Indiferent câte perechi de pantofi ai avea, una de calitate va face diferenţa dintre o ţinută bună şi una groaznică. Un lucru este însă cert: nu poţi să fii bine îmbrăcat dacă porţi pantofi ieftini şi de proastă calitate.
Deşi oricărui bărbat i-ar plăcea să aibă zeci de perechi de pantofi în garderobă, te poţi descurca şi cu 5:
1) O pereche de pantofi Oxford negri, model cap toe
Sunt cea mai bună alegere atunci când vine vorba de ocazii formale. Sunt clasici, iar simplitatea lor le dă o eleganţă aparte. O astfel de pereche, îţi va fi alături la toate ocaziile: black tie, nunţi, înmormântări, interviuri sau întâlniri de afaceri. Oricât de casual ar fi ţinuta pe care o porţi, o pereche de Oxford cap toe o va face automat mai formală. În cazul în care nu ştii nici acum diferenţa dintre pantofii Oxford(sau Balmorals) şi pantofii Derby(sau Bluchers), pantofii Oxford sau cei cu carâmb închis la baza şireturilor.
2) O pereche de pantofi maro, model Brogue
Originari din Scoţia şi proiectaţi pentru a fi purtaţi în regiuni mlăştinoase, iniţial modelul brogue avea găuri de scurgere pentru apă, apoi a rămas doar un element de design. Fie că discutăm despre o pereche de pantofi quarter brogue, half brogue sau full brogue, decoraţiunile în piele îi fac nişte pantofi inconfundabili.
Punctul acestei perechi de pantofi este, din nou, versatilitatea. O pereche într-o nuanţă de maro foarte deschis va arăta puţin ciudat cu un costum închis la culoare, însă o pereche într-o nuanţă maro mediu spre închis se va putea purta cu orice culoare de costum, mai puţin negru; de asemenea, ei se pot purta fără probleme cu pantaloni chino sau blugi. Deşi cel mai purtat model este full brogue sau asa-numitul wingtip, orice pantof maro cu decoratiuni brogue va fi bun pentru garderoba ta.
Ca şi formalitate, ei se situează sub modelul Oxford, purtându-se mai mult la ţinute casual şi smart-casual. În funcţie de împrejurări, îi poţi purta cu un costum la birou sau cu o pereche de blugi şi o cămaşă albă.
3) O pereche de pantofi loafers (pantofii fără şiret) din piele întoarsă
Mai jos pe scara formalităţii, loaferşii sunt un model de pantof pe cât de simplu pe atât de elegant. Aceaste perechi de pantofi sunt mai mult pentru ţinute casual. Datorită designului, sunt pantofii ideali pentru a fi purtaţi cu tălpici sau şosete „invizibile„ în timpul verii când temperaturile sunt ridicate.
Îi poţi asorta la ţinute smart sau smart casual. De la un costum de in până la ţinute formate dintr-o pereche de chinos sau blugi alături de o cămaşă.
4) O pereche de ghete, cu sau fără şiret
Dacă ai deja în garderobă o pereche de Oxford cap toe negri, o pereche de pantofi brogue maro şi o pereche de loafers din piele întoarsă, următorul model de încălţăminte pe listă este o pereche de ghete. Există şi aici multe variante, dintre care voi enumera 3 mai importante:
– ghetele brogue din piele:
Sunt versatile, se pot purta cu orice tip de pantaloni, de la cei de lână până la blugi.
– ghetele cu şiret:
Cele mai cunoscute modele din gama ghetelor cu şiret sunt Chukka (pentru ţinute mai formale) şi desert boots (pentru ţinute casual).
– ghetele Chelsea:
Precum loaferşii, ghetele Chelsea sunt fără şiret şi au un elastic în zona gleznelor, ceea ce îi face confortabili. Îi poţi purta atât “la birou” cât şi seara la o ieşire în oraş. Asortează-le cu nişte sacouri pe măsură în timpul serviciului. Și cu o pereche de blugi şi un tricou sau un pulover subţire în timpul liber. Dacă îţi achiziţionezi o pereche de ghete cu talpă de cauciuc vor fi mai puţin formale decât modelul cu talpă din piele, dar te vor proteja bine de frig şi de umezeală.
5) Perechi de pantofi ( Asul din mânecă)
Cu alte cuvinte, o pereche de pantofi cu care să te dai mare, pe care să îi porţi de dragul de a-i purta. Varinatele sunt destul de multe, cele mai la îndemână fiind pantofii dintr-o singură bucată şi monk straps (pantofii cu catarame).
În teorie, niciun dress code nu-ţi va cere să îi porţi. Singurul motiv pentru care îi porţi este să-ţi duci stilul vestimentar la cu totul alt nivel. Îi poţi purta pe parcursul întregii zile, de la birou până la o ieşire de seară în oraş.
Care dintre aceste perechi de pantofi îți plac cel mai mult?
surse foto: www.crockettandjones.com, syndicate.details.com
Brogue nu sunt un tip de pantof, ci modelul (cu gaurele), care poate fi intalnit la mai multe variante de pantofi.
Cei din imaginea ta sunt Oxford cu model full brogue.
Banuiesc ca de fapt voiai sa te referi la pantrofi Derby, care spre deosebire de Oxford sunt cu caputa deschisa.
In rest, in general interesant site ai.
Iti multumesc pentru atentionare. Atat eu precum si autorul acestui articol cunoastem diferentele, doar ca ne-am obisnuit sa le zicem asa.
Varianta in engleza a articolului, daca este cineva interesat.
https://www.youtube.com/watch?v=ahbIDkrGtcQ
E putin diferit fata de articol.