Ce părere ai despre travel retail whisky? Din capul locului vreau să precizez că prin legea britanică din anul 1915 orice distilat din orz malțificat cu caracteristicile whisky-ului trebuie să fie învechit minim trei ani în butoaie de stejar second use pentru a putea fi etichetat sub numele de scotch whisky. Vârsta unui whisky este dată întotdeauna de cel mai tânăr distilat aflat în amestec, fie că se amestecă whisky-uri diferite, fie că se amestecă butoaie diferite ale aceleiași distilerii. Dacă un whisky nu are trecută pe etichetă o vârstă, atunci el are în mod obligatoriu minim trei ani vechime. Distileriile teoretic pot decide să îmbutelieze un whisky de 10 ani fără a-i declara vârsta, însă din rațiuni economice nu o vor face niciodată, pentru că întotdeauna un whisky mai vechi este mai scump.
Mai multe detalii despre Travel retail whisky
De ceva vreme aproape că nu prea mai găsești whisky-uri învechite în rețeaua duty free sau travel retail din aeroporturile europene, așa că m-am gândit că ar fi bine să investighez un pic cauza și să încerc să o elucidez.
Este interesant că liderul de piață în domeniul travel retail, care poartă numele de World Duty Free s-a format prin reorganizarea fostului business italian Autogrill, care s-a înfrumusețat și și-a schimbat posesorii și deci și numele. Se pare așadar că începând cam din această perioadă, adică 2011, cei de la WDF s-au decis să-i strângă cu ușa pe producători, asta dacă vor să aibă expunere în aeroporturi. Dorința de awareness a distileriilor a alimentat în mod cert acest gen de comportament din partea rețelei de desfacere.
Ca orice rețea de supermarket-uri, evident că și rețeaua de travel retail are aceleași cereri exagerate când vine vorba despre zecile de taxe de raft, marketing, manipulare etc. Dacă vrei să iei partea distileriilor, iată cum arată un calcul foarte simplu: marginea pentru WDF este de 70-75%, așa că dacă privim o sticlă de 30£ care este fără taxe, dar pe care trebuie să le plătească producătorul, mai dăm jos 7£ și rămân 23£. Din suma rămasă punem de-o parte 70% banii pentru supermarket și restul rămâne distileriei care trebuie să acopere producția, depozitarea, transport, îmbuteliere, marketing, etc. La toate astea de adaugă și faptul că rețeaua de travel retail primește și mostre gratuite de care ați beneficiat când ați degustat un anumit sortiment înainte să-l cumpărați.
Menținerea produselor în raft se face după un algoritm specializat din domeniul vânzărilor și cel mai adesea susținut financiar de producător. Cum însă pentru a avea mereu locurile ocupate în rafturile din magazin e nevoie de un produs nou, care nu trebuie neapărat să performeze, distileriile la presiunea supermarket-ului de aeroport au inventat NAS, sau whisky-ul fără o declarare a vârstei. E mult mai simplu să pierzi mai puțini bani pe imagine cu un whisky tânăr decât să pierzi mai mulți bani pentru aceeași imagine obținută cu un produs învechit.
Până aici aproape că am înțeles de ce mai toate whisky-urile de prin aeroporturi au devenit NAS (fără o vârstă declarată) și de ce totuși de vreo 3-4 ani încoace plătim pentru ele același preț ca pentru un whisky învechit 12 sau 15 ani. Marea parte din travel retail whisky nu sunt vândute și în magazinele dedicate, însă când asta se întâmplă, o să fiți surprinși că prețul este la fel de ridicat în raport cu un whisky învechit. Oare atunci mai sunt cererile retailer-ului așa de mari? Nu, în mod cert, dar undeva trebuie să existe un debușeu pentru cheltuiala făcută pentru imaginea din travel retail. Ea se va reflecta adesea în portofelul pasionatului de whisky.
Nu e obligatoriu ca toate aceste produse să fie slabe calitativ, chiar dacă de cele mai multe ori așa este, pentru că vârsta chiar contează și whisky-urile de tip no age statement au doar 3 ani vechime. De reținut însă că totul a început cu un punct de hotar creat de Glenmorangie Signet (NAS) și desăvârșit cu mult zel de angajații de la marketing de la The Macallan și Highland Park. Topul oarecum trist al inventivității și creației este deținut de către cei de la Laphroaig, urmați la potou de Old Pulteney, după cum se poate vedea din frecvența cu care au lansat produse în ultimii 5 ani. Vin tare din urmă The Dalmore și Pernod Ricard cu Chivas și Glenlivet și se pare că nici Glenfiddich nu se va lăsa mai prejos. Visul de mărire al marketing-ului și al piețelor asiatice aproape că i-a făcut să uite și de noi pasionații de whisky, cei ce vom cumpăra produsele lor și peste 15 ani, când mirajul economic al Orientului Îndepărtat va fi apus și nimeni nu va mai cumpăra sticla doar pentru ambalajul strălucitor, ci mai ales pentru conținut.
Alegi travel retail whisky sau marketing inclus în preț?