Câștigă O Husă Pentru Glucometru

De la începutul anului am început să fiu mai atent la sănătatea mea deoarece munceam foarte multe ore pe zi și seara eram ca o legumă. Primul pas a fost să renunț la sucurile acidulate și la mâncarea fast food, dar parcă nu era de ajuns. Voiam să dau jos din burtă și pentru a atinge efectul scontat am început să segmentez mesele, să fiu atent la ceea ce mănânc și mi-am făcut un abonament la sală pentru a acumula un plus de sănătate și energie.

Din păcate, unele persoane care sunt supuse stresului și alimentației nesănătoase precum și lipsa de mișcare au fost diagnosticate cu diabet. Conform Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, în prezent, sunt peste 371 milioane de persoane cu diabet la nivel global, iar la nivel național sunt estimate 1.506.000 persoane cu diabet, România clasându-se în primele 10 țări din Europa privind incidența diabetului.

În fiecare an, pe 14 noiembrie este marcată „Ziua Mondială a Diabetului”, al cărei scop este de a trage un semnal de alarmă asupra acestei afecțiuni și de a-i face pe oameni să conștientizeze efectele și importanța prevenției și a controlului diabetului.

Numărul persoanelor cu diabet este în continuă creştere în toate ţările. La nivel global, până în 2030, se estimează că o jumătate de miliard de persoane vor avea diabet. Un raport îngrijorător arată că la un pacient diagnosticat cu diabet zaharat există încă unul nediagnosticat, care încă nu ştie că are diabet. Și în România numărul persoanelor diagnosticate cu diabet este în creștere, în anul 2012 fiind înregistrate 33.528 cazuri noi de diabet. Anual, la nivel global sunt depistate 78.000 de cazuri noi la copii.

Dacă nu ești diagnosticat cu diabet, ia atitudine și ai grijă de sănătatea ta. Am dat ca exemplu pașii pe care i-am facut, dar la tine e posibil să funcționeze cu totul altceva. Dacă ai ceva de rezolvat și e aproape de tine, lasă mașina în parcare și fă o plimbare. Îți vei mulțumi mai târziu pentru asta. Când ești la supermarket încearcă să faci alegeri mai sănătoase când vrei să îți cumperi ceva. De exemplu în locul napolitanei cumpără-ți un măr sau o banană. Recunosc că mai am mici escapade, dar totul ține de disciplină.

Diabetul nu mai este un subiect tabu și sunt persoane care depind de acest gadget. Astfel s-a lansat provocarea Style up The Glucometer pentru a transforma glucometrul într-un accesoriu accesibil și prietenos persoanelor diagnosticate de diabet.

Câștigă o husă pentru glucometru

În această săptămâna s-a lansat un concurs pe pagina de facebook AccuCheck unde poți câștiga una dintre cele patru huse de mai jos.  Click pe această aplicație.

Husa Adrian Oianu &Amp; Laszlo Nagy
Husă glucometru Adrian Oianu & Laszlo Nagy
Husa Kinga Varga &Amp; Dana Rogoz
Husa Kinga Varga & Dana Rogoz
Husa Lana &Amp; Alex Moise
Husa Lana & Alex Moise
Husa Rhea Costa &Amp; Ana Morodan
Husa Rhea Costa & Ana Morodan

În proiectul Style up The Glucometer au fost provocate 4 echipe de designeri români și bloggeri de fashion să se alăture campaniei  pentru a adăuga o tușă de stil design-ului glucometrului Accu-Chek Performa Nano. Astfel, am fost ales unul dintre reprezentanții unui stil de viața sănătos și precaut. Știi cum se spune: „ește mult mai ușor să previi decât să tratezi.”

Stilul Contemporan
Stilul Contemporan

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *