Ținute cu stil pe bani puțini

Au trecut momentele frumoase de agitație în care ai ajuns în ultima secundă să îți alegi costumația potrivită pentru banchet. Pentru unii aceste emoții continuă având în vedere că e sezonul nunților. Cei care se plâng că nu am buget pentru diverse articole vestimentare, trebuie să  își facă achizițiile din timp. Doar așa poți vedea care e varietatea și să dai de prețuri bune. Achizițiile care se fac când ești presat de timp sunt cele mai pierzătoare. Azi vreau să îți prezint câteva ținute cu stil pe bani puțini pe care le-au purtat trei cititori la banchetul de absolvire al liceului.

Ținute cu stil pe bani puțini

Țin să menționez că sunt elevi și probabil au același buget ca și tine. Te pot asigura că îi cunosc personal și nu i-am auzit să se plângă că hainele sunt prea scumpe sau  nu se găsesc articole vestimentare deoarece au soluții la aproape orice. “NU am bani de  haine” sau  “hainele sunt prea scumpe” trebuie să le scoți din vocabularul tău.

Pe cei trei i-am cunoscut la bibliotecă în timp ce scriam la noua carte. M-au surprins de fiecare dată alegerile bune pe care le făceau în materie de vestimentație și comorile pe care le găseau într-un second-hand aflat la 5 minute distanță de bibliotecă.

Tinute banchet
Tinute banchet – Ținute cu stil pe bani puțini

Probabil dacă ești la început în ale stilului, nu vei avea curajul să porți așa ceva, dar cu timpul vei învăța cum să porți hainele și nu ele pe tine. Partea cea mai bună din această fotografie este că sunt trei prieteni cu trei stiluri diferite. Din aceste ținute te poți inspira și le poți purta la diverse evenimente precum e nunta. În plus, sunt ținute de la noi din țară pentru cei care se îndoiesc de locul unde a fost făcută fotografia.

Partea proastă este că restul colegilor când se vor uita peste album, își vor da seama de sacourile cu două numele mai mari, cămășile cu mânecă scurtă și alte greșeli frecvente pe care le face bărbatul în ziua de azi.

Acum vreau să îți prezint câteva ținute cu stil pe bani puțini cât a costat fiecare ținută în parte.

Ținuta lui Tudor Marcu (stânga)

-sacou 230 lei H&M

-pantaloni 130 lei H&M

-cămașă- 30 lei second-hand

-pantofi 32 lei second hand

-ascot-3,5 lei second-hand

-batista de buzunar 11 lei Escudo

-curea 20 lei

Total: 456.5 lei

 

Ținuta lui Tudor Costinaș (mijloc)

-Sacou din H&M 230 lei,

-Pantaloni din H&M 130 lei

-Pantofi la comanda Giulio 250 lei

-Camasa H&M 99 lei

-Cravata tricotata la comanda 80 lei

-Batista escudo 11 lei

-Curea H&M 60 lei

Total:860 lei

 

Ținuta lui Vlad Pop (dreapta)

-Sacou H&M 230 lei

-Pantaloni H&M 130 lei

-Pantofii-Leonardo 190 lei

-Cravată, ac de cravată și butoni Cato 60 lei

-Camașă-Escudo 109 lei

-Batista-Escudo 15 lei

-Ceas-primit cadou

total: 734 lei

Deci cât costă un costum bărbătesc din in sau din bumbac? 360 de lei? Crezi că mai are rost să te plângi că nu ai buget de haine sau că ele sunt prea scumpe? Bineînțeles nu au fost toate cumpărate în aceași zi și pe ultima secundă. Fiecare element din ținută a fost cumpărat treptat și uite că sunt în armonie cu restul elementelor.

Încă crezi că nu poți avea stil pe bani puțini? Pe lângă un stil vestimentar corespunzător vin și următoarele beneficii pe care mi le-au relatat cei trei:

” – o gramadă de fete care îți fac complimente, unele chiar cu o atitudine de genul ,,hei, dar tu nu te îmbrăcai așa atent tot timpul/mai demult…”

– o gramadă de priviri atrase, în orice loc

– complimente în general, nu doar de la fete

– îți schimbă imaginea”

 

“În afara celor precizate de tine pe blog, cu siguranță fiecare va găsi un beneficiu specific vieții sale personale.”

