Sacoul cu epoleti

Una dintre piesele vestimentare pe care unii bărbați se bazează în mod constant să le aducă un plus de valoare unei ținute este sacoul. Mai ales dacă aceștia sunt începători într-ale dezvoltării unui stil personal cu bun gust, ei se vor simți deosebit purtând această piesă. Pentru ceilalți, sacoul este ceva obișnuit, o haină pe care o vor alege atât la ținute casual, cât și smart casual spre formal. Diferența va costa în țesătura și imprimeul din care este confecționat.

Sacoul cu epoleti

Detalii despre sacoul clasic

În primul rând, este importantă mărimea sacoului. Aceasta trebuie să fie cea potrivită, să nu fie nici prea strâmt, nici prea larg. Apoi, atenția noastră trebuie să se îndrepte și înspre materialul din care e confecționat, să le evităm pe cele sintetice. Acesta poate fi găsit atât la un rând de nasturi, cât și la două. Versatilitatea acestuia pornește de la culoarea pe care o alegem, respectiv imprimeul.

Reinterpretarea sacoului

De-a lungul anilor, multe dintre piesele vestimentare clasice au trecut prin procese de modernizare, astfel încât putem observa detalii adăugate. În acest caz este vorba despre o influență militărească pe care o regăsim la nivelul umerilor, sub forma epoleților. Acest model de sacou cu epoleți este o variantă casual, spre smart casual a sacoului clasic. Cel mai des îl vedem pe culoarea specific militărească, verde închis, dar este disponibil și pe alte culori.

Sacoul cu epoleți păstrează beneficiul sacoului clasic de a adăuga o impresie de atenție la alegerea hainelor, a creativității de care dăm dovadă când îl purtăm în cele mai diverse combinații, el fiind ușor de asortat.

De asemenea, un mic avantaj de care poate mulți nu știu, este acela că epoleții creează iluzia de înălțime. Astfel, e o alegere inspirată pentru bărbații mai mici de înălțime.

Dacă dorim totuși o haină care să fie mai elegantă decât sacoul, dar ne place ideea de epoleți, există și aici o alternativă. Paltonul a primit și el acest detaliu, așadar în sezonul rece va fi o alegere potrivită pentru cei cărora le plac epoleții.

În următoarea galerie foto vom putea vedea diferitele abordări ale sacoului cu epoleți:

id 45024

Așadar, pentru bărbații cărora le plac sacourile, dar vor să fie mai îndrăzneți și să probeze ceva nou, există acest model, care îi va ajuta să iasă în evidență, fără a arăta lipsiți de bun gust.

Tu ce părere ai despre epoleți la sacouri?

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.