
Fotbaliștilor le-a plăcut dintotdeauna să se îmbrace bine, iar câțiva dintre ei au activat sau încă mai activează și în domeniul modei, deschizându-și propriile companii. În schimb, alții au avut colecții personalizate în colaborare cu branduri cunoscute la nivel mondial.
Așadar, iată patru fotbaliști care au cochetat cu lumea modei:
1. Zlatan Ibrahimovic – Atacantul suedez de la AC Milan e cunoscut prin stilul direct pe care îl abordează în afara terenului, unde nu se teme să ironizeze diverse persoane sau situații. El adoptă un stil vestimentar simplist, iar în 2016 și-a lansat propriul brand de modă. Astfel a apărut linia vestimentară sport „A-Z”, dar Ibrahimovic nu a avut însă prea mult succes.
După doi ani, din cauza costurilor de marketing considerate prea mari, Ibrahimovic a pierdut 21.7 milioane de euro. Astfel, el a decis să închidă producția în 2018. Ibrahimovic va împlini în acest an 41 de ani, dar continuă să joace la un nivel ridicat și în vară a ieșit campion cu AC Milan. El și-a prelungit contractul și intenționează să mai joace.
2. Cristiano Ronaldo – Fotbalistul portughez de la Manchester United a fost adesea lăudat pentru felul în care se îmbracă. Iar apariția propriului brand CR7 a venit oarecum firesc. Mai întâi, Ronaldo și-a creat propria colecție de lenjerie intimă, dar apoi a început să lanseze și alte produse, precum blugi, dar și haine pentru copii. De altfel, unul dintre copiii săi a fost model pentru o campanie promoțională. Ronaldo mai are și un brand de parfumuri și are intenția de a-și dezvolta afacerea.
La cei 37 de ani ai săi, Ronaldo încă joacă la un nivel ridicat și vine după un sezon în care a fost golgheterul lui Manchester United. Portughezul va participa în acest an la Cupă Mondială din Qatar, acolo unde este favoritul numărul 4 la pariuri sportive online pentru a deveni cel mai bun marcator. Ronaldo are cota 15.00, în timp ce englezul Harry Kane și francezul Kylian Mbappe sunt văzuți cu prima șansă, ambii cu cota 9.00. Brazilianul Neymar are cota 13.00 să devină golgheterul turneului final ce va începe pe 21 noiembrie, în Qatar.
3. Jesse Lingard – Considerat cândva un mare talent al fotbalului britanic, Jesse Lingard a ajuns la 29 de ani și nu a întrunit așteptările ce existau de la el. Chiar și așa, el se dedică intens și modei, iar din 2018 și-a lansat propriul brand de haine pentru bărbați, femei și copii, ce poartă denumirea JLingz. Vânzările brandului sunt foarte bune, iar recenziile sunt pozitive, oamenii apreciind calitatea hainelor. Din această vară, Lingard a plecat de la Manchester United și a semnat cu Nottingham Forest. El are 149 de meciuri și 20 de goluri pentru United, în timp ce pentru naționala Angliei are 6 reușite în 32 de partide.
4. Christian Fuchs – Fotbalistul austriac a ieșit tot timpul în evidență prin felul în care se îmbrăca în afara terenului, fiind un nonconformist. El a lansat în 2016 propria colecție de haine, denumită inedit: No Fuchs Given, iar de la an la an brandul a fost într-o continuă dezvoltare. În prezent, brandul are haine pentru bărbați, femei, dar și accesorii și bijuterii. Logo-ul este un craniu ce poate fi observat în aproape toate piesele colecțiilor.
Fuchs a ajuns la 36 de ani și evoluează în SUA, la Charlotte FC. Totuși, el este cunoscut mai degrabă din perioada în care a ieșit campion în Premier League cu Leicester. A mai jucat în carieră pentru echipe precum VfL Bochum, Schalke 04 și Mainz, iar în naționala Austriei are 78 de meciuri și un gol marcat.
Cotele la pariuri pot suferi modificări.
No Fuchs Given :)
Nu stiam de acest brand, dar numele reflecta perfect atitudinea de jucator a austriacului.