 

” Desigur, e o latură ce ține de dezvoltare personala, de aceea cei care au în cap ideea ,,de parcă nu aș ști eu să mă îmbrac…” sau ,,la ce îmi trebuie mie toate informațiile acestea?” , părerea mea, nici nu merită să citească atâtea informații valoroase pe care tu le oferi în mod gratuit. Dar asta se compensează cumva prin refuzul lor instant de a frecventa blogul.

 

Eu unul îți multumesc pentru ceea ce faci. Pot spune ca ai schimbat oameni! “

 
Dacă nu dorești acest beneficii, alegerea îți aparține.
 

Concluzia e că te poți îmbrăca bine pe bani puțini. În principiu, ținuta lui Tudor Marcu e cea mai reușită în privinta bugetului, însă cred că și celelalte doua tinute, pot fi un exemplu pentru cei care se plâng că au destui bani, dar nu își găsesc haine să își cumpere. Cei trei la vârsta de 18 ani au reușit, tu ce scuză ai? Poți alege între 460 sau 860 de lei. Singurele limite sunt impuse doar de mintea ta.

 

Poți afla o mulțime de sfaturi în noua carte: Cum să te îmbraci bine cu bani puțini

 

Cum ți s-au părut aceste ținute cu stil pe bani puțini?

Related Posts

47 thoughts on “Ținute cu stil pe bani puțini

  1. kata spune:

    Frumoase tinute. Felicitari lor,dar nu inteleg “-Costum H&M 230 lei” “Pantaloni H&M 130 lei”…poate sacou in loc de costum*

    1. Man spune:

      Ce nu intelegi? A purtat si costum si pantaloni.
      Adică 2 pantaloni.
      :))))

    2. Tudor Costinas spune:

      Multumim pentru complimente, si da, ai dedus bine!

      1. Paun Florin spune:

        Despre ce SH este vorba ?

    3. Laci spune:

      Am modificat. Merci.

      1. kata spune:

        si la ultimul sa modifici:d

  2. Gabriel spune:

    bravo pentru toti 3, bine imbracati pentru varsta lor, desi nu chiar de banchet la toti. poate asta e un subiect pentru o serie de articole: asocierea tinutei si a cromaticii la un anumit tip de eveniment, pozitie in cadrul evenimentului, loc de desfasurare si anotimp (sugerez a se incepe cu cele populare pe la noi si nu cu cele pe cale de disparitie).

    poza la o rezolutie ceva mai mare ar fi fost folositoare, nu ma prind ce este in neregula cu acel Ascot. unele preturi intriga: cravata, ac si butoni toate la 60 lei? arata binisor din ce se poate vedea ca doar cravata sa coste atat.

    1. Laci spune:

      Este o bandana.

      1. kata spune:

        Laci si eu am cravata din Cato si doar aia a costat 60lei:D

        1. Tudor Costinas spune:

          Te asigur ca toate preturile sunt corecte.

        2. kata spune:

          Nu am putut da reply la comentariul tau Tudor,dar te asigur ca nu am vrut sa fac asta.

  3. Alex spune:

    Foarte frumoase ținutele. Felicitări! Eu unul nu aș cumpăra o cămașa de la second, iar pentru Tudor Marcu și Tudor Costinaș legatul șireturilor nu este cel corespunzător (cred că are Laci pe site sau Alexandru Remus un video legat de subiect)
    Numai bine și felicitări din nou!

    1. Tudor Costinas spune:

      Multumim pentru criticile constructive!

      La sireturi, inafara de culoare nu am fost atent niciodata la alt detaliu.Bine de stiut pe viitor!

  4. Szelyes Zoli spune:

    si eu vreu cartile.

