Untold Festival

Dacă nu ți-ai luat biletele pentru vacanță, te anunț că în perioda 30 lulie-2 august are loc UNTOLD Festival, unul dintre cele mai așteptate festivale al anului 2015 în România.

UNTOLD Festival

Printre cei 30 de artiști confirmați până acum sunt ARMIN van BUREEN și, pentru prima dată în România, DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE. Pe lângă aceștia, și-au anunțat prezența următorii artiști: Tom Odell, John Digweed, Sharam, Nic Fanciulli, Satoshie Tomiie, Duke Dumont, Michael Calfan, Lost Frequencies, Gentleman, Gramatik, Avicii (în premieră în România), David Guetta, ATB, Fedde le Grande, Tinie Tempah, John Newman, Patrice, Dj Premier, AronChupa, Foreign Beggars, Wilkinson, ANDYC. O parte dintre artiști au fost selecționați pe bază preferințelor exprimate de peste 40.000 de persoane care s-au înscris până acum pe www.untoldfestival.com.

DJ-ul și producătorul olandez ARMIN van BUUREN este cunoscut la nivel mondial pentru creațiile sale muzicale care s-au transformat în hit-uri într-un timp foarte scurt (“In and out of love”, “This is what it feels like”, “Waiting for the night”), și este singurul artist care a fost desemnat de 5 ori DJ-ul Nr. 1 în lume.

DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, Supranumiți și “ The Kings of Tommorowland”, sunt clasați pe locul 2 în lume, conform Dj Mag Top 100 DJs.

Unul dintre artiștii mei preferați este Mr. Woodnote.

SUMMER RETRO PARTY LA UNTOLD

Noi, cei trecuți de 30 ani, ne vom bucura de muzica copilăriei noastre alături de artisti BONEY M, CULTURE BEAT și MR. PRESIDENT.

ABONAMENTELE UNTOLD

Ofertă specială pentru abonamentul PRE-SALE, de doar 259 lei plus taxe în rețeaua Eventim, va fi păstrată până după Sărbătorile Pascale, în limita a 5.000 abonamente. De asemenea, cei interesați mai pot achiziționa și abonamentul VIP la prețul de 449 lei plus taxe în rețeaua Eventim. Abonamentele asigură accesul în toate cele 4 zile de festival și sunt disponibile în rețeaua Eventim şi la partenerii festivalului din Cluj-Napoca şi din ţară.

EXPERIENȚA UNTOLD FESTIVAL

Cei care ați vizitat diverse castele prin Europa cu siguranță v-ați intersectat cu persoane îmbrăcate în haine de epoca. La Untold vei putea interacționa cu: Balaurul cu Trei Capete, Dracula, Greuceanu, Ileana Cosânzeana, Împăratul Roșu, Prâslea cel Voinic, Muma Pădurii.

Asta este doar o parte din ce are de oferit festivalul, promit să revin și cu alte detalii.

Related Posts

1 thoughts on “UNTOLD Festival – Armin van Buuren,David Guetta etc.

  1. Cautam Operatori calculator pentru publicare anunturi.
    Se lucreaza comod de acasa aprox 1..2 ore pe zi Program part-time.

    Cerinte:
    – cunostinte minime PC
    – necesar calculator
    – conexiune internet
    – rabdare / seriozitate
    Nu este necesara experienta.
    Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin email.
    Veti trece mai intai prin instruire apoi daca doriti, veti incepe sa lucrati cu noi.

    Plata castigurilor este garantata prin contract legal.
    Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice.
    Pt informatii trimiteti textul ,,info’’ la adresa (ebooks.succes@gmail.com).
    Cerem seriozitate si dorinta de a invata ceva nou si de viitor !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *