asortezi pantofii la costum

Cum crezi că ar trebui să asortezi pantofii la costum? Am explicat în nenumărate rânduri ce costume trebuie să ai în garderoba ta, dar și anumite detalii la care trebuie să fii atent. Deși lucrurile ar trebui să fie mult mai simple, după ce își pun costumul pe ei, mulţi bărbaţi nu știu ce variantă să aleagă în continuare. Te pot asigura că lucrurile sunt mai simple decât credeai. Tot ce trebuie să știi sunt anumite combinații de culori care funcționează în relația costum pantofi, și altele care nu se potrivesc.

1) Cum să îți asortezi pantofii la costum negru

Să zicem că te-ai ales cu un costum negru, deși recomandarea mea este să-l păstrezi doar pentru evenimentele nefericite. Cea mai sigură opțiune în materie de pantofi sunt cei negri. O variantă mai îndrăzneață este griul (cele două nuanțe se potrivesc și fac contrast) iar cei maro nu sunt recomandați. Cu siguranță ai observat de prea multe ori combinația de negru cu maro. Din punct de vedere cromatic cele două nu se potrivesc.

2) Costumul maro

Știu că nu este una dintre cele mai populare variante, dar sunt persoane care se aleg cu acest costum. Cea mai sigură combinație sunt pantofii maro, de diverse nuanțe, iar cea mai proastă sunt pantofii negri ca și în cazul de mai sus. Varianta îndrăzneață este albastrul sau bleumarinul.

3) Cum să îți asortezi pantofii la costum gri deschis

Costumul gri este una dintre cele mai populare alegeri datorită faptului că este o nuanță neutră și se potrivește cu aproape orice. Acest costum îl vom vedea la birou, la nuntă sau la alte evenimente formale. Această nuanță deschisă se completează excelent cu pantofii negri, datorită contrastului și reprezintă cea mai sigură și clasică alegere. În pricipiu, aproape orice nuanță ai pune la acest costum va arăta bine.

4) Costumul bleumarin

Costumul bleumarin este la fel de versatil ca și cel gri. O alegere sigură conform anumitor persoane ar fi negru, dar în opinia mea cele două nuanțe nu se potrivesc. Astfel, maroul mi se pare mult mai potrivit datorită constrastului pe care îl creează.

 5) Costumul khaki

Acest costum nu este unul business, dar va face o treabă bună vara, în situațiile casual. Cea mai sigură alegere sunt pantofii negri datorită contrastului, dar la fel de potriviți sunt și pantofii albaștri sau bleumarin.

6) Costumul gri închis

Griul închis este cosiderată cea mai serioasă nuanță în domeniul business. Pentru a păstra nota de clasic cea mai sigură alegere sunt pantofii negri și varianta îndrăzneață este reprezentată de pantofii maro deschis sau cognac.

Am ales un ton neutru în privința culorilor pantofilor pentru că nu fiecare bărbat agreează să poarte ceva mai diferit față de ceea ce este obișnuit.

Un ultim sfat pe care îl pun de obicei în practică este să îmi asortez încălțămintea la nasturii de la costum. De fapt la anumite costume mi-am ales nasturii în funcție de pantofii pe care îi am în garderobă. În cazul în care te plictisești de acei nasturi ei se pot înlocui foarte ușor.

Mai multe despre acest subiect vei găsi în materialul video Cum să-ți asortezi hainele.

Cum îți asortezi pantofii la costum?

sursa foto

6 thoughts on “Cum să îți asortezi pantofii la costum

  1. Miha Anca spune:

    Castigi garantat! Nu conteaza daca esti student, casnica, in cresterea copilului, somer sau angajat! Daca vrei sa castigi niste bani in plus, aici chiar poti sa castigi! Esti propriul tau sef si iti faci programul de lucru cum vrei. Cere acum mai multe informatii la adresa de email: miha.m_info@yahoo.ro

  2. Eddum Mx spune:

    buna ziua. doresc un sfat. la un costum bleumarin ce culoare de pantofi pot asocia,in afara de pantofi maro sau negri.va multumesc.

  3. Russ Christian spune:

    Buna ziua! Am un costum culoarea untului , imi puteti spune ce pantofi camasa si cravata la acest costum ?Va multumesc!

  4. Russ Christian spune:

    Buna ziua! Am un costum culoarea untului , imi puteti spune ce culoare de pantofi camasa si respectiv cravata as putea asorta la acest costum ?Va multumesc!

    1. Laci spune:

      Pantofi: negri/maro, camasa:alba/albastra/roz, cravata o pata de culoare care se fie in contrast cu restul tinutei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.