Ce Ținută Am Purtat La Pitti Uomo 97

Ținuta pe care am purtat-o la Pitti Uomo 97 – ziua 4 a fost despre cum să alegem o ținută clasică la care îi adăugăm o pată de culoare. Când vrei să obți acel contrast/pată de culoare una dintre cele mai importante reguli e că trebuie să folosești nuanțe neutre. Iar acestea ar trebui să ocupe aproape întreaga suprafață a ținutei.

Ce ținută am purtat la Pitti Uomo 97

Două dintre cele mai clasice nuanțe de care te poți folosi este griul și negru. Iar în cazul de față am costumul dintr-o combinație de gri cu negru, vesta în dungi din aceleași nuanțe, ochelarii de soare precum și încălțămintea neagră.

Acest costum gri din lână cu imprimeul houndstooth îl am în varianta de trei piese, dar pentru că îmi place să mă joc cu imprimeurile am încercat ceva diferit. Din punctul meu de vedere, când porți astfel de ținute, încearcă să vezi cum ar arăta cu o vestă în contrast. În mod evident trebuie să fie o armonie între piese atât din punct de vedere al nuanțelor precum și a texturilor.

Partea cea mai interesantă la acest costum de la Men’ Cave este că din depărtare arată ca un costum cu pătrățele iar în apropiere își dezvăluie adevăratele detalii.

Cămașa albă este o nonculoare care arată bine cu toate culorile și nonculorile. În același timp am mai făcut o asortare dintre cele trei imprimeuri : cel paisley prezent pe cravată, dungile de pe vestă și cel houndstooth de pe sacou. Dacă ești puțin atent vei observa că dimensiunile imprimeurilor sunt diferite.

Pentru a avea un echilibru în această ținută am ales pantofii negri de la Vlad Alexandru confecționați prin metoda GoodYear welted pe un nou calapod. De regula când merg la Pitti Uomo fac o medie de 23.000 de pași zilnic. Confortul pentru mine este foarte important. Șosetele colorate pe care le-am purtat m-au ajutat să pun în evidență pantofii și pantalonii precum și cravata de la The Urban Ties.

Stil Masculin Pitti Uomo 97 Incaltaminte Vlad
Ce ținută am purtat la Pitti Uomo 97

Nu trebuie să porți haine colorate pentru că așa îți spun eu. Schimbarea trebuie să vină din interiorul tău. Dacă e să rămâi cu o concluzie din acest articol este faptul că poți să te îmbraci clasic în continuare și să alegi să porți și piese colorate într-un mod echilibrat.

Cum ti s-a părut ce ținută am purtat la Pitti Uomo 97?

Detalii depre ținuta pe care am purtat-o în ziua 1 vei găsi aici.

Detalii despre ținuta pe care am purtat-o în ziua 2 vei găsi aici.

Detalii despre ținuta cpe are am purtat-o în ziua 3 vei găsi aici.

Foto: Iulius Paul

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *