
Sunt haine care, la un an de la achiziție, arată exact ca atunci când le-ai luat. Iar altele, peste câteva luni, par scoase direct dintr-un album de fotografii vechi. În această situație brand-ul sau prețul nu au nicio influență. Ține de cât de mult a mizat piesa respectivă pe un anumit trend, în loc să se potrivească cu persoana care poartă produsul.
Acest lucru l-am observat destul de des pe stradă, online etc. Bărbați care au cheltuit bine pe o piesă „de impact”, iar după câte luni,o poartă tot mai rar, fără să știe de ce nu se mai simt confortabil în aceasta. Răspunsul e simplu. Piesa n-a îmbătrânit fizic. A îmbătrânit vizual.
De ce unele haine par învechite sau demodate după un singur sezon
Cuprins
De ce unele haine trădează anul de cumpărare
O haină „îmbătrânește” repede când elementul ei central e o tendință și nu este funcțională pe termen lung. Tendințele au un ciclu scurt: apar, sunt peste tot timp de câteva luni, apoi devin brusc vizibile ca tendință, nu ca stil. Din acel moment, orice piesă construită în jurul lor pare datată, chiar dacă e nou-nouță.
În schimb, funcționalitatea nu are acest ciclu. Un sacou bine croit, o cămașă simplă, un pantalon cu linie dreaptă nu sunt legate de un an anume. Acestea pot fi purtate și peste mulți ani, pentru că nu s-au construit pe un anumit moment din modă, ci pe o proporție care funcționează pe corpul uman.
Imprimeurile care se demodează primele
Imprimeurile sunt primul semnal de alarmă, pentru că ies tare în evidență. Un model geometric supradimensionat, un imprimeu tropical strident sau orice motiv grafic „statement” sunt gândite să atragă atenția imediat. Problema e că exact acest lucru le face memorabile ca tendință, nu ca piesă. Odată ce le-ai văzut peste tot într-un sezon, creierul le asociază automat cu perioada respectivă.
Carourile clasice, dungile fine și micile imprimeuri discrete ( houndstooth, un motiv floral mic și izolat) au traversat decenii fără să pară demodate. Diferența e amploarea: cu cât un imprimeu ocupă mai mult din suprafața hainei și cu cât e mai contrastant, cu atât se leagă mai strâns de momentul lui de vârf.
Croielile exagerate
Dacă anumite imprimeuri îmbătrânesc repede, croielile exagerate se demodează și mai repede, pentru că afectează toată ținuta. Un pantalon extrem de larg, un sacou masiv oversized sau umeri supradimensionați sunt priviți diferit de la un sezon la altul, fiindcă „proporția ideală” e ea însăși o tendință care se mișcă.
Chiar dacă „arătai bine” cu un sacou oversized în perioada în care a fost în trend, Un an mai târziu, aceeași piesă îți dă impresia că porți o haină cu o mărime prea mare, deși croiala a rămas identică. Deși piesa a rămas aceeași, s-a schimbat atenția la detaliu despre ce înseamnă „bine croit”.
Croielile clasice funcționează invers. Un sacou care vine bine pe umăr, cu o linie curată pe talie sau un pantalon cu o cădere dreaptă, nici prea slim, nici exagerat de larg, nu depind de percepția momentului. Sunt gândite după proporția corpului, nu după silueta la modă în sezonul respectiv. Din acest motiv nu se simt niciodată „prea mult” sau „prea puțin”.
Materialele care nu îmbătrânesc frumos

Materialul contează la fel de mult ca forma, nu doar vizual, ci și fizic. Anumite țesături sintetice lucioase sau finisajele „tehnice” gândite pentru un efect vizual imediat tind să-și piardă rapid atractivitatea. Poate nu e cea mai bună comparație, dar le poți asocia cu hainele pentru scenă. Le porți în situații unice în care vrei să atragi atenția. Odată ce ochiul se obișnuiește cu acestea, rămâne doar textura, care de multe ori nu îmbătrânește elegant nici la purtare repetată.
Lâna, bumbacul de calitate, inul și denimul bun se comportă diferit. Se uzează vizibil cu timpul, dar acea uzură adaugă caracter și nu devine o produs demodat. O cămașă de in purtată câțiva ani poate arăta bine. În schimb, un tricou dintr-un material sintetic cu print supradimensionat, poate arată doar vechi.
Ce rămâne relevant, sezon după sezon
Piesele care nu îmbătrânesc au, de regulă, trei lucruri în comun: o culoare neutră sau ușor de combinat, o croială apropiată de proporția naturală a corpului și un imprimeu, dacă există, discret și de mici dimensiuni. Nu înseamnă că trebuie să te îmbraci strict minimalist. Piesele au fost alese să se potrivească cu stilul tău de viață și cu garderoba actuală.
Asta nu exclude experimentele. Poți purta o piesă mai îndrăzneață, atâta timp cât știi că e o piesă de sezon, nu o investiție pe termen lung. Poate vei descoperi ceva care vă rămâne permanent în garderoba ta.
Și tu ai observat că anumite haine par învechite sau demodate?