House Of Gucci / Casa Gucci - Filmul Despre Lumea Modei

House of Gucci / Casa Gucci” este o poveste captivantă despre ambiție, lăcomie, trădare și crimă, plasată pe fundalul seducător al lumii modei și finanțelor înalte. O producție elegantă din punct de vedere vizual. Filmul expune evenimentele care se întind pe trei decenii agitate din istoria imperiului familiei Gucci.

Regizorul filmului este reputatul Ridley Scott, povestea fiind bazată pe un scenariu semnat de Becky Johnston și Roberto Bentivegna, inspirat din cartea „The House of Gucci” scrisă de Sara Gay Forden. Din distribuție fac parte Lady Gaga, Adam Driver, Jared Leto, Jeremy Irons, Jack Huston, Salma Hayek și Al Pacino.

House of Gucci / Casa Gucci – filmul despre lumea modei

Brandul Gucci este astăzi recunoscut și admirat în întreaga lume și a fost întemeiat de Guccio Gucci, care și-a deschis primul magazin de articole din piele în Florența, Italia, în urmă cu exact o sută de ani.

Povestea din film începe la sfârșitul anilor 1970, într-un moment critic din istoria faimosului imperiu italian al modei. Pe măsură ce familia Gucci și-a extins afacerea au apărut și indicii de instabilitate financiară, inovație înăbușită și ieftinirea brandului. Afacerea Gucci este supravegheată de cei doi fii ai lui Guccio Gucci, vicleanul Aldo (Al Pacino) și fratele său mai conservator și detașat Rodolfo (Jeremy Irons).

Aldo, un individ foarte tenace, nu are nicio intenție să cedeze controlul asupra brandului familiei, mai ales fiului său fantezist Paolo (Jared Leto), care pare mai interesat să devină designer vestimentarin timp ce fiul mai timid al fratelui său Rodolfo, Maurizio (Adam Driver), ar prefera să studieze dreptul decât să-și asume conducerea unui imperiu mondial al modei.

Lucrurile se schimbă când Maurizio o întâlnește pe frumoasa și ambițioasa Patrizia Reggiani (Lady Gaga) și, împotriva dorinței tatălui său, se căsătorește cu ea. Unchiul Aldo își găsește un suflet pereche în vicleana Patrizia. Împreună, îl conving pe Maurizio să-și lase deoparte ambițiile și să se alăture companiei, devenind astfel prezumtivul moștenitor.

Mai multe poți afla din acest trailer sau la vizionarea filmului în cinematograf.

Filmul “House of Gucci / Casa Gucci” este distribuit în România de Forum Film. Premiera are loc în data de 26 noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *