telefonul Motorola Edge+

Telefonul Motorola Edge+ este modelul flagship lansat, după o pauză de câțiva ani, în vara lui 2020. În continuare, vei putea observa câteva impresii pe care mi le-a lăsat din punct de vedere al unui utilizator obișnuit, fără să intru prea mult în detalii tehnice.

Designul telefonului Motorola Edge+

Cel mai important detaliu care m-a atras la acest telefon a fost designul și ecranul curbat. Edge+ este fabricat din sticlă și aluminium. Fața și spatele sunt din sticlă, iar rama dintre ele este metalică. Un punct forte este degrade-ul din spatele telefonului care este senzațional.

Față de alte telefoane din aceeași gamă este mai gros și îngust. Nu mi se pare neapărat un dezavantaj. Personal consider că îmi oferă o aderență mai bună când îl țin în mână. În plus, în pachet vei găsi și o husă din silicon transparent pentru o extra protecție.

Modelul îl poți găsi în cele trei nuanțe disponibile: Baltic Gray, Smokey Sangria și Thunder Gray. Toate aceste detalii îl face să se deosebească de restul telefoanelor.

Display

Ecranul este de 6.7 inch, luminos de tip OLED și are culori vibrante. Marginile curbate ale ecranului îți oferă o altă experiență de vizionare a clipurilor sau a filmelor. Display-ul ecranului are rezoluția Full HD+ și are un strat special care îl apără de stropii de apă. Atunci când te joci și ai telefonul întors, îți apar două butoane virtuale pe partea curbată a ecranului, utile pentru jocurile de tip curse sau shootere.

Ce camere are telefonul Motorola Edge+

Are camera principală de 108 megapixeli care poate realiza fotografii cu zoom optic 3X, 10X zoom digital și care filmează 6K. Atunci când folosești telefonul pe modul fotografie, Inteligența Artificială îți recomandă, câteodată, alte moduri pentru rezultate optime. O funcție pe care consider că trebuie să o aibă fiecare telefon este modul nocturn. Această funcție te ajută să faci poze bune noaptea și când luminozitatea e foarte scăzută. Am văzut prea multe fotografii în Social Media care ar fi putut fi salvate cu ajutorul acestei funcții. Și dacă ești amator de selfie-uri te poți folosi de camera frontală de 25 megapixeli.

Acustică

Are difuzoare stereo și dispune de o tehnologie audio Waves (aceast brand a primit premiul Grammy pentru realizări). Telefonul Motorola vine în dotare și cu o pereche de căști cu mufă jack și cu dopuri de rezervă.

Detalii specifice pe care le găsești la Motorola Edge+

În momentul în care primești diverse notificări sau apeluri se luminează partea curbată a ecranului.

Poți porni camera sau lanterna telefonului doar printr-un simplu gest al mâini fără să mai fi nevoit să le deschizi din meniu.

Pentru amantorii de gif-uri, acestea se pot crea accesând funcția Cinemagraph din meniul camerei foto.

Alte detalii pe care le-am descoperit la telefonul Motorola Edge+

Modelul stă singur în picioare, ideal pentru momentele când vrei să îți faci fotografii sau să participi la diverse conferințe online.

Datorită ecranului Endless Edge poți accesa notificările și aplicațiile printr-o simplă glisare în sus sau în jos.

Dacă pui pe spatele lui, un alt telefon, ceas sau căști acestea se pot alimenta wireless.

Telefonul are câteva opțiuni de personalizare care vine cu o colecție de gesturi și acțiuni.

În urma unor recenzii pe care le-am citit pe alte site-uri, telefonul Motorola Edge+, este considerat foarte bun pentru amatorii de jocuri.

Telefonul are o greutate de 203 g și conectivitate 5G.

Alte detalii despre telefonul Motorola Edge+ le poți găsi pe site-ul oficial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.