Papion Sau Cravată

Ești invitat la o petrecere și nu știi ce să alegi dintre papion sau cravată.Te afli în fața oglinzii, îți închei ultimul nasture al gulerului cămășii, urmând să alegi accesoriul de la baza gâtului, menit să te evidențieze printre celelalte persoane, în ziua respectivă. Acesta este momentul în care fiecare bărbat cu un bun simț estetic sau femeie cu atitudine își alege tabăra cravatei sau a papionului. Ambele accesorii sunt confecționate din materiale specifice sezonului sau chiar al evenimentului la care vor fi purtate.

Ce alegi papion sau cravată?

Astfel, cravatele de bumbac și mătase sunt cele care creează un look elegant în sezonul cald, pe când iarna sunt folosite accesoriile confecționate din materiale mai dense precum cașmirul, lâna sau chiar catifeaua, în cazul papioanelor. Avantajul celor două panglici (căci până la urmă, forma lor inițială este în ambele cazuri o fâșie de material textil) stă în versatilitatea lor, fiind adecvate ținutelor casual și formale, dar alegerea este întotdeauna determinată de atitudinea posesorului.

Încă din cele mai vechi timpuri, cravata a fost accesoriul purtat pentru a stabili un anumit statut social. „ În antichitate, bărbații egipteni își legau în jurul gâtului bucăți dreptunghiulare de postav. Acest accesoriu era obligatoriu în completarea ținutei oricărui egiptean pentru a-i sublinia statutul social.” – Revista Zoom, nr. 47 (JurnalulNațional)

În zilele noastre cravata este mai des întâlnită comparativ cu papionul, majoritatea bărbaților optând pentru ea, o posibilă cauză fiind ideea de ținută formală pe care o impune, fiind influențată de faptul că aceasta este inclusă și în multe uniforme militare. Cravata este de obicei alegerea bărbaților conservatori, cei care eclată eleganță, dar nu doresc să se afirme agresiv așa cum ar face-o un posesor de papion. Totuși aceștia sunt ajutați de modele vesele sau paleta variată de nuanțe menite să armonizeze orice tip de ținută.

Louis Purple 3
Ce alegi papion sau cravată?

Papionul este fratele mai mic al cravatei, un accesoriu modern, apărut la finele secolului 19. Initițial acesta era destinat personalităților din lumea politicului fiind considerat un accesoriu formal. Un secol mai târziu papionul devine o alternativă pentru banala cravată, astfel încât va simboliza ideea de nonconformism, pionieri ai mediatizării papionului fiind Frank Sinatra, Winston Churchill, Sigmund Freud, Albert Einstein, personaje de film ca James Bond, Nașul sau chiar iepurașii Playboy. Dacă majoritatea posesorilor au optat pentru papioane negre, Winston Churchill a fost primul care a atras atenția prin purtarea papioanelor negre cu buline polka.

Acesta considera că papionul este un mod de afirmare, o metodă de a-ți impune atitudinea dar totodată îl purta, drept omagiu adus față de tatăl său, Lord Randolph Churchill, de la care a deprins obiceiul. Astăzi papionul este purtat la galele Oscar sau la simple evenimente, este purtat în viața de zi cu zi atât de către reprezentații sexului tare cât și cel frumos, fiind însoțit de sacouri dar și de geci de piele. Dacă în cazul cravatei vorbim de diferite accesorii formale precum acul de cravată, papionul contemporan are în componența sa detalii animal print, ținte sau țepi metalici pentru a spori ideea de atitudine excentrică.

Atât papionul cât și cravata au menirea de a crea o sinergie între toate elementele ținutei, dar și de a fi indiciul spre caracterul uman ce se ascunde în spatele posesorului. Totodată acestea primesc suportul materialelor și nuanțelor costumului, dar și al celorlalte accesorii; butonii, batista, șosetele, pălăria, broșa sau brâul. În speranța că nu am fost subiectiv trebuie să menționez că sunt adeptul papioanelor. Ele subliniază latura creativă, ludică, mă fac să mă simt expansiv și la exterior și mă ajută să mă fac plăcut chiar și fără a interacționa cu publicul.

sursa foto

4 thoughts on “Petrecere privată, papion sau cravată !?

  1. Georgiana spune:

    Papionuuulllll !!!!!!!! :))

  2. Fara semnul exclamarii/intrebarii in the same place, especially in the title (si rima e putin akward), dar articolul e pertinent. Keep on working Vezeanu :D

  3. Ionut spune:

    Ce recomandari aveti pentru un majorat, ca invitat? Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *