Peroni Nastro Azzurro

Peroni Nastro Azzurro este brand-ul care are curajul să se asocieze cu proiectele fashion din lume și din România.

Având în vedere  colaborarea pe care am avut-o cu ei în februarie, m-au ales să fiu unul din cei cinci ambasadori Peroni.  Astfel, vor fi câteva articole despre Italia anilor ’60. În special despre influența, creativitatea, inovația pe care Peroni și Italia au avut-o în stilul vestimentar.  Personal sunt fascinat de acest subiect având în vedere că am făcut câteva cercetări înainte de a primi această propunere de la Peroni.

Peroni Nastro Azzurro Anniversario

Aș vreau să îți dau câteva detalii reprezentative care au ajutat la succesul Peroni în toată lumea.

-În anii ’60 regizorul Federico Fellini a câștigat Oscarul cu filmul La Dolce Vita, în Florența a avut prima prezentare de modă pentru bărbați, mașinile italienești au ajuns în toată lumea. Alături de Peroni Nastro Azzurro s-au născut Alfa Romeo, Vespa și alte piese iconice precum ghete și ochelari de soare.

-Panglica albastră este un simbol italian pentru că aduce aminte asupra premiului acordat celei mai rapide nave care a traversat oceanul Atlantic. Acest albastru reprezentativ ei l-au folosit în combinație cu alb pentru a avea etichete diferite față de restul berilor. De exemplu berea germană avea designul format din nuanțe de negru și auriu.

-Prin faptul că a sponsorizat diverse evenimente de modă, festivalul de film din Veneția și a avut parteneriate cu diverși designeri, Peroni a primit denumirea de cea mai stilată bere conform unor bloggeri internaționali de modă și stil.

Antonio Berardi a creat garderoba capsulă unisex inspirată  de campania Peroni Primavera/Estate, care celebrează stilul Italian și abordarea unică pe care italienii o au când vine vorba de “La Bella Stagione” (anotimpul frumos). Cu această ocazie am fost prezent alături de Andreea Raicu la London Fashion Week pentru a putea vedea colecția acestuia.

-alte proiecte sponsorizate de Peroni pe teritoriul României au fost Instalart, Romanian Design Week, Cina, plimbarea cu iahtul, etc

-a deschis blogul Peroni Diario unde vei găsi multe detalii despre stilul de viață italienesc.

Joi 13 iunie, Peroni Nastro Azzurro sărbătorește 50 de ani de existență cu o petrecere intitulată Anniversario. În cadrul acestui eveniment vor fi dezvăluite obiectele de design inspirate de Peroni de Italia anilor ’60.

Invitatie Anniversario Peroni
Invitatie Peroni Nastro Azzurro Anniversario

Partea interesantă a acestui eveniment este dress code-ul: Italian 60’s Style pe care sper să îl respecte toți invitații.  Dacă nu ai nicio idee te poți inspira din vestimentația filmului La Dolce Vita.

M-am gândit inițial să îți ofer inspirația necesară, dar având în vedere că am niște invitații pentru tine (evenimentul are loc în București) vreau să văd partea ta creativă.

Cum te-ai îmbrăca la o petrecere Italia anilor ’60?

Cele mai creative răspunsuri vor primi câteva invitații din partea mea. Pot participa atât bărbați precum și femei.

Peroni vine cu berea și trupele MoonLight BreakFast și The Speakers vor întreține atmosfera.

Ciao!

sursa foto

Related Posts

12 thoughts on “Peroni Nastro Azzurro Anniversario

  1. dan spune:

    Navy blazer,pantaloni albi de bumbac, camasa bleu, brogues suede albastri, pocket square cu flori (nuante de albastru,rosu,galben). Am tinut cont si de faptul ca evenimentul este in iunie.. :)

    1. Laci spune:

      Distractie la petrecere. Ai primit o invitatie dubla.

      1. Robert Gruia spune:

        Multumesc frumos pentru invitatie. Mail-ul trebuia sa aiba un atasament sau este suficient sa mentionez numele la intrare?

  2. omucu spune:

    felicitari brandurilor ca Peroni, brand care promoveaza bunul gust! De asa ceva avem nevoie!

  3. Robert Gruia spune:

    Loafers navy, pantaloni crem cu pense, tricou alb bumbac, sacou navy cu nasturi aurii, ceas auriu (curea metalica) si o atitudine de tip je m’en fiche .

    1. Laci spune:

      Distractie la petrecere. Ai primit o invitatie dubla.

  4. Valentin spune:

    Black tie, neaparat camasa cu butoni.

  5. Gabriel spune:

    camasa alba de bumbac, slim, fara guler, deschisa la gat si la manseta (fara mansete intoarse); ceas argintiu, curea metalica; esarfa la gat, navy (polka dots sau paisley); vesta neagra; chino albastru (azurro); curea piele maron deschis; loafers rosii/maron deschis; ochelari ray ban clubmaster; sper ca n-am uitat nimic – nu ma bag la premii, nu sunt din bucuresti.

  6. Ovi Tchai Zee spune:

    salut. in 19 iulie va fi la Cluj. poate ne vedem atunci.

  7. Laci Nagy spune:

    Ne vedem.

  8. Ciao a tutti! Am aflat doar azi de aniversare, nu avem invitatie, vin see you fratele meu Belloni magicianul din Cluj si incercam sa ne imbracam ca in anii 60 si daca se poate facem si o mica.
    surpriza de iluzionism. Magdalena si BELLONI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *