ajustări hainelor

Unul din cei mai importanţi factori atunci când vine vorba de o ţinută impecabilă, este croiala. Aceasta face diferenţa dintre a arăta neglijent sau la patru ace, a face o primă impresie bună sau una mai puţin bună.

6 ajustări pe care să le faci hainelor tale

Cu toate acestea însă, este foarte dificil ca hainele pe care le achiziţionăm de pe rafturile magazinelor să ni se potrivească perfect, singura soluţie care ne rămâne la îndemână fiind să apelăm la un croitor, care să ne confecţioneze hainele pe măsură sau măcar să ajusteze hainele pe care le achiziţionăm în aşa fel încât acestea să se aşeze mai bine pe noi. O colaborare cu un croitor priceput îţi poate aduce multe avantaje, de la “reîmprospătarea” unui sacou mai vechi până la a modifica un costum în aşa fel încât să arate mult mai scump decât este în realitate.

2
ajustări pe care să le faci hainelor tale

Acestea sunt printre cele mai cunoscute şi importante modificări sau ajustări pe care un croitor poate să le facă hainelor tale:

Înlocuirea nasturilor sau a fermoarelor – nu sunt operaţiuni foarte complicate, însă ele necesită timp, răbdare şi puţină pricepere. Dacă nu ai aceste trei lucruri, atunci e mai bine să le laşi pe mâna croitorului. Ai fi surprins să vezi cât de schimbat ar putea arăta sacoul tău doar prin simplul fapt că-i schimbi nasturii.

Scurtatul pantalonilor – este o operaţiune destul de simplă şi care nu costă foarte mult. Pentru a scurta o pereche de pantaloni, croitorul descoase cusăturile originale, taie din ei cât e nevoie, după care creează un nou tiv.

Strâmtatul pantalonilor – se întâmplă adesea să găsim o pereche de pantaloni care să ne stea bine în talie, poate şi în lungime, dar să fie prea prea largi, în special de la genunchi în jos. Cu o simplă vizită la croitor le putem da acea formă conică pe care toţi o vrem. Și am putea face mai multe ajustări hainelor.

Strâmtatul unei cămăşio cămaşă se alege după măsura din jurul gâtului şi după cum ne stă la umeri. În general, modificarea de care au nevoie cei mai mulţi bărbaţi la o cămaşă este în talie, pentru că acolo se strânge cel mai mult exces de material. Această problemă se poate rezolva ori prin eliminarea de material din părţile laterale şi refacerea cusăturilor, ori prin adăugarea a două pense.

Alte ajustări pe care un croitor le poate face unei cămăşi sunt strâmtatul, mânecilor, sccurtatul mânecilor şi înlocuirea gulerului (o operaţiune mai difcilă şi costisitoare).

Strâmtatul unui sacou –  unul dintre avantaje, atunci când achiziţionezi un costum ready-to-wear, este faptul că nu plăteşti foarte mult pe el, însă dezavantajul este că cel mai probabil nu va fi exact pe măsurile tale aşa cum sunt cele făcute la comandă şi va trebui să îl modifici la croitor. Vestea bună este că, pe lângă scurtatul mânecilor unui sacou, croitorul poate să îl şi strâmteze pe margini, pentru a-i da o formă mai apropiată de corpul tău şi a-ţi evidenţia V-ul din talie.

Înlocuirea căptuşelii – indiferent că discutăm despre un sacou, o vestă sau un palton, este o operaţiune mai dificilă şi costisitoare decât un simplu strâmtat, însă în general merită investiţia. Căptuşeala se poate înlocui din două motive: ori doreşti una de altă culoare sau de o calitate mai bună, ori pur şi simplu cea existentă este deteriorată.

Ce fel de ajustări ai mai face hainelor tale?

sursa foto: www.articlesofstyle.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.