Culoarea Rosie

Kandinsky consideră culoarea roșie deschis, exploziv, ca fiind diurn, masculin, tonic, îndemnând la acțiune și aruncându-și strălucirea aidoma Soarelui, cu o putere uriașă și de neînvins.

În general , roșul este considerat agresiv, vital și dătător de putere, înrudit cu focul și simbolizează atât iubirea cât și lupta pe viață și pe moarte – ne spune Wikipedia.

Culoarea roșie din garderoba masculină

Știința ne-a demonstrat prin studii actualizate an de an că fiecare culoare are un impact diferit asupra noastră și mai ales în procesul de luare a deciziilor. Una dintre concluzii a fost că roșul îl face pe cel ce îl poartă mult mai convingător. E un truc pe care merită să îl încerci la negocieri. Poate sună nebunește, dar nu știi dacă funcționează sau nu și pentru tine până nu încerci.

Avocații sunt îndrumați să își aleagă în ținută fie o cravată, fie o batistă de buzunar de culoare roșie, acest truc transformându-i în persoane mai persuasive – potrivit unui studiu apărut în 2014 în Jurnalul Psihologiei și a Marketingului. E o cale de a slăbi rezistența mentală din subconștient înainte de a folosi vreun cuvânt. Nu te aștepta totuși să porți roșu și toți să îți cadă la picioare și să îți facă poftele. Să nu exageram! E de ajuns să îi facă pe oameni să creadă că merită să te asculte și deja ești cu un pas în față.

Știm cu toții că femeile în roșu sunt atrăgătoare, privite prin ochii unui bărbat, dar un alt studiu recent arată că femeile sunt și ele atrase de un bărbat ce poartă roșu, deci nu ratați ocazia să vă completați garderoba cu piese vestimentare roșii.

Se poate asorta cu: alb, negru, bleu, albastru, bleumarin, bej , verde,kaki, maro, gri,portocaliu.

Când vrei să asortezi roșu este mai ușor să potrivești tot nuanțe de roșu, dar mai închise, precum cărămiziu, pentru că mai multe nuanțe din aceeași culoare mereu vor arăta bine într-o ținută. Complementara culorii roșu este verdele; le poți asorta atât timp cât alegi nuanțe mai atenuate, nu intense, și nu în cantități mari, altfel vei scoate în evidență cele două culori într-un mod inestetic. Dar încearcă această combinație cu diverse nuanțe de verde și de roșu.

Mai multe despre acest subiect vei găsi în materialul video Cum să-ți asortezi hainele.

Sursă foto

Related Posts

2 thoughts on “Culoarea roșie din garderoba masculină

  1. Lucian Iorga spune:

    Ce pantofi sunt cei din poza? Arata exceptional!

  2. pantofi patinati manual

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *