Milano digital fashion week 14-17 iulie 2020

Milano digital fashion week este noul format în care brand-urile participante își pot desfășura prezentările colecțiilor de primăvară-vară 2021. S-a făcut acest demers pentru a ajuta această industrie să-și poată continua activitatea și să prezinte potențialilor clienți noile colecții masculine.

Prezentările de modă se pot vedea pe site-ul Camera Moda precum și pe canalele lor de social media. “Platforma va oferi acces la conținutul foto și video, interviuri, momente din backstage precum și partea creativă, în egală măsură, pentru fiecare brand care participă. Astfel, se va oferi acces la acest conținut ca cei din industrie să-l poată distribui pe canalele lor” au precizat reprezentații Camera della Moda.

Milano digital fashion week 14-17 iulie 2020

“Acestui calendar i se vor adăuga în continuu, seminarii web pe teme de interes special pentru operatorii din sector (este necesară acreditarea), transmisii live de către persoane importante din modă precum și momente de divertisment / spectacole live”, au adăugat organizatorii.

Milano este a doua capitală a modei care a ales acest model de prezentare după anunțul făcut de British Fashion Coucil în data de 21 aprilie. Fédération de la Haute Couture et de la Mode au anunțat că vor testa și ei o variantă digitală la Paris Fashion Week.

Momentan nu se știe dacă aceasta este viitorul prezentărilor de modă. Giorgio Armani a precizat “show-urile de modă care au loc în toată lumea sunt o risipă de bani”

Ți se pare Milano digital fashion week o mișcare bună ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.