Alegerea costumului pentru domeniul de afaceri poate reprezenta o adevărată povară deoarece fiecare bărbat dorește să fie impecabil și să transmită mesajul corect. Deși sunt multe persoane care consideră că vestimentația nu este importantă, sunt la fel de multe care confirmă că au reușit datorită ei în momentul în care au realizat acest lucru. Trebuie să ai cel puțin o persoană în jurul tău care să îți confirme că i s-a schimbat viața în momentul în care a pus preț pe vestimentație. Dar până atunci haide să îți arăt cum trebuie să îți alegi costumul business!
Cuprins
Ce culoare să alegi pentru costumul business
Din păcate, negrul încă predomină ca cea mai populară alegere în rândul bărbaților, când ar trebui să fie invers. Această alegere am observat-o la bărbații de toate vârstele. Pentru cei care sunt înaintați în vârstă, costumul negru reprezintă vestimentația de ocazie. Adică vei observa acest costum la biserică, la nuntă, înmormântare sau la întâlnirile business. Motivația lor este că ”negrul este o nuanță serioasă” și că ”merge la orice”. Dacă ești unul dintre cititorii Stil Masculin și al altor site-uri de profil ai aflat că negrul nu este o nuanță versatilă și este potrivită doar pentru evenimentele nefericite. În schimb, negrul nu a fost niciodată o nuanță asociată domeniului business.
Dacă dorești să te îmbraci corespunzător pentru întâlnirile de afaceri trebuie să alegi fie un costum gri, fie unul bleumarin. Norocul tău că ambele nuanțe se găsesc atât în tonalități deschise, cât și închise. În plus, cele două nuanțe sunt ușor de asortat aproape la orice, pentru că sunt neutre.
Cum să asortezi costumul business
Pentru început alege trei nuanțe pentru cămăși: alb, roz pal și albastru. Acestea vor merge atât la costumul gri, precum și la cel bleumarin. La costumul gri poți purta pantofi maro sau negri, iar la cei bleumarin doar pantofi maro.
Cravata trebuie să fie una simplă și, preferabil, în contrast cu cămașa. Desigur, pentru un efect amplificat alege batista albă pentru buzunarul de la piept.
Ce mărime să alegi pentru costumul business
Pe lângă faptul că negrul este o alegere populară, un alt minus care se face de obicei este alegerea nepotrivită a mărimii. Astfel, costumul fie e prea mic, fie e prea mare. Desigur că mai trebuie să ții cont de reverul, buzunarele, umerii sau tipul de pantaloni pe care îl alegi.
Există posibilitatea să nu îți găsești mărimea ideală, ceea ce este un lucru normal, dar aproape fiecare piesă poate fi modificată la un croitor priceput. Mai multe detalii vei găsi aici.
Pentru cei care vor o gamă diversificată, pot alege costumele made to measure prin care se poate personaliza aproape orice detaliu și au siguranța că acel costum este făcut pe conformația proprie.
O gamă variată de costume business se pot găsi la oricare dintre magazinele Louis Purple din Iași, Botoșani, Timișoara, Cluj sau București.