Sfaturi

24 de greşeli în ţinuta business

În toamna anului trecut am fost invitat la o conferinţă la care s-a cerut ţinuta business. Spre surprinderea mea, din cele 300 de persoane prezente, am reuşit să identific abia 10 barbaţi care au înţeles cerinţele organizatorilor din punct de vedere vestimentar. M-am decis să scriu acest articol deoarece cred că majoritatea au fost indiferenţi sau nu au fost conştienţi despre ce trebuie să conţină o ţinută business.

Voi face o clasificare a greşelilor găsite transformându-le în întrebari şi cu răspunsul aferent fiecăreia. Am ales aceasta soluţie de organizare a informaţiilor fiindcă întrebarea poate fi primul pas în conştientizarea unor probleme ignorate. Chiar dacă aceste greşeli par destul de multe, din păcate acestea se repetă destul de des în mediul de afaceri.

1. Î: Câţi nasturi se încheie la costum?
R: Indiferent câţi nasturi ai la sacou, regula generală spune că ultimul nasture nu se încheie niciodată (se întelege cel mai de jos).

2. Î: Când mă aşez, stau cu nasturii încheiaţi sau descheiaţi?
R: De fiecare dată când te aşezi trebuie să-ţi desfaci nasturi la sacou. În caz contrar te vei simţi incomodat. În plus, sacoul se va şifona şi, din cauza cutelor care apar în jurul nasturilor, va arăta ca un element vestimentar care nu te cuprinde.

3. Î: Pot purta pantaloni albi la o ţinută business?
R: Dacă ajungi să porţi pantaloni de acestă culoare nu vei fi luat niciodată în serios. Sunt momente în care poţi purta pantaloni de culoare albă, dar cu siguranţă nu în mediu business.

4. Î: Pot purta blugi la o ţinută business?
R: Aceştia nu se poartă nici la ţinuta business-casual.

5. Î: Pantalonii se poartă cu dungă sau fără dungă?
R: Dunga oferă un aspect riguros şi ordonat.

6. Î: Este necesară asortarea curelei cu pantofii?
R: Ca regulă generală, la costum pantofii se asortează la curea prin material, luciu şi culoare.

7Î: Contează felul în care imi asortez pantofii la costum?
R: Sigur. Vei transmite că ai stil. Un sfat ar fi să porţi doar pantofi negri la costum negru.

8. Î: Pot purta o cămaşă cu printuri Hawaiene sau una florală?
R: Aceste camaşi duc cu gândul la vacanţă, aş putea zice că oferă un aer casual, dar cu siguranţa nici acestea nu sunt potrivite. Dacă ai nedumeriri în alegerea culorii, albul şi albastrul sunt cele mai potrivite la o ţinută business.

9. Î: Cum se poartă cămaşă? Scoasă sau băgată în pantaloni?
R: La costum cămaşa se poartă de fiecare dată băgată în pantaloni. Dacă vrei să fii mai lejer încearcă aşa ceva în alt mediu. Aici sigur nu vei avea succes.

10. Î: Trebuie să calc cămaşa dacă o port la costum?
R: Desigur, aspectul îngrijit din cap până la picioare contează.

11. Î: Pot purta cămaşă cu mânecă scurtă?
R: La costum nu se poartă cămaşă cu mânecă scurtă.

12. Î: Reprezintă o opţiune pantofii cu piele întoarsă?
R: Dacă ai o dificultate în alegerea pantofilor alege modelul Oxford, înlăturând riscul de a da greş.

13. Î: Pot purta adidaşi la costum?
R: Pantofii sport nu se potrivesc niciodată la ţinuta business, dar dacă vrei să adopţi o ţinută casual pentru o ieşire în oras poţi schimba pantofii cu o pereche de tenişi.

14. Î: Pot purta pantofi albi la costum?
R: Pantofii albi nu intră în codul vestimentar al ţinutei business.

15. Î: Trebuie să am pantofii curaţi?
R: Încălţămintea îngrijită va spune că îţi pasă de felul în care arăţi.

