Ce ținută am purtat la Electric Castle în prima zi

Este prima dată când scriu despre ce ținută am purtat festivalul de muzică Electric Castle. Momentan mă voi rezuma în aceste articole doar la ținutele pe care le voi purta, iar pe săptămâna viitoare voi face un review al acestui eveniment.

Ce ținută am purtat la festivalul Electric Castle în prima zi

Nu sunt adeptul cizmelor de cauciuc, deși acum 2 ani, le-am purtat la festival. M-am folosit de scopul lor utilitar pentru că în rest arătau groaznic. Pentru această ediție am căutat încălțăminte impermeabilă, dar stilată în același timp. Fiind pe ultima sută de metri nu am găsit mare lucru, dar observând vremea bună am mers pe încălțăminte sport.

A post shared by Laszlo Nagy (@stilmasculin) on

Astfel am ajuns să port Geox pe care i-am primit de la Tezyo. Am fost atras de combinația cromatică și versatilitatea lor. Practic mă pot juca cu nuanțe de alb, galben și maro plus altele care sunt în contrast cu acestea. În ținuta de mai sus am ales să-i port la pantalonii albi având în vedere vremea bună și că riscul să vină ploaia era scăzut. În plus, nu mulți se gândesc la varianta de a purta pantaloni albi la un astfel de festival care are loc pe câmp.

Partea maro și galbenă este din piele întoarsă, iar cea albă din piele netedă. Un alt detaliu care mi-a plăcut este talpa care vine ușor peste călcâi asemenea mocasinilor pentru condus. Cei care conduc sau se descalță călcând cu piciorul pe călcâiul opus vor apecia acest detaliu.

incaltaminte geox tezyo
ținută am purtat la festivalul Electric Castle

Un alt plus aș spune că este și prețul mai ales că acum se pot achiziționa la 479 lei.

Am continuat ținuta cu o cămașă albastră din in și după câteva ore mi-am dat seama că a fost o decizie proastă pentru a început să bată un vânt rece. Drept urmare am pus peste o vestă și o jachetă din denim după cum se poate observa în prima fotografie.

Bretelele le-am folosit atât ca și scop utilitar precum și vizual. Am slăbit mult în ultima vreme și aveam nevoie de ceva care să-mi țină pantalonii mai ales că nu prea sunt adeptul curelelor.

Pentru a fi în spiritul festivalului am ales să port o bandană galbenă. Iar pălăria a completat ținuta având în vedere că se integra din punct de vedere cromatic cu ținuta.

Sunt șanse să nu vină ploaia nici astăzi așa că sfatul meu este să renunți la cizme.

Foto: Lucian Lirca

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *