Toamna este în viziunea multor bărbați un moment de cumpănă în ceea ce privește ținutele. După ce ți-ai petrecut ultimele trei luni în tricouri sau alte ținute lejere, acum a venit momentul să încerci ceva diferit. Doar pentru că vestimentația de toamnă este în general mai groasă, acest lucru nu înseamnă că nu trebuie sau că nu poți arăta bine în același timp.
În rândurile următoare găsești câteva idei de ținute pe care le poți purta cu încredere, indiferent de context. O mare parte dintre acestea se pretează oricărui stil, așa că nu îți va fi foarte greu să le adopți.
Idei de ținute pe care le poți purta toamna asta
Cuprins
Culori de toamnă
Poate că o să-ți fie dor să porți cămăși cu imprimeuri de vară sau pantaloni lejeri, dar poți pune toate aceste ținute la loc sigur, în mod cert le vei folosi vara viitoare.
Toamna te duce cu gândul la frunzele care cad, la sezonul recoltei și la alte culori pământești. Drept urmare, culorile din garderoba ta trebuie să fie și ele în ton cu sezonul.
Aceasta este perioada în care ai ocazia să porți culori puternice. Printre acestea se numără verdele închis, portocaliul, arămiul și alte nuanțe de maro.
Cu toate că ai la dispoziție aceste culori, ar fi indicat să le asortezi cu grijă. Spre exemplu, poți alege o pereche de pantaloni verzi pe care să-i combini cu o bluză albă. Pentru a completa ținuta poți apela cu încredere la o jachetă de blugi.
Haine călduroase
Există un element care nu se demodează niciodată, și anume, geaca de piele. Indiferent dacă obișnuiești să porți ținute cu inspirație rock sau preferi ceva casual, acest articol este extrem de versatil și poate fi purtat în mai multe ocazii.
Pentru un aspect relaxat, nu vei da greș dacă o asortezi cu un tricou simplu. Toată lumea are câteva tricouri în garderobă, dintre care poate alege. Cu toate acestea, pentru un aspect și mai relaxat, hanoracul este alegerea perfectă.
Acest element a câștigat popularitate din momentul în care tot mai mulți jucători au început să-l poarte în jurul mesei de poker dar și celebritățile, în orice moment al zilei. Așadar, îl poți purta atât în momentul în care încerci diferite sporturi ale minții, așa cum sunt pokerul și șahul, dar și cu multe alte ocazii deoarece se adaptează la mai multe situații, fie că este vorba de cumpărături, o ieșire cu prietenii sau mersul la muncă.
Încălțăminte de calitate
Cu toate că în ultima perioadă, pantofii sport au devenit o normalitate pentru fiecare anotimp, acum e momentul potrivit să-ți îmbunătățești garderoba. Poți face acest lucru foarte ușor. Ai nevoie doar de o pereche de încălțări pe care să le poți purta tot sezonul rece.
În general, ghetele sunt o alegere foarte bună. Vei găsi o gamă variată de modele dintre care poți alege, de la cele cu șiret, până la opțiunile cu fermoar.
Ele sunt alegerea potrivită pentru zilele ploioase și nu numai. Partea bună este că se potrivesc la orice ținută. Pot fi purtați atât în combinație cu o pereche de blugi, precum și cu pantaloni de stofă.
Pe lângă aceste avantaje, este important de menționat și faptul că reprezintă o alegere masculină și elegantă în același timp.
Eveniment formal
Zilele călduroase de toamnă te îndemnă la o ieșire în oraș. Dacă toamna acesta urmează să participi la un eveniment formal, precum o cununie civilă sau doar o simplă întâlnire romantică, poți alege următoarea ținută pe care să o personalizezi conform stilului tău.
Elementele de bază sunt blugii într-o culoare închisă și cămașa care este în contrast cu aceștia. Pentru primul eveniment, cel mai formal, poți opta pentru un sacou din stofă. Acesta este călduros, arată bine și te face să te simți confortabil.
Pe de altă parte, pentru o întâlnire, poți opta pentru un jerseu gros sau un pulover pe care să-l pui peste umeri până când se lasă frigul.
Dacă tot e soare, nu uita să-ți iei ochelarii de soare la tine. Nici cureaua nu trebuie să lipsească din ecuație.
Ținuta de fiecare zi
Pe lângă cele câteva evenimente formale la care vei participa toamna aceasta, trebuie să ai în vedere și ținuta de zi cu zi.
Așa cum am menționat anterior, nu este neapărat să fii adeptul stilului rock pentru a alege o jachetă de piele. Ea se potrivește oricărei persoane și este unul dintre acele elemente care pot fi purtate de oricine.
De asemenea, ar fi bine să ai în garderoba ta câteva pulovere în culori de toamnă. Poți opta pentru albastru închis, verde, maro, portocaliu și roșu pentru o pată de culoare. Pe toate acestea le poți combina cu o cămașă sau cu un sacou pe care să-l iei deasupra.
După cum ai văzut deja, toamna este foarte versatilă din punct de vedere al ținutelor. Pe lângă faptul că acele prezentate sunt confortabile, te vor face și să te simți bine în pielea ta.