16. Î: Ce lungime să aleg pentru cravată?
R: Cravata trebuie să atingă uşor partea superioră a curelei. Nu trebuie să depăşească nivelul curelei sau, din contră, să fie prea scurtă.

17. Î: Contează lungimea cămăşii?
R: În cazul în care camaşa este prea scurtă, ea va ieşi din pantaloni, dacă este prea lunga va fi mai uşor predispusă la şifonare.

18. Î: Am un sacou care e prea mare sau prea mic; îl pot purta?
R: Hainele trebuie să vină ca turnate pe tine şi, în mod sigur, nu va fi în avantajul tău să porţi haine prea largi sau prea strâmte.

19. Î: Mi-am uitat costumul acasă; pot purta haine sport?
R: Nu eşti pe terenul de fotbal.

20. Î: Contează felul în care îmi fac nodul la cravata?
R: Nodul trebuie să fie potrivit la gulerul de la cămaşă şi să nu dea senzaţia de strangulare.

21. Î: Pot purta şosete albe la costum?
R: Şosetele de această culoare sunt adecvate pentru ţinuta sport, nu pentru cea business. Cele negre sunt perfecte la un costum negru.

22. Î:Este necesară prezenţa accesoriilor?
R: Prezenţa unui ceas, a unei perechi de butoni sau a batistei de buzunar pe lângă cravata obligatorie îţi afişează personalitatea şi gustul vestimentar.

23. Î: Pot purta cataramă mare şi strălucitoare la costum?
R: Catarama trebuie să fie cât mai simplă.

24. Î: Contează îngrijirea personală chiar dacă am ţinuta adecvată?
R: Oricât de bine ai fi îmbrăcat un aspect neîngrijit nu se va trece cu vederea.

Acestea sunt doar câteva dintre greşelile din ţinuta business, dar dacă le conştientizezi eşti cu un pas important înspre înlăturarea lor. Felul în care ne afişăm în astfel de situaţii poate reprezenta un mare impact asupra omului de lângă noi. O primă impresie bună ne poate oferi un loc de muncă mai bine plătit, o afacere încheiată cu succes sau chiar stabilirea unor relaţii importante.

Dacă ți-a plăcut acest articol…

[newsletter]

sursa foto: GQ.com


GD Star Rating
a WordPress rating system
24 de greşeli în ţinuta business, 8.9 out of 10 based on 20 ratings
Related Posts with Thumbnails

Discuţii

18 comentarii for “24 de greşeli în ţinuta business”

  1. Salut Laci !

    Am luat un tricou polo albastru deschis la blugii aia cum mi-ai spus si vroiam sa cumpar boat shoes , dar cand m-am dus in mall am remarcat formidabilul pret de 2 milioane perechea :O .

    Daca stii alta alternativa in afara de boat shoes sau unde pot sa gasesc boat shoes mai ieftini ar fi super .

    Postat de singurel | May 21, 2010, 11:57 am
  2. Felicitari pt articol! Intr-adevar barbatii sunt cam neingrijiti si e buna o reamintire a regulilor de buna imbracare!

    Postat de Dana | November 30, 2010, 3:39 pm
  3. @ Dana Ma bucur ca-ti place si am atins scopul propus.

    Postat de Laci | December 1, 2010, 7:11 am
  4. incredibil de proaste majoritatea raspunsurilor. in speta si sfaturile. inapoiate as putea spune

    Postat de delia | November 16, 2011, 12:00 am
  5. @ Delia Sunt curios cum ai tras aceasta concluzie sau doar ai aruncat un comentariu pentru ca nu te vei mai intoarce pe aici.

    Postat de Laci | November 16, 2011, 12:51 am
  6. Interesant subiectul dar si costisitor daca ne raportam la o imagine full business pentru o posibila angajare cu un salariu de 1000ron:))
    Am intrebat o cunostinta care este manager la o firma foarte mare din USA despre stilul vestimentar bussines de care ai pomenit (plus butoni,ac de cravata,ceas,bastista) si mi-a spus ca nu prea se mai poarta. Lumea s-a directionat mai mult pe stilul casual datorita confortului fizic cat si psihic.
    Legat de ceea ce spuneai: “o pereche de butoni” ,sigur nu 2 perechi de butoni?: mansete si guler camasa.
    Legat de asocierea culorii hainelor cu pielea pantofilor,pielea curelei ceasului,pielea curelei de pantaloni,pielea portofelului,argintiul/auriul stiloului,cu argintiul/auriul cataramelor de la ceas si curea,culoarea telefonului etc etc etc am inteles ca poate duce spre disperare un interlocutor…Eu am patit-o cu haine normale ce cuprindeau culorile negru cu portocaliu… Deci exista si un revers al perfectiunii.
    Numai de bine

    Postat de suspectu | December 18, 2011, 4:03 am
  7. @ Suspectu Este decizia fiecaruia daca se poarta sau nu se mai poarta butoni. “Se poarta” nu are ce cauta in acest context.

    Poti avea confort si daca porti butoni.

    Este evident daca am zis o pereche de butoni ca este vorba de doua bucati. Nu vinde nimeni doar o bucata.

    Nu am inteles de ce duce la disperare daca sunt asortate intre ele si dau bine. Ce ar fi ca fiecare accesoriu sa fie de nuante diferite? Atunci nu va duce la disperare?

    Postat de Laci | December 18, 2011, 10:53 am
  8. Laci ai cam dat-o cu stangu’ndreptu’ cu afirmatia: “Este evident daca am zis o pereche de butoni ca este vorba de doua bucati. Nu vinde nimeni doar o bucata.” Din cate stiu,un set contin 2 bucati butoni dar ca sa ai butoni la guler camasa si mansete inseamna 4 butoni daca nu chiar mai multi ! (unde am zis eu altceva legat de butoni?sau tu porti un buton la guler si un buton la maneca?)
    De ce am impresia ca acest subiect a fost realizat prin copy/paste si ca de fapt nu ai idee despre ce vorbesti? Adica se simte prin replica pe care mi-ai dat-o.
    Legat de:”Nu am inteles de ce duce la disperare daca sunt asortate intre ele si dau bine. Ce ar fi ca fiecare accesoriu sa fie de nuante diferite? Atunci nu va duce la disperare?” sincer imi pui o intrebare aberanta sau este cumva retorica? Doresti un raspuns la intrebarea ta? Atunci du-te si intreaba-i pe cei care au inceput sa se debaraseze de costumul business,sigur vei primi un raspuns avizat:D

    Postat de suspectu | December 18, 2011, 1:53 pm
  9. @ Suspectu Am spus ca am fost la o conferinta si de aceea articolul are acest format pentru a fi mai bine inteles. Nu are cum sa fie capy paste. Nu fac asa ceva.

    Nu am zis nimic de butonii de la gulerul de la camasa.

    Da doresc raspuns pentru ca ai zis ca nu e bine ca accesoriile sa fie toate de aceasi nuanta.

    Postat de Laci | December 18, 2011, 1:58 pm
  10. @Laci Ce s-a intamplat la acea conferinta…:)) este specific stilului birjaresc romanesc ceea ce nu m-a mirat.
    “Nu am zis nimic de butonii de la gulerul de la camasa.” Corect,nu ai zis tu,am zis eu. Este aiurea sa ai butoni la mansete si sa nu ai la guler (estetic vorbind).
    Raspunsul asupra intrebarii tale este dat de mine in prima postare: “Lumea s-a directionat mai mult pe stilul casual datorita confortului fizic cat si psihic.” Este destul de costisitor sa etalezi perfectiunea deceniilor ce au trecut.
    Lumea nu mai vrea sobrietate. Sa sti ca multe contracte (de toate categoriile) se incheie in jeans,tricou polo,pantofi sport tocmai datorita comoditatii personale,integritatii cu mediul inconjurator si datorita faptului ca interlocutorul se poate imbraca la fel deoarece este un set de haine mai comun. Intelegi?
    Desi TU esti asortat (business riguros),interlocutorul poate veni imbracat in jeans etc (sa-i zicem casual). Cine crezi ca va fi penibil in acea situatie in cazul in care interactiune intre cele doua persoane se intampla intr-un fastfood,nu stiu ce pizzerie,nu stiu ce restaurant etc etc? Unu imbracat la 4 ace care nu stie cum sa faca sa nu se murdareasca iar altu care este extrem de comod si nu atrage atentia celor din jur.
    Romanul afacerist este un parvenit,un rebut al societatii si duce la extrem ceea ce a vazut el in filmele de acum nu stiu cati zeci de ani cand apareau oamenii business in nu stiu ce costume si care isi aveau biroul cat un etaj al unui nu stiu ce zgarie nori din USA.
    Au apus vremurile alea:))

    Postat de suspectu | December 18, 2011, 2:21 pm
  11. @ Suspectu Personal consider ca tinuta este prea incarcata cu asa de multi butoni pe tine.

    Sunt domenii in care costumul predonima si-n altele nu.

    Pentru a le lega de costumul business, depinde de contextul in care le aflam.

    Penibil este cel care nu se simte relaxat, dar te poti simti bine si-n jeans precum si-n pantaloni eleganti. Totul depinde de cum ii porti.

    Postat de Laci | December 18, 2011, 2:25 pm
  12. Iti pot da o gramada de exemple negative de ce inseamna costumul business pentru oameni ca Ion Tiriac si altii.
    Ma repet: parvenitii duc totul la extrem pentru asi satisface propriile fetisuri,nu ca au vreo logica sau habar de alegerile facute.
    Subiectul il voi inchide aici pentru ca altfel ar insemna sa fie o discutie foarte lung.
    Numai bine.

    Postat de suspectu | December 18, 2011, 2:37 pm
  13. @ Suspectu Pacat ca te opresti aici. Fiecare contributie este apreciata.

    Postat de Laci | December 18, 2011, 2:39 pm
  14. Excelent.

    Postat de JK | January 5, 2012, 12:06 pm
  15. @ Suspectu:
    “Cine crezi ca va fi penibil in acea situatie in cazul in care interactiune intre cele doua persoane se intampla intr-un fastfood,nu stiu ce pizzerie,nu stiu ce restaurant etc etc? Unu imbracat la 4 ace care nu stie cum sa faca sa nu se murdareasca iar altu care este extrem de comod si nu atrage atentia celor din jur.”

    Afacerile nu se discuta la fast-food ci intr-un birou, o cafenea maxim, atat. Nu te duci sa mananci ca porcu pizza si sa discuti afaceri.

    Postat de Luci Costea | February 9, 2012, 11:12 pm
  16. Postat de Max | February 9, 2012, 11:43 pm
  17. @ Luci Costea ,vorbiti din punctul de vedere al unui designer sau din punctul de vedere al unui parvenit rasarit ca ciuperca dupa ploaie din cine stie ce sat uitat de lume din Romania ce se viseaza ca incheie contracte intr-un costum de 10000e in Casa Presei Libere din lipsa vreunui SkyCreeper si cu un Rolls Royce Phantom ce-l asteapta la baza cladirii de sute de etaje?
    Deci,afirmatiile pe care le-am facut in mesajele precedente sunt in cunostinta de cauza deoarece am un prieten ce este manager in USA la cea mai mare companie de optica si stiu cum se incheie contractele in/de cele mai multe cazuri.
    Problema intervine la romani,cu mentalitatea “Dallas”,”Kent” si jet-ul proprietate privata,imagini de care am avut parte cu prima ocazie a caderii comunismului din Romania.
    Un contract reprezinta interesele unor parti iar incheierea contractului va fi de comun acord.
    Unde are loc aceasta incheiere?Unde se doreste ori de comun acord,ori unde doreste cel care are interesul mai mic asupra contractului (ca daca TU ai interesul mai mare,atunci te vei tine dupa mine ca un papagal de te fac sa semnezi contractul in/pe genunchi daca vreau).
    Alte nelamuriri mai aveti domnule Luci Costea?

    Postat de suspectu | February 10, 2012, 3:41 am
  18. @Max Intr-adevar arata foarte bine combinatia, dar romanii nostri nu stiu sa-i poarte.

    Postat de Laci | February 10, 2012, 10:05 pm

Lasă un comentariu

TIFF ROMANIA

Parteneri

Stats

SEO Powered By SEOPressor