Cred că nu este niciun secret cât este de important faptul să miroşi bine. Prin felul în care miroşi, te poate ajuta în viaţa de zi cu zi pentru că acel parfum cu care te dai, spune ceva despre tine.
Femeile au simţul mirosului foarte dezvoltat şi asociază diferitele arome de parfumuri pe care le simt în timpul unor evenimente sau când sunt în preajma unor bărbaţi speciali din viaţa lor cu o mulţime de memorii bune sau rele. Aceste amintiri rămân întipărite în memorie pentru tot restul vieții persoanei respective.
Pentru accentuarea mirosul apei de toaletă, îţi recomand să foloseşti toată gama de produse din punct de vedere al igienei corporale (gel de duş, deodorant şi after shave).
STR8 apa de toaletă
Folosirea apei de toaletă se aplică de regulă, la încheietura mâinii, a antebraţului, după ureche, practic în locurile unde venele sunt mai aproape de piele şi se poate simţi pulsul. Pentru a păstra intensitatea mirosului, încearcă să nu freci cu mâna zonele aplicate cu parfum, deoarece vaporii de alcool se vor evapora mai repede (din cauza căldurii rezultate în urma frecării). Dacă vrei să te dai cu parfum după ce ai ieşit de la duş, așteaptă să ţi se usuce pielea (pentru ca mirosul să țină mai mult).
Această apă de toaleta, în general se comportă diferit în funcţie de ph-ul fiecărei persoane ca şi orice alt parfum. Acelaşi lucru aş putea să spun că este diferită şi durata mirosului în funcţie de ph-ul pielii. La unii persistă mai mult, iar la alţii mai puţin.
Vreau să-ţi ofer două ape de toalete ca şi premiu:
1) Apa de toaletă Str8 Freedom
Această apă de toaletă are notele lemnoase de bază: patchouli, lemn de cedru şi iarbă parfumată (rădăcină de vetiver) şi amestecul de arome este format din ghimbir, piper roz, mandarin şi cardamom.
2) Apa de toaletă STR8 Original
Notele lemnoase prezente în această apă de toaletă sunt cele de : Santalum, iarbă parfumată, busuioc şi ferigă. Aromele care se mai simt sunt de mandarină, scorţişoară, nucşoară şi yuzu (citrice de origine chineză).
Aceste două ape de toaletă conţin un miros mediu care nu este fresh, dar nici foarte oriental potrivit pentru zi, dar şi pentru seară adresat în special persoanelor care nu suporta aromele mai condimentate.
O regulă importantă este să nu dai cu cantități mari de apă de toaletă pe tine. Aroma ei trebuie să o simtă doar persoana de lângă tine. Femeile vor să te miroasă pe tine, nu marca parfumului.
Tot ce trebuie să faci, este să spui cum ţi-ai dat seama că felul în care miroşi contează. Un aspect important, este că poţi lăsa câte comentarii vrei se va alege de către mine, doar un singur câştigător care are răspunsul cel mai plauzibil. Acest concurs se va termina în data de 24.07.2011. Câştigătorii vor fi anunţati pe blog şi pe pagina de Facebook şi Twitter.
Câştigătorul Săptămânei3 – bărbieritul este: Mihai (vei primi un mail din partea mea). Le mulţumesc celor care au participat la această competiţie, celor care m-au susţinut cu bune şi rele şi vă aştept şi la acest concurs.
sursa foto: whatsinthebinn.blogspot.com
De la ce vine denumirea de „apa de toaleta”? Ma gandesc la ceva f urat; rad in hohote!
Esti taran rau de tot Adi…
Nu cred ca a fost un moment in care am realizat ca felul in care miros conteaza. A fost mai degraba o constatare facuta de-a lungul timpului. Dat fiind faptul ca a fost un proces si nu o revelatie, pot doar sa presupun ca mi-am dat seama de importanta acestui fapt in scoala generala. Atunci am renuntat la deodorantele date in exces si am trecut la parfumuri, aplicate la inceput in cantitati mai mari, pana ce, cu timpul, am inceput sa fiu mai educat din acest punct de vedere, ajungand la un echilibru perfect.
Oricum, modul in care mirosim spune multe despre noi, despre gradul nostru de cultura si educatie.
Femeile apreciaza barbatii care stiu sa se ingrijeasca, asta e clar.
Nu sunt perfect, spun multe porcarii, pentru ca mai apoi sa regret, dar se pare ca nu ai un simt al umorului prea dezvoltat ca sa remarci mica mea ironie, gluma. Nu stiu cine e mai taran dintre noi doi!