    1. Laci Nagy spune:

      Aici poti vedea prezentarea lor https://carte2.stilmasculin.ro/

  5. Iliescu spune:

    Tinute bune intr-adevar, imi plac.Dar ideea hainelor e sa fie de calitate, ori H&M( stiu despre ce vorbesc, parintii mei detin fabrici de confectii si lucreaza inclusiv pentru ei ) nu este chiar un varf in domeniu. Cand pui poza cu o tinuta, intr-adevar nu se vede ca ai camasa de la o firma no-name sau de la Ralph Laurean, dar in timp se observa. Pantalonii de la HM sunt mizerabili, la 2 spalari incep sa se decoloreze.

    Dar oricum aici nu discutam aspectele financiare ci cum arata tinutele, iar ele arata cu siguranta bine!

    1. Laci spune:

      Nu contest faptul ca nu ai dreptatea ta, dar sa nu uitam ca au destule haine de calitate. Majoritatea pantalonilor mei sunt de la H&M si nu s-au decolarat dupa 2 spalari. In plus, H&M iti ofera varietate la un pret corect, chiar daca discutam de cele mai calitative produse de la ei.

      Un produs de calitate te poate tine foarte mult timp daca te ingrijesti de el. Gandeste-te ca poate fi un brand de care nu ai auzit si au o reputatie foarte buna.

      1. Iliescu spune:

        Referitor la ultima parte.. Sunt convins ca un brand de care nu am auzit poate face produse de calitate si eventual si la preturi rezonabile, ca doar nu sunt enciclopedie sa le stiu pe toate :)).

        Cat despre H&M sunt destul de rezervat. La fel si cu zara, chiar mi-am luat acum vreo luna o pereche de pantofi de la ei, am dat 300 de ron ( piele intoarsa, bleumarin ) mi s-a parut cam mult pentru zara dar aratau bine, sa vedem cat rezista.

        1. Laci spune:

          Pentru cine vrea pantofi de calitate, le recomand sa isi cumpere de la brandurile care fac doar pantofi.

        2. Gabriel spune:

          Laci are dreptate intru totul. ar trebui sa ne cumparam numai de la producatori specializati. am patit-o si eu cu zara, nu ca nu ar rezista, dar sosetele se coloreaza (fara sa transpir sau sa ud pantofii)!!! oricum, nu zara produce pantofii. ei au firme colaboratoare, care sunt specializate in produsul pantofilor de exemplu, dar din pacate zara este orientata pe profit si atunci ii intereseaza doar costul. daca am fi mai educati, sa intoarcem produsul pentru astfel de probleme, probabil si ei ar lua masuri! dar noi ca romanii, aspectul ne ia fata!

      2. moro spune:

        Dupa doua nu, dar dupa vreo 8-10 da. Sau cel putin asa a fost in cazul mei.
        Am luat o pereche de chinos pe albastru si in vreo 4 luni au ajuns sa se stearga si sa se uzeze la buzunare. Eu nu ma mai risc sa dau 100 lei pe pantaloni de aproape unica folosinta.
        In schimb am doua camasi si o bluza din magazin ce le-am purtat foarte mult si inca nu s-au rupt sau decolorat deloc.

        1. Laci spune:

          Eu nu inteleg cum vi se intampla doar voua. Sunt mai multe detalii de care trebuie sa avem grija cand spalam hainele, cum sa le curatam etc. E drept ca sunt perechi care se decoloreaza, dar cu 100 de lei te poti alege cu cateva perechi bune de pantaloni. Totul depinde de cum ii alegi si cum ii intretii.

        2. Alex spune:

          Eu de la H&M am pățit cu 2 cămăși cumpărate în aceeași zi: una după câteva spălări a început să arate mult prea uzată, iar cealaltă arată impecabil și acum. Depinde de material/locul de producție nu doar de firmă, în timp îți dai seama care e de calitate și care nu …

    2. Legat de pantalonii de la H&M care se decolorează după două spălări, vorbeşti aiurea şi exagerezi.

      Nu am vreun interes pentru a le lua apărarea, nu au cele mai strălucite haine, la cusături stau cam prost, dar dacă alegi pantalonii corecţi, cu o îngrijire corespunzătoare te pot ţine lejer 2 ani fără a se deteriora.
      Şi aici vorbesc în special despre chinos, aia la 99 lei. Dacă-i mai duci şi la croitor pentru mici ajustări, aia e.

      Asta dacă vrei să “te îmbraci bine la un preţ decent”. Când ne va creşte bugetul, vom avansa la brenduri mai calitative. Până atunci, să zicem merci că avem acces la acestea.

      1. Gabriel spune:

        daca citesti cu atentie, sunt multi cei ce spun ca nu straluceste la calitate H&M. eu as spune ca sunt chiar jos, dar asta veti invata in timp, atunci cand veti cumpara produse de calitate. daca acum recunosti ca te vei orienta catre producatori cu o calitate ridicata candva, atunci nu e ok sa spui de altii ca vorbesc aiurea. pur si simplu tine de nivelul fiecaruia de referinta. trebuie mare atentie la produsele h&m ca sa alegi ceva acceptabil!

        1. Laci spune:

          Pentru a compla comentariul tau, lumea raspandeste niste zvonuri care provin de la persoane care nu sunt avizate. La fel pot sa-mi dau si eu cu parea ca Audi e cea mai proasta masina, dar nu ma pricep deloc la masini. Intelegi idea?

          Oricum am un articol pregatit despre aceasta tema.

        2. Chiar n-am dispoziţia necesară să mai stau să-ţi explic acum despre ce e vorba. Mesajul era pentru respectivul “Iliescu” şi am zis că vorbeşte aiurea când exagerează că respectivii pantaloni se decolorează după 2 spălări. Mai departe, reciteşte mesajele şi poate înţelegi.

  6. moro spune:

    Arata bine tinutele. Laci, ne zici care-i magazinul ala second-hand la 5 minute de biblioteca?

  7. Andu spune:

    Bravo baieti si bravo Laci pentru ca promovezi baieti de 18-19 ani care stiu sa se imbrace. Sunt curios daca la Cluj sunt targuri gen expo tricotex sau nu stiu exact cum se cheama- ideea e ca la Constanta sunt si chiar poti gasi lucruri bune. Ce-ar fi sa scrii un articol despre cum sa alegi haine de la second hand ca mi se pare geniala tinuta lui Tudor Marcu(in afara de pantofi care au totusi o parte buna,culoarea).Ureaza-le bafta la bac.

  8. le sta frumos, s-au imbracat see you gust.

  9. Nota 10 pentru cele 3 tinute.

  10. tudor spune:

    hmm dar de sosete nu au mai avut bani??

    1. Laci spune:

      Au facut economie. Noroc ca ai observat.

  11. Cristi spune:

    Trei tinute corecte, dar trebuie sa spun ca baiatul din stanga chiar a facut minuni. Pantofii aia sunt incredibili, si 32 de lei chiar e un chilipir. Felicitari!

  12. Da' bine mai arata Tudor! <3

  13. Da' bine mai arata Tudor! <3

  14. Adrian spune:

    Foarte frumos. Imi place tinuta celui din stanga cu exceptia pantalonilor. Nu din motive estetice ci practice. E prea riscant in alf la praful care e prezent pretutindeni….. Poate un gri, bej sau crem din motive practice. Apoi ce nu e pe placul meu sunt articolele sh. Nu am nimic cu ele, din contra, la bugetul limitat pe care il am sunt nemaipomenite insa le consider destul de periculoase. Cunosc multi care au luat boli de piele si nu s au mai vindecat…… Daca nu ar fi riscul asta, m as imbraca cu placere din second pentru sunt un novice in stil si am nevoie de multe obiecte vestimentare pe care noi le cumpar mai greu….

  15. Vlad+Teodor spune:

    Am inteles ca incaltamintea second hand duce la riscul de aparitii ale ciupercilor.

    1. Laci spune:

      Aduce daca nu o dezinfectezi.

      1. Vlad+Teodor spune:

        Pai si care ar fi o metoda buna de dezinfectare, daca in masina nu e bine sa o bagi?

  16. Gabi spune:

    Frumoase costumele, doar ca sunt 73 la suta plastic. Astazi mi-am luat si eu un costum de la H&M si abea acasa am citit pe eticheta. Per total, raportul calitate-pret e super ok.

  17. Cum poti intra in posesia uneia dintre tinute

  18. Laci Nagy spune:

    Trebuie sa mergi prin magazine si sa ti cumperi piesele respective.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.