
Iarna de cele mai multe ori alegem să purtăm culori închise , acestea având o mare influență asupra stării noastre de spirit. Nu lăsa zilele mohorâte să îți strice buna dispoziție, iată mai jos 5 sfaturi care vor face ca ținută ta să te scoată în evidență și să întoarcă privirile tuturor.
Încearcă un palton sau o haină cu o culoare puternică pentru a te face remarcat iarna

Ești genul căruia îi place să experimenteze la nesfârșit? Paltonul sau haina de iarnă într-o culoare neobișnuită pentru această perioadă a anului pot fi piesa perfectă a ținutei tale. Nu purta alte elemente spectaculoase atunci când o îmbraci întrucât, în acest caz, singura”vedeta” trebuie să fie paltonul sau haina.
Căciula de blană
Căciula de inspiraţie rusească poate fi purtată aproape la orice ţinută- de la sport şi casual, la chic , funky sau elegant. Mai mult de atât, pe lângă rolul estetic, căciula de blană ne ajută în zilele geroase, având o protecție mărită împotriva frigului. Fie că sunt cu urechi sau simple, căciulile de blană “russian style” oferă un aer stylish celui care o poartă, iar dacă ştie cum să o asorteze corect, cu siguranţă va fi o pată de culoare în moda străzii de la noi.
Fulare din materiale prețioase

Detaliile fine vor atrage întotdeauna atenția într-un mod discret și vor fi admirate doar de adevarații cunoscători ai lucrurilor de calitate. Din punct de vedere al fineții , tricotajele din fire de alpaca le întrec pe toate celelalte. Prin urmare, pot fi purtate pe piele fără să înțepe , sau să îți provoace mâncărimi. Este singurul tip de lână hipoalergic. Poți fi sigur că te vei simți bine în propria piele pe tot parcursul zilei. Acest tip de fulare pot fi purtate la orice fel de palton , geacă, sacou dacă acestea din urma nu au alte aplicații în partea de sus, în special pe guler.
Mănușile de piele
Mănușile de piele sunt un accesoriu care scot orice ținută casual din anonimat. Purtat cu atitudine, acest element îți va da o energie aparte și vor face ca orice pereche de blugi împreună cu o cămașă , un pulover și un sacou să pară cea mai cool ținută. Hainele bărbaților stilați nu sunt atât de diferite de ale celorlați. Totul constă în abordarea unui aer casual. Intodeauna să îți alegi o pereche de mănuși pe mărimea ta , iar materialul ales trebuie să fie unul natural.
Puloverul cu imprimeu pentru a te face remarcat iarna

“Dar cum se poartă aceste pulovere?!”, poate vă întrebați unii dintre voi. Ei bine în ciuda desenelor moderne, aceste pulovere au fost puse în valoare de siluete simple, dar în același timp rafinate. Elementul cheie în purtarea acestor modele într-un mod cât mai sofisticat este să le transformați în punctul de atractie al ținutei, celelalte elemente ajutând numai la completarea acesteia. Un palton la moda și accesoriile potrivite pot de asemenea să transforme un pulover cu imprimeuri geometrice într-un articol de lux.
sursa foto: