Florin Dobre SS15 16 June 2014 Invazia modei românești în inima Londrei

Artistul şi designer-ul român Florin Dobre şi-a prezentat cea mai recentă colecţie „Back to London with 62.2 Meters” în capitala britanică luni, 16 iunie 2014.

O abordare unică şi originală, evenimentul s-a desfăşurat în cinci locaţii, pe străzile londoneze – un mod inedit de a aduce un omagiu bărbaţilor boemi care au lansat curentul modernismului avangardist european, ce se regăseşte în orice aspect al modei masculine actuale.

Florin Dobre SS15 16 June 2014-2

Invazia modei românești în inima Londrei

Spectacolul de modă, de fapt o fuziune de expresii artistice, a constat într-o călătorie de la o locaţie la alta cu un autobuz tipic britanic, un double decker roşu ca focul, străzile devenind podiumuri de defilare, iar trecătorii spectatori de moment, în interiorul unui memorabil, dar emefer show care şi-a propus de fapt celebrarea momentului în sine.

În colaborare cu departamentul de creaţie de la Dorobanţul S.A., una dintre cele mai vechi şi prestigioase fabrici de materiale textile din România, Florin Dobre a interpretat în mod strălucit toate aceste stări de spirit. La realizarea colecţiei, designerul a folosit o singură bucată de material textil în lungime de 62,2 metri – de unde şi numele prezentării. Materialul are o ţesătură cu un tipar unic, simbolic, reprezentând o singură stradă, folosind culori predominante în portul tradiţional românesc.

Florin Dobre SS15 16 June 2014-16
Invazia modei românești în inima Londrei

Tiparul exprimă diversitatea rasei umane, a sentimentelor, stărilor, emoţiilor, dar şi unicitatea noastră ca indivizi liberi în căutarea adevărului absolut.  Ţinutele sunt completate de sandale şi accesorii create special pentru această colecţie de Florin, împreună cu artişti români.

Deopotrivă serios şi ludic, Florin şi-a lăsat prin colecţiile sale amprenta atât la Paris cât şi la Londra, sub semnul unei interpretări moderne ale clasicului masculin. ‘’Back to London with 62.2 Meters’’ este expresia artistică prin care Florin Dobre destăinuie o fărâmă din “ţesătura”, din identitatea sufletului românesc, în cosmopolita lume a metropolei londoneze.

Florin Dobre SS15 16 June 2014-18
Invazia modei românești în inima Londrei

Eveniment realizat cu sprijinul Ambasadei României la Londra si al Institutului Cultural Român.

Parteneri: Societatea Dorobantul SA / MediaCarsLondon.com / BICA / EVENTers / HESS Autoconcept / Atelier Make-up Paris / CRREDAE / Cufarul Cu Vechituri / Vlad Vladoo / St Pancras

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.