Vara trecută anunțasem pe blog că din cauza căldurilor am renunțat la cămașă și am îmbrățișat tricoul polo pe care ar trebui să le încerce mai mulți bărbați. Asta este o metodă care mă ajută în lupta cu căldura și mă face să fiu confortabil atunci când lucrez la proiectele mele sau să fiu prezentabil la diverse întâlniri.
Tricoul polo pentru bărbați
Tricoul polo mă ajută până la punctul în care trebuie să mă prezint la evenimentele importante precum nunțile și-l schimb cu o cămașă.
Aș vrea să îți ofer câteva avantaje ale tricoului polo:
-ca și nivel de formalitate se situează între tricoul simplu și o cămașă
-îl poți purta în situațiile business-casual
-îți oferă un plus de masculinitate datorită istoricului pe care-l are
-gulerul ridicat îți protejează gâtul de arsurile solare atunci când faci sport în aer liber precum tenisul
-se integrează bine în diverse ținute
Am primit în teste cele trei tricouri polo Effingo pe verde, albastru și roșu. Înainte să mă întrebe cei din echipa Effingo dacă vreau să testez tricourile și să îmi exprim părerea mi-au specificat foarte clar că sunt din bumbac. Dacă erau din poliester, nu le-aș mai fi răspuns la mail. Revenind la tricoul polo, am redescoperit o dragoste veche și anume bumbacul elastric.
Deoarece acest bumbac te ajută ca tricoul să se așeze bine și de a evita acel lucru comun pe care îl vedem la purtătorii de tricou. Le vine perfect la umeri, dar este larg în zona taliei. Personal mi-a plăcut și gulerul moale pentru că este ceva ce nu am mai purtat și că toate tricourile mele polo au un guler mai rigid față de cel prezent în articol. Un alt plus este că nu trebuie să faci reclamă nici unui brand dacă porți gulerul ridicat(lucru pe care nu-l recomand) pentru că nu are brodat un logo sau alte inscripții.
În continuare vreau să îți prezint cum am purtat aceste tricouri și câteva sugestii de ținute în funcție de caz: plimbare, ieșit în oraș și birou.
Tricoul polo verde
L-am purtat cu pantaloni scurți roz, alb sau alb cu dungi bleumarin. El vine și-n avantajul celor care au nuanța ochilor albastru-verzui. Aș vrea să îți prezint câteva detalii pe care le poți încerca cu tricoul polo verde.
Verdele se poate asorta la bej, kaki, roz, albastru, maro, bordo, bleumarin, alb, gri, portocaliu, mov, etc (depinde de intensitatea nuanțelor). Cu ajutorul acestor nuanțe putem face următoarele combinații:
Pentru o plimbare: – tricoul polo+ o pereche de pantaloni scurți din nuanțele de mai sus + espadrile khaki sau maro.
Pentru o ieșire în oraș: tricoul polo + pantaloni albi, gri, albaștrii sau bleumarin + pantofi din piele întoarsă verzi.
Pentru birou: tricoul polo + pantaloni khaki sau gri + un sacou gri+ o pereche de loaferși maro.
Tricoul polo albastru
L-am purtat cu pantaloni scurți albi sau alb cu imprimeu maro și verde. Este nuanța care are aceleași calități precum tricoul verde persoanelor cu ochii albaștrii.
Albastrul se asortează la maro, gri, verde, roz, rosu, bordo, bleumarin, portocaliu, etc.
Pentru o plimbare: – tricoul polo +o pereche de pantaloni scurți din nuanțele de mai sus + pereche de pantofi de iaht albastru cu alb.
Pentru o ieșire în oraș: – tricoul polo + o pereche de pantaloni albi sau roșii + espadrile maro.
Pentru birou: tricoul polo + o pereche de khaki sau maro sau gri+un sacou bleumarin+ o pereche de pantofi brogue.
Tricoul polo roșu
L-am purtat la pantaloni scurți albi sau alb cu dungi bleumarin.
Roșu se asortează la bej, maro, albastru, bleumarin, portocaliu, gri, etc.
Pentru o plimbare: – tricoul polo +o pereche de pantaloni scurți din nuanțele de mai sus + espadrile albastre sau bleumarin.
Pentru o ieșire în oraș: – tricoul polo + o pereche de pantaloni bleumarin + espadrile maro.
Pentru birou: tricoul polo + o pereche de khaki, gri sau bleumarin+ un sacou gri sau bleumarin+ loaferși maro.
Cam acestea au fost sfaturile, când temperaturile îmi permit port și o bandană. Alte detalii despre cum se poartă diverse nuanțe, vei găsi aici.
Tu, cum ai purta aceste tricouri?
Perfect , exact ce imi trebuia, bun de tot articolul plus combinatiile facute dau foarte bine.
Favoritele mele – tricourile polo.
Mai confortabile decat camasile si mai lejere, dar nu atat de casual ca un tricou banal.
Cel mai mult imi plac cele de la Lacoste si Ralph Lauren, dar cum nu imi permit ( totusi sunt student si nu pot fi nesimtit cu cerutul banilor… ), am cateva de la Springfield de anul trecut ( erau in jur de 1 mil, dupa 60 de ron ), insa nu sunt cine stie ce. Acum au reduceri la US POLO ASSN, mi-am luat 3 culori ( rosu, albastru si negru ), sunt reduse la un mil. Mai am cateva de la Tommy Hillfinger, dar luate de cand am fost in iarna in Austria si erau reduse la 30 de euro.
Cele de la US POLO, imi plac pentru ca pe langa faptul ca sunt de calitate, au si la guler o banda ( pe partea din interior ) destul de draguta si la fel si jos unde se „despica tricoul „, pe langa asta, nasturii sunt cusuti pe verticala, unu fiind negru si unu rosu ( culorile firmei ).
Le port normal, primul nasture incheiat si atat.
Nu imi plac insa cele din care ” tipa brandul „, au unele modele cei de la Ralph Lauren, cele care daca nu ma insel se numesc ” rugby „. Au banda aia orizontala pe ele si este jucatorul de lacrosse supradimensionat. Mi se par cam kitchioase, nu le-as purta, dar banuiesc ca exista o nisa si pentru ele din moment ce le produc.
Cu ce e diferit un tricou polo din bumbac de non – brand decât unul produs de Lacoste, Ralph Lauren, Tommy Hillfinger, cu excepția faptului că cele din urmă au prețuri nesimțit de umflate?
De ce ai simțit nevoia să enumeri brandurile de la care te îmbraci tu?
Simt putina frustrare. Putin mai multa :))
Nu am simtit nevoia, am facut niste comentarii referitoare la anumite firme.Si eu am recunoscut ca Ralph Lauren, Lacoste, Paul&Shark sau alte firme de genul asta au preturi mult prea mari PENTRU MINE. Daca as fi angajat pe 3k $ sau as avea firma, nu mi s-ar parea deloc mari ci decente.
Cu ce e diferent? Feelingul pe care il ai cand il porti. Cumpara-ti un tricou de la o firma oarecare dar decenta si o sa intelegi. Si 2 la mana, nu inteleg care e problema, cat timp nu ii fur de la tine ca sa imi cumpar eu :))
Eu detin vreo 4 in garderoba: albastru deschis,galben,verde deschis si bleumarin. Nu cred ca am dat mai mult de 40lei pe vreunul.In fine,nu conteaza,important e sa-mi placa.
Pentru cei ce zic ca toate tricourile polo is la fel , incercati sa puneti mana pe unul din h&m si pe altul din benetton si veti vedea ca materialul vorbeste de la sine ,asta ca sa nu mai vorbesc ca cele din urma rezista mult mai bine in timp .
Pai UCoB e o firma mare si buna, dar si la ei tricourile sunt in jur de 1 mil – 1 mil jumatate.
Cat despre ” nu am dat mai mult de 40 de ron „, nu zice nimeni ca numai alea la 500 de ron sunt bune, insa una e ” nu imi permit ” si alta ” nu e nicio diferenta „, cea din urma e frustrare, prima e bun simt.
Insa in timp o sa vedeti ca nu merita astea ieftine, ca se strica imediat. Eu m-am lamurit cu alea de la Springfield si nici macar nu erau asa ieftine ( ca vara sunt 1 mil si acolo … ).
@Iliescu
Iti dai seama ca nu pot contesta ceea ce ai zis.Sunt constient ca exista diferenta!
Au vreun magazin in Bucuresti sau se pot comanda doar online? In general marimea S la tricourile polo are maneca prea lunga, iar XS mai rar gasesc.
Effingo sunt din Bucuresti. Eu am primit marimea S, imi este buna si la umeri si maneci.
nu iti este mica marimea?
Daca imi era mic tricoul nu-l purtam.
Nu inteleg de ce recomanzi expadrilele, sunt absolut odioase.
Cat despre aceste tricouri nu am inteles, le recomanzi sau nu? Sunt de calitate effingo? Numai bine
Espadrilele sunt odioase din punctul tau de vedere. Este greu ca fiecare sa avem aceleasi gusturi.
Ce se intelege din articol legat de tricourile polo?
Am si eu cateva tricouri polo.Unul de la bershka, altul de la RESERVED altul de la H&M.Problema e ca dupa cateva purtari au inceput sa imi apara gaurele in ele.Banuiesc,ca e materialul prost.Vreau sa invstesc intr-unul Lacoste sa vad daca mai am aceeasi problema.Ma dipera chestia asta…imi plac mult dar daca a aparut o gaurica din aia deja nu il mai poti purta.
Unele probleme pot interveni si de la felul in care au spalate.
Am tot vazut barbati care poarta astfel de tricouri bagate in pantalon.Este corect?
Depinde de situatie. Daca am pantaloni eleganti prefer sa-l port in pantaloni.
Salut!Cum s-au comportat tricourile la spalat?Ce marime ai primit?Oscilez intre S si M.Multumesc.