Cum Să Îți Alegi O Geacă De Iarnă Pentru Bărbați
geacă de iarnă de bărbați

O geacă de iarnă pentru bărbați trebuie să fie o alegere ușoară de fiecare dată. Trebuie doar să știi cum alegi acel echilibru dintre confort și designul hainei de iarnă. Precum noi suntem unici, la fel vom găsi o geacă de iarnă potrivită personalității noastre.

Care e cea mai potrivită geacă de iarnă de bărbați

Înainte de a continua ar trebui să avem o imagine clară să putem deosebi geacă de haina de iarnă. Am senzația că se face deseori confuzie între cei doi termeni.

Cum facem diferența dintre o geacă și haină de iarnă pentru bărbați

Geaca este mai scurtă și potrivită pentru ținute casual. Iar haina de iarnă este mai lungă și mai potrivită pentru ținutele elegante. Deși aceste piese vestimentare le putem purta și în funcție de preferințele personale.

Geaca de iarnă îmblănită pentru bărbați

Vei găsi foarte multe geci îmblănite care să se potrivească stilului tău vestimentar. Fie că vorba denim, piele, lână, material matlasat etc. Un exemplu poți vedea în fotografiile de mai jos:

În imaginile de mai sus ai putut observa cum am purtat jacheta din denim îmblănită la ținute pe care majoritatea le consideră formale. Dar aceasta se integrează perfect în ținutele casual.

Geaca impermeabilă de toamnă – iarnă

Este o geacă foarte întâlnită în garderoba masculină sub diverse forme din punct de vedere al lungimii și al designului. Îmi place această jachetă impermeabilă datorită aspectului militaresc, a celor 4 buzunare, a elasticului din interior care te ajută să o ajustezi în talie și a manșetei reglabile. În plus, ea te protejează de aerul rece iar pentru o protecție extra poți ridica gulerul jachetei. 

Geaca matlasată

Geaca matlasată este căptușită cu un material secundar, având cusături care scot în relief pe o suprafață externă diferite modele (dungi, pătrate, romburi etc.) Majoritatea modelelor le vei găsi cu glugă.

Vivo Stil Masculin
Cum să îți alegi o geacă de iarnă de bărbați

În plus, mai poți profita de varianta de a purta o vestă matlasată peste orice jachetă subțire sau de ce nu peste un sacou gros.

Vesta Matlasata Stil Masculin
vestă matlasată – cum să îți alegi o geacă de iarnă de bărbați

Personal prefer să o port peste jacheta îmblănită din denim.

Varianta de jachetă/haină scurtă

Este exact acel gen de geacă pe care nu știi în ce categorie să o încadrezi și cum să o porți. Dar cu puțină imaginație o poți asorta ușor. Textura acestei haine o face potrivită pentru aproape orice stil vestimentar și oferă și acel confort termic necesar. În funcție de preferințe o poți purta peste sacou sau cămașa. Personal aș asorta-o cu piese care au texturi similare precum tweed, catifea raiată etc

Haina Antonio Gatti Pitti Uomo 93
Cum să îți alegi o geacă de iarnă de bărbați

Această jachetă se poate purta sub vesta matlasată pe care am descris-o mai sus.

Ce altă geacă de iarnă de bărbați crezi că ar mai trebui introdusă aici?

2 thoughts on “Cum să îți alegi o geacă de iarnă de bărbați în acest sezon

  1. Mihai spune:

    Aș recomanda un peacoat deși nu cred că se mai găsesc haine din 100% lână, având în vedere faptul că un peacoat este făcut din lână melton. La noi este inexistent așa ceva iar dacă ar fi un producător care oferă lână ar fi o lână ieftina care ar dura foarte puțin

    1. Laci spune:

      Mersi pentru completări. Ce bine că avem multe variante din care putem să alegem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *