
Noi ne ocupăm cu promovarea ceasurilor și a altor produse de lux. Vă putem spune cât de frumoase sunt, cât de fin și cât de bine sunt lucrate, măiestria execuției, dar până la urmă, care este utilitatea unui ceas de mână sau a unuia de buzunar? Mai ales a unuia care poate să coste câteva mii bune de euro? În condițiile în care avem ceas în mașină, avem ceas la telefon, la televizor, în transportul în comun, pe stradă, practic peste tot.
Măsurarea timpului nu mai reprezintă vreun mister sau vreo chestie exclusivistă, este deja o banalitate. Și totuși, se produc ceasuri și se vând și au și succes și sunt și mai scumpe ca niciodată. De ce? Pentru că și-au depășit de mult timp utilitatea, reprezintă cu mult mai mult decât un obiect care măsoară timpul.
Utilitatea unui ceas de mână în acest an

Ceasurile se împart în două mari categorii, mecanice și cu quartz. De departe cele mai exacte sunt cele pe bază de quartz, practic se introduce o tensiune într-o lamelă de quartz și asta vibrează la o anumită frecvență constantă. Este ieftin, nu se strică, este exact și foarte simplu. De aceea, acest tip de mecanism se regăsește în principal în modelele așa numite fashion, care se pot schimba de la un an la altul, costurile de producție fiind foarte mici. Am găsit o nouă utilitate a obiectului de măsurat timpul, accesoriu vestimentar. La fel ca… cravata, un obiect fără o utilitate reală care completează o ținută.
Și după aceea urmează cele mecanice, care sunt un cu totul alt specimen, sunt pentru cunoscători.

Pentru un bărbat, nu doar atât, pentru un gentleman, bijuteriile nu își găsesc locul în garderoba lui. Bijuteriile reprezintă strict ceva vizual, estetic plăcut, în special femeilor. Ceasul mecanic, în schimb, este în primul rând, până să fie o bijuterie, o minune tehnică care poate fi mult mai bine apreciată de un bărbat. Prin urmare, cea mai mare piață este destinată domnilor, cu o foarte mică parte destinată doamnelor. Iar când vorbim de complicații, aproape exclusiv domnilor.
Ceasul mecanic este o minune tehnică. Vorbim practic de câteva sute de componente, câteodată chiar se pot apropia de 1000, care încap într-o carcasă de vreo de 40 mm. Este incredibil. Toată munca investită în proiectarea unui așa mecanism, pentru obținerea unei cât mai mari precizii, precizie care nu o să o atingă niciodată pe cea a unui quartz și poate că nici nu trebuie.
Quartzul este natural, este perfect, este opera Divinității. Ceasul mecanic este produsul unui om imperfect care vrea să se apropie de Divinitate. Și poate până la urmă doar asta e, nevoia omului de a concura Divinitatea, de a încerca să se apropie de perfecțiune. A început cu Turnul Babel, ca acum să încerce prin orice tehnologie posibilă. În cazul nostru vorbim de măsurarea timpului, doar pentru a realiza mai încolo, că este relativ.
Care crezi că este utilitatea unui ceas de mână?
Ok…frumos articol, frumos scris….dar utilitatea ceasului pana la urma este….? Ma asteptam la ceva explicatii dpdv vestimentar macar
Ok, deci, sa incepem! Din cele descrise mai sus, aproape 95% este adevarat. In sensul in care, nu doar fashion watches sunt pe baza de quartz. La acest tip de mecanism au apelat si case celebre sau manufacturi orologere: Rolex, Vacheron Constantin, Longines, Tissot, etc. Oricum, nu asta doream sa spun, ci doar ca o adaugare!
Legat de partea vestimentara, din punctul meu de vedere, ceasul il asortez in functie de verigheta, detin una din aur alb, cureaua de la pantaloni si pantofii, uneori, mergand la extrem, de pilda azi, m-am asortat, cum am descris mai sus, dar, in plus, m-am asortat cu o cravata tricotata manual albastra, „limbile” ceasului fiind la fel!
Un articol lung , cu prea multe informatii poate nefolositoare. Propozitiile sunt prea lungi si complicate .
Cred ca acest articol a fost scris de un incepator, nu de catre Domnul Laci . Asa este ?
Aiurea subiectul , lauzi ceasurile Quartz , este de stiut pentru toti ca ceasul mecanic este scump , pentru cunoscători si este adevaratul ceas de lux
Personal, imi place foarte mult ceasul din poza atasata.
Puteti sa imi spuneti unde pot gasi asemenea modele? Ca banuiesc ca exact acel ceas e greu de gasit :) .
Tocmai, ca nu mai are utilitate :)))) este un moft, un hatar, ma refer aici mai ales la cele mecanice/automatice. De ce sa dai banii pe asa ceva? Din acelasi motiv pentru care ai da pe o pictura, pentru ca te bucura pe tine ca om.
tu ai inteles ce am vrut sa spun in articol?
Si daca ceasul este un hatar, un lux, atunci de ce nu si un inel sau ghiul, de ce nu o bratara sau un lant de bun gust? Cine zice ce e ok si ce nu e ok?
De acord, insa titlul articolului induce in eroare… Te astepti la altceva…mai consistent!
De acord, insa titlul articolului induce in eroare… Te astepti la altceva…mai consistent!
ceasul este si o bijuterie si un necesar…destul de recent am descoperit ca un ceas bun te scuteste de drumuri pana la telefon si alte cautari ale orei prin buzunare si cotloane de incaperi etc,uneori sunt foarte incomode…in schimb ceasul pe incheietura este foarte la indemana,sigur,daca nu cumva ai legat cu curea un ceas de masa :))
Daca ati fi citit scrie ca este considerat un accesoriu vestimentar… ;)
Domnule Baranga,
Am citit doua materiale de-ale dvs. si as avea niste comentarii relative la acestea. In privinta „Sfintei Treimi”, as zice ca materialul este subiectiv si restrictiv; sunt mai multe manufacturi respectabile decat cele 3 (6, cu cele despre care scrieti ca ar merita „premii de consolare”), iar dvs. ati insistat in descrierea unor modele pentru care respectivele marci ar putea fi considerate … monoculturale (declinand in multiple versiuni acele modele de succes). Blancpain, Girard-Perregaux, Ulysse Nardin, Jaquet-Droz, Daniel JeanRichard, IWC, Parmigiani Fleurier, Bovet, Daniel Roth (Blugari), Roger Dubuis, Louis Moinet, Geubel Forsey, Romain Gauthier sau Richard Mille chiar nu conteaza?
In privinta articolului de mai sus, justificare achizitionarii unui ceas mecanic de prestigiu este simpla: asemenea tablourilor si altor opere de arta, aceste minunate masinarii reprezinta o investitie, pentru ca valoarea lor sporeste cu timpul! Daca exista masini pentru o generatie, unele ceasuri transcend secolele!
Sa auzim numai de bine!