Îmi place să relatez despre brand-uri care au un istoric în spate și vin cu ceva util pentru consumatori. Faith in nature a fost fondată de Rivka Rose în urmă cu 40 de ani. Deoarece nu și-a găsit produse de îngrijire pentru tenul ei sensibil și-a folosit cunoștințele pe care le avea în medicina naturistă și a identificat o nișă care nu era suficient de exploatată. Într-o fermă de pe coasta de vest a Scoției a început să creeze produse potrivite pentru orice tip de ten, în special pentru cel sensibil. Astfel s-a născut unul dintre cel mai premiate branduri de cosmetice organice bio din Marea Britanie. Toate ingredientele folosite pentru realizarea produselor Faith in nature provin din culturi netratate cu pesticide sau substanțe chimice.
Puncte forte Faith in nature
-nu folosesc produse de origine animală
-nu folosesc arome sau coloranți sintetici
-nu conține conservanți artificiali
-produsele nu sunt testate pe animale
-risc scăzut de a cauza alergii datorită faptului că se folosesc doar ingrediente naturale
-foarte multe premii câștigate la concursurile de specialitate
-peste 40 de ani experiență
-produse perfecte pentru vegani cu excepția unor produse care au extrase din miere
Vreau să pun mai mult accent pe partea de vegan pentru că știu cât de greu le este celor care adoptă acest stil de viață. Pe lângă faptul că sunt vegetarieni ei nu intră în contact cu produse de origine animală. Asta înseamnă fără costume din lână, pantofi și genți de piele sau multe altele. Chiar dacă produsele Faith in Nature sunt ideale pentru cei vegani la fel sunt și pentru noi.
Cam de un an jumate sunt mai atent la ce mănânc și indirect sunt atent și la produsele cu care interacționez zilnic. Nu te-ai simți mai bine ca atunci când faci baie/duș să folosești doar produse naturiste? Din păcate suntem încojurați de prea multe chimicale și ar trebui să fim din ce în ce mai atenți la ceea ce folosim.
Datorită faptului că au încredere în produsele lor și în natură, brand-ul și-a schimbat denumirea din Faith Products în Faith in Nature în 2015.
Gama de produse din portofoliul Faith in Nature cuprinde produse de îngrijire precum: șampoane, geluri de duș, creme, loțiuni, balsamuri și altele. Bineînțeles, au și produse pentru bărbați precum geluri de duș și șampoane.
Probabil la prima vedere te simți puțin ciudat să încerci aceste produse și cred că primul factor este prețul comparativ cu produsele de masă. Dar dacă iei în calcul expunerea corpului la chimicale versus produse naturiste ori dacă ești predispus la alergii, care este varianta optimă?
În România Faith in Nature se găsește pe magazinul online Canar.