De regulă când mă duc la barbershop nu-mi place să fac conturul gâtului. Mai degrabă prefer un contur pe zona feței și la partea inferioară să las nearanjat. Motivele sunt mai multe. Nu cred în barba perfectă și pentru că mă irit foarte repede pe zona gâtului. În cel mai rău caz îmi aranjez barba în partea inferioară scurtând firele de păr cu ajutorul mașinii. Deoarece suntem diferiți, iar părul crește într-un alt mod la fiecare persoană, nu putem pune același accent pe conturul de la gât. Una dintre cele mai frecvente greșeli este distanța mică dintre cele două linii ale bărbii, adică față și gât. Este o imagine nenaturală și forțată având în vedere că se observă cât de multă atenție ai acordat celor două contururi.
Cum să-ți aranjezi conturul gâtului
Cum să îți găsești linia conturului de la gât
Vei avea nevoie de două sau trei oglinzi pentru a vedea barba din profil. Adică trebuie să observi până unde îți crește părul pe gât și de acolo să urmezi linia de sub bărbie până în zona urechii. Majoritatea nu vor avea nevoie să-și mențină conturul aranjat la milimetru. Depinde de cât de lungă ai barba și cum se comportă pielea după ras. Având un contur natural, pe de altă parte, vei avea un look care va ieși în evidență într-un mod subtil. Contrastul dintre barbă și conturul proaspăt ras e prea evident și nenatural.
Pentru a găsi conturul optim pentru față și gât îți va fi de ajutor imaginea de la jos.
Cum să îți aranjezi conturul gâtului
Înainte de a te apuca de treabă trebuie să îți piepteni barba pentru a putea determina mai exact conturul natural al bărbii. Poți folosi un pieptene sau o perie pentru barbă. Pe cât posibil încearcă să nu urci prea sus cu conturul. Fața ta va părea prea mare pentru o barbă îngustă. În plus, este foarte greu de întreținut.
Dacă dorești să te razi pe gât nu uita să ridici bărbia cât mai sus pentru a întinde pielea. Asta te va ajuta să eviți iritațiile precum și alte accidente care pot interveni în timpul bărbieritului. Mai multe brice poți găsi aici.
Trebuie să fi atent și la colțurile bărbii. Acestea se pot defini în zona unde se unesc cele două linii ale feței sau intersecția precum apare la imaginea de mai sus. O definire naturală e atunci când unghiul este rotunjit. Dacă ești omul detaliilor atunci poți face o îmbinare formând un unghi ascuțit.
sursa foto; aici