WHISKY – adevărul este pe etichetă

Industria whisky-ului este de aproape un deceniu pe cai mari, așa că The Scotch Whisky Association sau mai pe scurt S.W.A a recomandat atât Guvernului Britanic cât și Comisiei Europene ca definirea acestui tip de băutură sa fie făcută cât mai clar, iar specificațiile să fie trecute pe etichetă pentru a se asigura că cei ce consumă astfel de produse au informații clare despre ce cumpără. Recomandarea a intrat în vigoare începând cu anul 2009.

WHISKY – adevărul este pe etichetă

Atunci când te decizi să cumperi un whisky, cel mai bine este să arunci o privire pe eticheta de pe sticla cu pricina. Acolo vei găsi ceea ce ai nevoie să știi despre distilatul pe care vrei să-l achiziționezi.

Numele brand-ului este totdeauna trecut cu litere de-o șchioapă. În cazul single malt-urilor, acestea poartă întotdeauna numele distileriei în care a fost produs. Excepții există și asta doar pentru a confirma regula: distileria Knockdhu produce AnCnoc.

Scotch whisky este un produs de origine controlată, adică este doar whisky-ul din orz malțificat distilat de minim două ori și învechit minim trei ani în butoaie de stejar aflate la a doua folosire. Dacă toate aceste procese se desfășoară pe teritoriul Scoției, atunci este un scotch whisky. El poate fi single malt dacă este produs într-o singură distilerie, sau blended scotch dacă este un amestec al produselor mai multor distilerii. De notat este faptul că pentru a-l spori, în blended scotch se mai adaugă și grain whisky, un distilat din alte grâne decât orzul, mai ieftin și unde se folosește tehnica distilării continue,  inventată de Aeneus Coffey în secolul XIX.

Diferențele regionale se aplică doar pentru scotch whisky și în general sunt evidențiate pe etichetă prin folosirea denumiri uneia dintre regiunile în care se află distileria: Highlands, Lowlands, Speyside, Islay, Islands sau Campbeltown, toate foste zone administrative folosite la strângerea taxelor. La americani bourbon-ul este produs doar în Kentucky în vreme ce restul distilatului se poate numi american whiskey.

Vârsta unui whisky este foarte importantă, mai ales pentru noi pasionații. Pentru industria de whisky, vârsta a început să fie o caracteristică din ce în ce mai evitată în ultimii cinci ani din lipsa stocurilor, ca urmare a planificării greșite a producției din ultimii 10 sau 15 ani. Așadar un whisky din Scoția are minim trei ani vechime, iar cel din America minim doi ani. Pentru blended scotch, vârsta de pe etichetă este dată de cel mai tânăr whisky aflat în compoziția sa. Dacă un whisky nu are trecută vârsta pe etichetă putem să prezumăm că acesta are vârsta minimă legală, deci e un whisky tânăr.

Rețineți: un whisky mai vechi nu este neapărat mai bun, dar este întotdeauna mai scump!!! De ce?, pentru că în prețul lui sunt de plată angel share, logistică, depozitare zeci de ani, îmbuteliere, transport, retail, supply chain, marketing, PR etc.

Cantitatea de alcool dintr-un whisky se notează cu ABV (alcohol by volume) pe sticlele europene sau cu Proof pe sticlele americane. ABV-ul nu poate fi sub 40% pentru ambele tipuri de produse, iar în cazul americanilor adică minim 80 Proof. Dacă un whisky este îmbuteliat la tăria la care a fost găsit în butoi, atunci va purta specificația cask strength.

În general în whisky se adaugă apă pentru a fi adus la tăria de 40% ABV. E un lucru foarte normal pentru a uniformiza loturile îmbuteliate și de ce nu pentru a spori whisky-ul. Uneori master distiller-ul decide ca un anumit sortiment să fie îmbuteliat la o tărie mai mare, însă nu la tăria din butoi. O astfel de îmbuteliere se numește high strength.

În Statele Unite, whisky-ul este îmbuteliat la 750 ml, iar în Europa la sticle de 700 ml. Cineva a decis acum mai bine de 20 de ani că se pot câștiga bani frumoși din această reducere a cantității. E aceeași mutare cu măslina din meniul de pe liniile aeriene. Management-ul și contabilitatea nu au nici o legătură cu cei peste 500 de ani de istorie a producției de whisky, așa că trebuie să ne resemnăm cu gândul că în cele din urmă pentru ei e doar un business. În aeroporturile din lumea întreagă veți găsi whisky-ul îmbuteliat la 1000 ml și la un ABV de 43%.

Ultimul lucru demn de știut și nelegiferat încă în mod unitar în Europa este faptul că producătorii de whisky au dreptul să adauge în whisky caramel sau E150a pentru a uniformiza culoarea. Gustul nu este influențat. Doar în Austria, Germania și Țările nordice veți găsi pe sticlele cu pricina un sticker adăugat cu notificarea “mitFarbstoff”.

Pozele sunt din baza de date whiskypedia.ro