Analiză Pentru Alexandru

Fiecare  persoană când se îmbracă are în cap o ținută.  Câteodată este gândită sau aleasă aleatoriu cum o fac majoritatea. Mă bucur că s-a spart gheața și am început să primesc fotografii cu ținute cărora le pot oferi sfaturi de îmbunătățire.

La fel ca și restul cititorilor, Alexandru dorește un feedback al ținutei.

Despre prima fotografie, pot spune că este o ținută comună. Când zic obișnuită, este una care nu este nici greșită, dar nu are niciun element care să-i dea valoare.

În altă ordine de idei, ce aș face acestei ținute:

-aș schimba jeanșii cu o nuanță de bleumarin fără ștersături sau tăieturi.

-aș scurta cardiganul;

-aș înlocui încălțămintea pentru că dacă tot e iarnă macar să avem varietate. Cum o mașină o încalți cu cauciuri de vară sau de iarnă în funcție de sezon același sfat se aplică și aici. Știu că sunt și cauciucuri „All Season”, dar în cazul de față nu intră în discuție;

-aș descheia ultimul nasture pentru a putea arăta o porțiune și din curea;

-și ca piesă de rezistență aș schimba fularul cu unul colorat.

Chiar dacă am făcut acestă modificare, am păstrat aproximativ aceleași piese vestimentare oferidu-i și o pată de culoare pentru a schimba monotonia ținutei.

A doua ținută este puțin diferită față de prima deoarece s-a înlocuit cardiganul cu un sacou.

Aș modifica următoarele aspecte:

-modificarea sacoului fiindcă mi se pare că este puțin mare;

-aceași părere despre jeanși și încălțăminte;

-pată de culoare cu o batistă de buzunar sau cu ajutorul fularului.

231220111044
Alexandru

Dacă dorești un astfel de feedback tot ce ai de făcut este să-mi trimiți un mail și îți voi oferi propunerile în cadrul unui articol.  Aceste articole sunt distinate fiecărui cititor pentru a-și putea forma ochiul.

Tu cum ai comenta?

Related Posts

11 thoughts on “Analiză pentru Alexandru

  1. Chirita Danut spune:

    schimba incaltarile alea lacuite

  2. Alexandru spune:

    Multumesc mult laci , chiar de azi o sa incep sa fac imbunatatiri , chirita danut @ o sa tin cont de sfatul tau !! multumesc , laci o sa incerc zilele astea sa iti mai dau o poza tot cu acest gen de tinuta dar refacuta !! , o zi buna in continuare

  3. Alex spune:

    Personal as sfatui toata Romania sa renunte la aceste incaltari urate.
    Pt. Alexandru:
    -ca sa te inspiri cauta pe google poze cu pantofi tip Oxford si Derby;
    -la cardigan sa nu mai inchizi ultimul nasture niciodata, eu las chiar 2 deschisi;
    -la sacou ai procedat ca la carte cu nasturii in schimb te-as sfatui sa-l duci la croitor sa-ti mai scurteze putin din maneci, ca sa ai la vedere macar 1cm din manseta camasii.
    In rest numai bine si citeste cat poti din arhiva acestui site articole de sfaturi despre combinatii, culori, etc.

  4. Alexandru spune:

    Multumesc mult Alex , o sa tin cont !! , o zi buna in continuare , sarbatori fericite

  5. Alex spune:

    @Alexandru: cu placere.
    Uite aici modele din care sa te inspiri, selecteaza din partea stanga a paginii „Oxford” si „Derby”: https://www.crockettandjones.com/Collections/UK/Mens

  6. Alexandru spune:

    Da Alex iti multumesc mult imi plac foarte mult si am un magazin la mne in oras cu fel de fel de genul asta

  7. Alecu23 spune:

    Pe o scara de la 1 la 10, ofer 5 pentru tinuta. Se putea si mai rau.

    Sunt nou pe site, cu cine pot lua legatura pentru prezentarea catorva tinute personale? poate si mai mult, eventual o colaborare daca este cazul. O adresa de contact din partea stilmasculin?

  8. Laci spune:

    @Alexandru Cu placere.

    @Alex Mersi pentru feedback.

    @Alecu23 Adresa mea este laci@stilmasculin.ro

  9. Eduard spune:

    @Laci:Cand ai spus „-aș scurta cardiganul;” te-ai referit la lungimea manecilor sau la cea din talie?

  10. Laci spune:

    @Eduard La maneci m-am referit.

  11. UnuSimplu spune:

    Si jeansii schimba-i:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *