
Un bărbat care se respectă are mare grijă de imaginea lui indiferent dacă poartă sau nu barbă. Deși majoritatea materialelor scrise pe acest site au fost despre purtătorii de barbă e cazul să ne concentrăm și asupra celor care preferă bărbieritul tradițional. Deși sunt mai multe produse de care ai nevoie pentru acel bărbierit perfect, momentan, ne vom concentra pe ce creme de bărbierit să folosești. Nu sunt două creme de ras la fel și probabil că suntem atât de obișnuiți cu un produs încât nu testăm piața să vedem ce a apărut nou. Probabil vom găsi un produs care se ne îmbunătățească experiența bărbieritului.
Top creme de bărbierit pe care le poți folosi
Cuprins creme de bărbierit
Crema de bărbierit Tcheon Fung Sing Eucalipto
Tcheon Fung Sing (TFS) se produce manual din anul 1945 în Italia folosind doar ingrediente naturale. Știu că numele ți se pare ciudat și parcă nu ar avea nicio legătura cu Italia. Numele brand-ului defapt îi aparține fondatorului care s-a stabil din China în Italia în anul 1930. El a venit la pachet cu multe cunoștințe despre producerea săpunurilor.
De la origini și până în prezent produsele TFS folosesc doar ingrediente vegetale și fără conservanți. În acești ani compania este condusă în continuare de femei care au venit cu multe inovații în produsele lor. Și știm cu toții ce simț olfactiv dezvoltat au femeile. Produsele TFS au la bază ulei de migdale și cacao care ajută la elasticitatea pielii.
Această cremă cu eucalipt este potrivită tuturor tipuri de piele, în special celor cu tenul sensibil. Ea se poate comanda de aici.
2. Cremă de bărbierit Proraso cu ulei de santal

Proraso datează din 1908 la inițiativa lui Ludovico Martelli. Punctul de cotitură a fost în 1948 când au început să facă experimente și să descopere produse care au fost rapid apreciate de barbershop-uri si de consumatorii obișnuiți. Crema lor te ajută să obții un bărbierit răcoritor și eficace. Acest produs regenerează pielea și o protejează împotriva iritațiilor. Ingredientele folosite sunt doar naturale chiar dacă de-a lungul timpului rețeta a fost îmbunătățită.
3. Crema de bărbierit La Toja Clasic

Numele provine de la insula din Nord-Vestul Spaniei fiind recunoscută ca un centru termal din 1899. Această cremă de bărbierit conține săruri minerale extrase din apele termale ale insulei. Crema La Toja hidratează și catifelează pielea. Este ideală pentru cei cu pielea sensibilă.
4. Crema de bărbierit St James of London Cedarwood & Clarysage

Crema de bărbierit St James of London este un produs 100% natural, nu conține alcool, parabeni sau sulfați. Acest produs fabricat în Anglia are note de lemn de cedru și uleiuri esențiale de salvie. Îl poți găsi aici.
5. Crema de bărbierit Cella Almond

Rețeta originală datează din 1899 și este rezultatul colaborării dintre un producător de săpunuri și un parfumier. Crema de ras Cella Almond îți oferă o spumă bogată, hidratantă care îți catifelează pielea și este potrivită pentru toate tipurile de piele.
6. Crema de bărbierit Baxter Of California

Dacă vrei să te bucuri de experiența de care au avut parte mulțimea de la Hollywood din 1970, trebuie să încerci Baxter of California. Extractele de plante și antisepticele îți protejează pielea fără a provoca roșeață sau iritații. Această cremă de bărbierit îți oferă o alunecare mai ușoară a aparatului de bărbierit.
7. Cremă de bărbierit Kent Luxury

Este una dintre cele mai vechi companii, din domeniu, din Marea Britanie.Kent sunt mai degrabă recunoscuți ca și producători de pămătufuri. Această cremă face o spumă bogată și oferă o aromă răcoritoare de mentol.
8. Crema de bărbierit Alpa Windsor

Brand-ul datează de peste 100 de ani și de originar din Cehia. Această cremă conține ulei de cocos și glicerină care îți oferă un bărbierit fresh.
Acestea sunt doar o parte dintre sutele sau chiar miile de produse care există pe piață. Fiecare produs vine cu propriul său avantaj fie că vorbim de tradiție, preț, calitate sau experiența pe care ți-o oferă.
Ce creme de bărbierit folosești?