Pentru mine cel mai important domeniu cand vine vorba de stil da r si nu numai in viata de zi cu zi este igiena personala.Degeaba ai frumos hainele calcate si iti vin bie.daca mirosi urat.Eu cred ca este cel mai josnic lucru si primitiv.si dupa parerea mea nu cred ca este chestie mai rusinoasa decat sa iti spuna cel de langa tine indiferent cie e.coleg de banca .sau chiar prietena ta ca mirosi urat.Si fiindca este vorba de parfum aici(apa de toaleta).sigur este bine sa mirosi frumos,insa nu imi place faptul ca unii sa dau in exces cu apa de toaleta,inteleg vor poate sa miroase bine sau chiar sa iasa in evidenta dar nu mi se pare ok sa mirosi ca o drogherie.Si ca sa dau un exemplu nu odata mi au spus unele domnisoare ca miros frumos si credetima este un sentiment placut.Igiena personala si ingrijirea personala este un domeniul cel mai important al unui barbat adevarat(din punctul meu de vedere).imi cer scuze pentru eventualele greseli de ortografie.:)
Eram pe clasa a 6-a,imi dadusem cu un parfum de-al tatalui meu,vine o fata ma „adulmeca” ,zice „Ce frumos mirosi”,apoi cheama toate fetele din clasa sa ma miroase ,de atunci mi-am luat mereu propiul meu parfum :))
Acum doua veri, la mare, seara pe plaja, eram impreuna cu o domnisoara. La un moment dat imi zice ca vrea sa imi simta parfumul mai de aproape. Nu mai vroia sa se dezlipeasca de gatul meu, ba mai mult incepuse sa ma saurte si…a urmat o seara perfecta. Parfumul a dat tonul.
consider ca felul in care mirosi chiar conteaza… spre exemplu, eu cand miros un parfum, automat imi vine in minte o imagine, un sentiment legat de acel miros… spre exemplu mie imi plac foarte mult parfumurile cu tente de tabac… acel miros imi da o senzatie placuta, ca si cand as fi intr-o sufragerie, seara tarziu, in fata unui semineu, cufundat intr-un fotoliu iar culorile variaza de la maron pana la rosu… o alta chestie e ca daca o persoana nu miroase frumos nu prea iti place sa stai prin preajma ei oricat de prietenoasa e…
@Darius si eu am observat ca atunci cand miros un parfum sau chiar o bautura, mintea mea o ia un pic razna. Incep sa imi apara in fata tot felul de flash’uri, culori, simt texturi pe care nu le’am mai pipait,uneori chiar aud sunete(susur de apa, pescarus pe malul marii etc). Este f interesant ce se intampla cu creierul nostru; cum asociaza el niste mirosuri cu multe alte simturi. Poate detalia cineva subiectul?
De cand eram mic copil stiam ca mirosul este ceva foarte important.Imi amintesc ca eram un mic piscot pe-atunci,iar intr-o zi am venit acasa plin de noroi,transpirat si mirosind a tot felul :)).Cand m-a vazut mama a facut ochii aceia pe care cand ii vezi stii ca ai dat de naiba si mi-a aratat cu mana spre dus.Dupa ce m-am spalat (timp in care ma gandeam daca o sa mai supravietuiesc cand o sa ies afara) a urmat cel mai lung discurs despre igiena personala pe care si in ziua de astazi il mai tin minte.
Momentul cand mi-am dat seama cat de mult conteaza parfumul a fost acum doi ani,cand din greseala am dat peste un site de stil.Primul articol al site-ului era despre parfum si cat de mult conteaza el,moment in care am stat cu ochii lipiti de monitor cititnd tot.La inceput foloseam orice parfum imi venea la indemana,dar dupa ce am citit despre importanta sa,am inceput
sa experimentez cu diferite parfumuri.Am aflat recent de la diferite prietene ca pielea mea are un miros foarte placut chiar si atunci cand nu folosesc parfum,ceea ce cred ca ii de bine…dar tot o sa il folosesc :).
@ Adi M-ai pus pe treaba. Din cercetarile mele, a iesit un fel de parfum pe care-l folosesti dupa ce-ti faci toaleta. Am mai gasit ca era un fel de apa parfumata pe care o foloseau in Franta cand era la moda sa nu te speli si sa te scarpini cu acel ac de aur.
@ Adelin1 Adi a facut o gluma si sper sa ingropam securea. :)
Bine ca apreciaza femeile barbatii ingrijiti ca la ce de comentarii au fost aici pe blog legate despre ingrijire… :)
@ Marius In multe cazuri, persoana careia ii spui ca miroase mai neplacut, ar trebuie sa apecieze oricat de jena iar fi. Pentru ca nu prea sunt multi care sa-ti spuna. Asta cam suna doar la apropiati.
@ Roek Tare.
@ Vasi Interesant aspect. Pana la urma nu mai este nevoie sa scriu articole pentru ca cunoasteti si voi aceste aspecte.
@ Darius Nu m-am asteptat la ceva asa de profund, dar suna bine.
@ Adi Sigur nu-ti ia mintea razna de la bautura? :)
@ Andrei2 Sa inteleg ca esti un cititor asa de vechi de stii de primele articole?
@Laci – articolul de care vorbeam era de pe un site american.Site-ul tau il citesc de aproape un an pentru ca ii singurul site de stil romanesc care imi place :).
cred ca eram undeva prin gimnaziu,clasa a 6 sau a 7, si am inceput cu after-shave pe care il avea tata.tot timpu dupa ce se barbierea se dadea cu el si emana un miros placut in toata casa.si de la acel aftar-shave am ajuns incetul cu incetul sa apreciez valoarea puternica a unui parfum,care poate schimba multe in viata de zi cu zi.
str8 original imi place de cand a aparut, avea un miros puternic si persistent si l-am folosit destul de des. noul freedon (pe care il folosesc) e foarte fain, doar ca nu tine atat de mult mirosul.
recomand str8 original :)
Intr-un fel se simte si se comporta fata de langa tine cand mirosi deosebit.
Cu altfel de ochi te priveste angajatorul cand simte un miros placut in timp ce dai mana cu el.
Cand mergi pe strada si toata lumea intoarce capul dupa tine sau se uita curiosi la tine pentru ca mirosi absolut „apetisant”.
Te simti altfel iar lumea se comporta altfel cu tine cand mirosi bine.De aceea parfumul este atat de important.
Mi-am dat seama de faptul ca felul in care mirosi conteaza odata cand am auzit niste fete ca vorbeau ce frumos mirosea un baiat care a trecut pe langa ele. Deja aveam tot felul de imagini prin minte ca, cum ar fi daca m-as da cu un parfum si s-ar intoarce toate dupa mine si le-as avea pe toate la picioare.
Atunci chiar mi am dat seama de faptul ca felul in care mirosi conteaza. Fetele pun mare accent pe miros. Le vezi cum stau si se uita intr-un catalog ore in sir, dar daca mai dau si de pagini parfumate timpul se dubleaza.
Vad ca majoritatea se opresc la ce gandesc ceilalti despre ei, inafara faptului ca o sa dai bine in fata lor, parfumul (alaturi de o igiena corporala corecta) iti va crea tie in primul rand o stare de confort. Daca tu te vei simti bine ii vei face si pe cei din jur sa te aprecieze altfel. Iar daca vorbim stric de relatia „homme-femme”, da parfumul conteaza foare mult, mai ales pentru femei(fiind cunoscut faptul ca in general se ingrijesc mai mult decat barbatii)care stiu sa dea o nota corecta ingrijirii. Din pacate am intalnit multi barbati nu pun pret pe aceste lucruri, ci strict pe propriul aspect fizic, necontand daca camasa e necalcata, pantofii murdari .. el avea muschi.
@ Andrei2 Am inteles.
@ Lirca Mersi de recomandari.
@ Gabi De aici incepe totul. Prima data conteaza felul in care esti ingrijit dupa care pe al doilea loc este ce ai pe tine.
De ex. eu am vazut barbati bine imbracati, dar la capitolul ingrijire erau varza.
Stilul pentru mine reprezinta o arta a frumosului.Iar precum in fiecare arta,pentru a fi bun in ceea ce faci,trebuie sa perseverezi urcand tot timpul niste trepte.
Pe prima treapta a stilului,inainte de toate dupa parerea mea,sta igiena personala.
La o prima intalnire,mai ales cu o femeie stilul va conta,dar pentru a o continua intr-un mediu placut,mireasma emanata de atentia ingrijirii tale va conta foarte mult.
Daca iti respecti corpul,nu vei fi atent doar la parfum ci si la celelalte detalii legate de grooming.
Putina lume da importanta acestui aspect,care dupa parerea mea conteaza foarte mult: alegerea parfumului in functie de ocazie,exact cum iti alegi si hainele in functie de ceea ce faci
(majoritatea au un parfum si bun,adica doar pe acela il folosesc.Desi corect ar trebui sa ai mai multe pt diferite ocazii si sa impresionezi placut indiferent daca este zi sau noapte.
Si ca sa concluzionez,pot zice ca pentru mine felul in care miros conteaza,fiindca imi place cand o fata imi sopteste ca miros frumos,sau cand cineva ma intreaba ce fac de miros asa bine.
Felicitari Kata pentru premiu.
Multumesc.