine clasice pot însemna, în accepţiunea contemporană, exact opusul, şi anume: parfumuri, care se opun diametral acestui tipar, ca de ex. acvatice, cu note gurmande, adresate unui public mai „tânăr” sau măcar, abordând un stil mai sportiv şi mai casual în ţinuta vestimentară, ei bine, până şi aceste pot deveni, datorită popularităţii, vânzărilor, sau trecerea a tot mai mulţi ani de la data lansării, clasici la fel de venerabili. Şi apoi, nu există o delimitare strictă, având doar stilul conservator pe de-o parte şi modernismul sau postmodernismul (sau post-postmodernismul) parfumurilor pe de alta.

De fapt, aşa cum barierele de gen, de preţ, marcă deţinută sau produsă exclusiv de o anumită casă, devin tot mai fluctuante, uneori industria de parfumuri găseşte amuzant să se despartă de orice reguli sau limite şi să se „joace”, foarte fluid şi aleatoriu, dincolo de bariera „clasic-modern” etc. Si apoi, să nu uităm din ce perspectivă privim situaţia: exact acele parfumuri care astăzi ni se par simbolul unei eternităţi permanente a stilului, poate (aproape sigur) mai ieri avea încă statutul de inovaţii de ultimă oră, menite să revoluţioneze o industria aproape nepregătită pentru schimbări radicale.

Parfumurile masculine clasice, înseamnă pentru mine altceva. Implică arta de a socializa, a comunica, a iubi, a se entuziasma fără însă a renunţa la o eleganţă naturală, totuşi eliberată, la rândul ei, de orice afectare sau formalism excesiv. Definiţii subiective şi poate destul de neconvingătoare. Însă pentru mine, un parfum clasic este acel gen de parfum pe care l-aş purta cu „orice”, dar poate majoritatea numelor anterioare nu pot fi asortate cu jeanşi sau tricou, însă, aproape cu siguranţă cu o ţinută oricât de formală, fără să renunţ a mă simţi în largul meu purtând-o.

Poate că prin ele, caut valori şi chiar certitudini atât de bine structurate şi formulate, că reprezintă aproape tot ce admir, fără să mai fie însă nevoie de nici un alt argument, de nimic excesiv sau strident. Apelez la parfumuri clasice, fiindcă reprezintă, fie şi pe plan secundar, o parte din cultura mea, având aici sensul poate ale unei memorii colective, poate ale unor valori minimale legate de aspiraţia către frumos şi eleganţă.

În mod sigur, aceste parfumuri nu vor fi probabil percepute de nimeni altcineva în acest mod, însă merită măcar (re)descoperite, chiar şi numai ca şi standarde minimale în căutarea unor capodopere, dacă este posibil, şi mai desăvârşite, ale rafinamentelor olfactive.

Care sunt parfumurile masculine clasice care merită menționate?