Fashion Pact

32 de companii din domeniul fashion precum Prada, Chanel, Ralph Lauren, Kering, Hermès , Nike, Adidas, Inditex și H&M Group au anunțat că vor semna Fashion pact o înțelegere prin care promit că vor combate gazele cu efect de seră și că vor susține sustenabilitatea în acest domeniu. Companiile care au semnat această înțelegere reprezintă circa 150 brand-uri fashion și 30 % din industrie.

Mai multe detalii despre Fashion pact

Fashion pact a fost anunțat în cadrul întâlnirii G7 care a avut loc în Biarritz, Franța. Industria fashion-ului care reprezintă 1,5 trilioane /an este una dintre cele mai mari, dinamice și influentă de pe planetă. Având în vedere că are această putere ar trebui să fie un exemplu în sustenabilitate.

Conform Ministerului francez al Ecologiei, sectorul textilelor e responsabil de 6% din emisia gazelor cu efect de seră și între 10-20% de folosirea de pesticide. Iar dacă această industrie crește la fel de repede procentele vor fi dezastruoase.

Am mai scris și despre cei din industria denim-ului care au început deja acest demers pentru a reduce consumul de apă necesar pentru crearea materialelor și a pieselor vestimentare.

Pentru a combate criza climatică cele 32 de companii vor implementa tehnologii care vor contribui la emisii 0 de gaze cu efect de seră până în anul 2050. Dacă vreo companie într-un fel sau altul nu reușește să îndeplinească aceste cerințe nu va fi sancționată.

LVMH cel mai mare concurent, pentru Kering, și cel mai mare grup de luxury nu a fost prezent la această întâlnire.

Îți reamintesc despre un material pe care l-am scris despre diferența din fast și slow fashion. În plus, trebuie să recunoaștem și partea noastră de vină din cauza consumerismului de care dăm dovadă.

Zara a anunțat că toate colecțiile lor vor fi realizate din materiale sustenabile 100 % înainte de 2025 după care vor urma și restul brand-urilor din grup.

Mai multe detalii despre acest Fashion pact sper să aflăm în octombrie la următoarea lor întâlnire.

sursa foto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *