Uniformizarea

Nu cred că în această lună mă irită ceva mai tare decât această unifromizare în rândul bărbaţilor, această transpunere mediocră, care mă înspăimântă, îmi provoacă migrene accentuate, exagerând puţin, mă revoltă în ultimă instanţă.

Uniformizarea

Ce înţeleg prin uniformizare? Pot spun că este acea transpunere a lucrurilor obligatoriu la modă, ce strigă a improvizaţie, copierea practic a unui stil văzut la altul, un altul ce probabil habar nu are ce face, sau pur şi simplu, acel stil reprezintă un mod de viaţă pentru el. Nu cred că există ceva mai greşit de atât, nu cred că bărbaţii pot ajunge la un asemenea mod de plafonare estetică.

Stilul este un mod de viaţă, oricât de greu se poate înţelege. Este un tot.Este vorba de cine eşti, ce faci, cu ce te ocupi, unde stai, cum stai, valorile insuflate, dobândite, recunoscute, ce manânci, ce muzică asculţi şi lista poate continua. Toate aceste lucruri sunt subiective şi aşa ar trebui să rămână.

Chiar aseară vorbeam cu un om pe care îl admir din suflet( un lucru care se întâmplă rar), fashion editor pentru una dintre cele mai importante reviste de modă din România, despre această uniformizare continuă în rândul bărbaţilor, care ne înspăimântă, mă face să ma gândesc la o altă perioada profund încărcată de  estompare a realităţii normale, de suprimare a ideilor, perioada comunistă , o perioadă ce mă transpune într-o angoasă teribilă,  care imi provoacă scârbă, dispreţ şi mai ales frică.Oh da… frică.

Nu pot înţelege ce se întâmplă. Ce este atât de greu în a ne stabili într-un décor normal, fără influenţe? Ce este atât de greu în a ne creiona o zonă pură, a noastră? Nu pot să raspund. Aş dori din suflet să aflu asta de la voi.

Pot spune că am urmarit pagina de facebook al acestui site, înainte de a scrie acest articol, aţintindu-mă la pozele trimise de voi pentru a genera păreri, idei, comentarii. Singurul lucru pe care îl admir, este faptul că aveţi curaj de a vă expune, de a primi comentarii răutăcioase, nefondate, gratuite până la urmă, de la terţi indivizi care reprezintă acea tiplogie pur românească de om care comentează, neştiind absolut nimic despre subiect.

Am văzut în poze uniformizarea. Este accentuată, este isterică până la urmă.Observ aceleaşi moduri de suprapuneri, aceeaşi idée de bază de la care porneşte totul.Aceeaşi tunsoare, Dumnezeule! Nu genaralizez, imi este foarte frică în a generaliza, dar totuşi este vorba de o masă, o masă importantă, ce nu are nici un drept să continue aşa.

Închei prin a vă adresa o întrebare la care mi-aş dori enorm să răspundeţi sincer. Ce înseamnă uniformizarea pentru voi, dacă o faceţi şi mai ales de ce o faceţi? Mulţumesc

sursa foto

3 thoughts on “Uniformizarea. Sau de unde începe sfârşitul.

  1. Patrik Hanko spune:

    Ce ai vrut să spui prin "Aceeaşi tunsoare, Dumnezeule! " ?

    1. MihaiT spune:

      Cred că dacă ai capacitatea de a întelege și răgazul necesar, te invit să privești profund, vei observa că toate tunsorile duc într-o zonă, pe care nu aș vrea să o comentez. Și obsesia pentru barbă de asemenea. O barbă se întreține periodic și o barbă trebuie purtată, nu în ideea de a imita pe cineva.

      1. Andrei spune:

        Buna,
        Fara suparare draga MihaiT, dar cred ca acorzi o atentie prea mare acestor lucruri care evident te framanta atat de tare. Fii cum doresti, sfatuieste-i si pe altii sa fie unici si sa nu mai copieze, pune-ti amprenta pe lumea din jurul tau, dar totusi nu iti mai irosi energia pe cum se prezinta unii sau altii. La urma urmei toti suntem liberi sa fim cum vrem. Cred ca acorzi o atentie exagerata acestor lucruri, sunt convins ca sunt teme mai importante pe care sa-ti canalizezi energia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *