Street Style Bucureşti - Ediţia De Vară

A venit momentul să vedem ce a mai surprins fotograful Valentin Niculescu pe străzile din Bucureşti la ediția de vară street style.

Când vine vorba de surse de inspiraţie, cele pe de stradă reprezintă exemplele cele mai potrivite.

Câteodată sunt bune, altădată rele, dar chiar dacă o ţinută nu este în totalitate pe gustul fiecăruia. Vor fi detalii care vor scoate ţinuta în evidenţă şi pe care le poţi aplica şi tu.

Precum spuneam acum o săptămână, va urma şi o a doua ediţie a Street Style Cluj şi cea de Street Style Piteşti.

Referitor la prima ţinută, aş spune că este una comună. Am întâlnit aşa ceva şi la Tiff.

Cu ce a venit el în plus, a fost prezenţa accesorilor şi faptul că a încercat să rămână la nuanţe neutre şi uşoare contraste.

Accesoriile prezente se asortează toate între ele, excepţie făcând şapca beanie care se asortează ţinutei.

Poţi alege varianta de beanie de a merge pe o pata de culoare.

Acest contrast perfect dintre portocaliu cu bleumarin scoate ţinuta în evidenţă.

În plus, el a ales purtarea unei eşarfe făcând ţinuta mai specială.

Deşi nu poartă atâtea accesorii ca şi cel din prima fotografie, ţinuta doi este mai specială.

Img 8396
Pata de culoare

Un alt mod de accesorizare a pălăriei.

Img 8400
joker

Related Posts

12 thoughts on “Street Style Bucureşti – ediţia de vară 3

  1. kata spune:

    Nu-i cam cald sa porti beanie?

  2. nick spune:

    sau pulover? eu zic ca trebuie sa tinem cont si de confortul termic.Prima tinuta mergea bine la una de primavara-toamna.tipul al doilea este mult prea faggish.

  3. vlad spune:

    Nu-mi place stilu’ asta cu caciula/palarie la 30 de grade. Al doilea nu mi se pare deloc cu stil, iar palaria cu jokeru e penibila. felicitari pentru efort oricum!

  4. Adelin1 spune:

    Am fost azi in bucuresti si desi nu am avut mult timp la dispozitie am vazut barbati mult mai bine imbracati decat cei de sus…

  5. Mihai spune:

    palaria accesorizata cu un joker mi se pare geniala!

  6. AlinTT spune:

    Ai idee unde se gaseste fes ca in prima poza ? ( de preferat pe internet)

  7. Gelu spune:

    Doar atat a surprins Vali prin Bucuresti? Cam subtirel. De data asta nimic sa ma inspire.
    Bafta la urmatoarele!

  8. Laci spune:

    @ Kata Este destul de cald pentru asa ceva, dar daca luam in calcul ca a fost destul de rece acum cateva zile.

    @ Nick

    A fost destul de frig de vreo cateva zile.

    @ Gelu Daca nu esti fan beanie sau palarie :)

  9. valinick spune:

    De acord cu… Postat de Mihai | June 15, 2011, 9:18 pm

  10. TeRi spune:

    @Vlad sa sti ca palaria este bine venita,cand afara este cald,deoarece te protejeaza de razel solare

    Cred ca o sa imi pun si eu un As la palarie :)

  11. Seremi spune:

    Eu scot AS-ul din maneca si atunci cand sunt in Maiou :)))

    Asa si nenea cu palaria, foarte tare :))

  12. Gelu spune:

    Laci, din pacate pe mine nici una nici alta nu ma avantajaza. De obicei astept sa treaca iarna geroasa sa nu mai fiu nevoit sa port ceva pe cap.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *