Cel Mai Bine Imbracat Barbat Din Romania

Acum ceva vreme am lansat provocarea de a căuta cel mai bine îmbrăcat bărbat din România. S-au înscris în jur de 150 de bărbați dintre care o parte dintre ei au fost fericiții finaliști. Am adunat o parte din acești finaliști pentru a putea organiza aceasta finală. Știu că am amânat-o de prea multă vreme, dar fiind implicat în multe proiecte, le-am făcut fiecare pas cu pas.

În momentul de față am 7 din cei 11 finaliști (restul urmează să îmi trimită fotografii).

Regulament

Concursul începe azi  în data de 02.08.2013 și se termină în data de 12.08.2013 ora 23.59.

Votarea se face în felul următor: trebuie să dai click pe ținuta sau ținutele care îți plac și să apeși butonul de like. Cel care adună cele mai multe like-uri până în sfârșitul concursului este declarat câștigător. În caz de nereguli, există riscul ca participantul să fie descalificat.

Regulile se pot schimba pe parcursul concursului.

Căștigătorul îl voi anunța în data de 15.08.2013

Premiul este în valoare de 500 de lei (300 de lei haine+ 200 de lei cărți de stil )

Ordinea participanților este aleatorie.

Concursul s-a încheiat. Revin peste câteva zile cu date despre câștigătorul competiției.

1) Andrei Enache

Andrei Enache X Stil Masculin

2) Bogdan Onofrei

Bogdan Onofrei

3) Darius Preda

Darius Preda

4) Florin Barbu

Florin Barbu

5) Lucian Enasoni

Lucianenasoni

6) Man Nicolae

Page7

 7) Fericel George

Fericel George

Deci, cine crezi că merită să câștige competiția?

Related Posts

67 thoughts on “Alege cel mai bine îmbrăcat bărbat din România

  1. Din punctul meu de vedere Darius Preda este imbracat cel mai bine si a potrivit foarte bine piesele intre ele. Imi place ca s-a folosit de bratarile colorate si de cele de piele pentru a scadea putin din formalitatea tinutei si, de asemenea, imi plac mult detaliile de pe sacou si de pe pantofi.

  2. Lucian Enasoni fara discutie :)

  3. Cristi D. spune:

    Darius Preda este cel mai bine imbracat, cu siguranta. Simplu, elegant si cu accente de culoare si material subtile ce-i ofera un foarte bun echilibru intre formal si casual.

  4. Vio spune:

    Din ce vad aici: Lucian Enasoni.
    Din ce am vazut de-a lungul timpului: Lucian Enasoni.
    Am apreciat tinuta prezentata aici inca de pe vremea cand a participat in concursul tsbmen.

  5. Stanoiu Gabi spune:

    Paltonul de pe Lucian este negru sau bleumarin? Nu pot sa imi dau seama. Daca e bleumarin, sunt si eu de acord cu voi :)

    1. Este negru.
      Cine citeşte blogul de ceva timp, probabil că a observat prin unele postări faptul că Lucian este adeptul combinaţiei negru-maro (din propriile spuse).

      1. Lucian E. spune:

        Razvan, in primul rand paltonul e bleumarin. Nu sunt ‘adeptul’ combinatiei negru/maro dar nici nu se intampla nimic daca o porti ‘cu stil’

        1. Nu te contrazic. Tu ai haina, tu-i ştii mai bine culoarea. Dar din poză, cel puţin eu, o văd un negru spre navy. Poate e bleumarin :).

          Cât despre negru cu maro:

          „Luciano says:
          March 2, 2012 at 1:44 pm

          @Laci: stai linistit, ca daca merge mov cu verde, galben cu portocaliu sau sosete diferite la fiecare picior…merge si maro cu negru, si nimeni nu o sa moara din cauza asta! :) Orice e posibil si oricum nu se mai tine cont de vreun trend 100%…”

          O discuţie între tine şi Laci pe tema respectivă.
          De aici am dedus faptul că erai „adeptul” respectivei combinaţii.

          Toate bune!

  6. Sebastian spune:

    George Fericel , tinuta 7 este desavarsita..

  7. Dacian Birta spune:

    George Fericel , nr.7 – tinuta de vara , simpla , accesorii , toate dau bine ochilor ; un mare plus are nr.1 Andrei Enache (arata chiar bine tinuta).

  8. Dka spune:

    Andrei sau Lucian fara dar si poate…

  9. cel mai mult imi place tinuta 7

  10. Fiecare tinuta are ceva special insa un lucru nu imi este clar, de ce concursul nu este pe sezoane? Sunt tinute pt toate anotimpurile, e greu sa alegi ceva…

  11. Catalin Marian spune:

    7) Fericel George

  12. Alex spune:

    2. Bogdan Onofrei

  13. Tiberiu spune:

    3) Darius Preda

  14. Nistor spune:

    Personal cred ca tinuta lui Fericel George e cea mai buna.Simplu si in acelasi timp cu bun gust.

  15. Iulian Gavriluta spune:

    1,2,5 sunt preferatele mele

  16. Tudor Barbos spune:

    Georgel Fericel :P

  17. ella spune:

    lucian enasoni

  18. Din punctul meu de vedere e Andrei Enache , aceeasi culoare la pantofi , curea si ceas. Sosetele sunt asortate cu batista .Cravata si batista imprimeuri diferite, textura cravata , camasa si sacou diferite . Toate hainele te duc cu privirea spre fata, ceea ce se si doreste de la o tinuta

  19. Geo Geutz spune:

    FERICEL GEORGE !! ceilalti nu ma incanta cu absolut nimic :-j

  20. David Teodor spune:

    Bogdan Onofrei are o tinuta simpla, dar care este placuta ochiului. Fericel George are o tinuta putin cam prea studiata, iar pantofii nu sunt pe placul meu.

    1. Fericel George spune:

      Din punctul meu de vedere, chestia cu „ținuta prea studiată” e irelevantă. Adică, vrei să spui că trebuia pur și simplu să închid ochii la unele detalii? Nu prea merge treaba cu „prea”. Un exemplu în privința asta: „You can never be overdressed or overeducated.”
      Cât despre pantofi, bineînțeles, e o chestie cât se poate de subiectivă.

  21. Tasala Giani spune:

    Darius Preda ….3….

  22. Fericel George! nr.7
    Tinuta impecabila!

  23. Beni Şinca spune:

    George Fericel :).

  24. Istvan spune:

    Fara suparare dar cred ca sunt chiar sute de BARBATI mai bine imbracati in toata Romania. Hai sa fiim seriosi, uitate si tu la pozele acelea! Asta vrei tu sa promovezi? Ti-ai ales 7 clienti ca sa se simta si ei bine? Frate, trezestete la realitate si promoveaza persoanele care chiar merita…

    1. Laci spune:

      Daca erai atent la continut (ceea ce nu ai facut) ai fi observat ca a fost o competitie. Adica s-au trecut prin câteva etape pana se se ajunga aici. Eu nu pot forta pe nimeni sa se inscrie.

      Daca acei barbatii pe care ii cunosti si care se imbraca bine nu au facut-o eu nu am nicio vina.

  25. Adrian Gabriel Stroe spune:

    Fericel George, tinuta nr. 7 :)

  26. Adrian Gabriel Stroe spune:

    Fericel George, tinuta nr. 7! :)

  27. Uliu spune:

    Din păcate pentru antelocutori, consider că George Fericel nu o să poată niciodată să intre în apă cu pantofii aleși pentru ținuta sa.

    În schimb, Darius Preda îmi lasă impresia că deține o oarecare ușurință în a potrivi culori,texturi și țesături.

  28. Vro spune:

    Trebuia putina organizare. Adica cel mai bine imbracat pe un anumit anotimp. Aici e tot o amestecatura

  29. Hodisan Teo spune:

    it's so obviously: Fericel George (nr7).

  30. Daniel spune:

    Ce ma amuza papagalii astia care copiaza absolut tot.Au vazut cativa designeri care combina sacoul cu pantalonii scurti, si hop si ei.Sunteti penibili.Sacou+pantaloni scurti n-are nici cea mai mica logica.Daca porti pantaloni scurti inseamna ca este foarte cald, atunci ce rost mai are sacoul.In schimb, daca pui sacou, inseamna ca intalnirea la care trebuie sa ajungi este una formala sau semi-formala.In cazul acesta, pantalonii scurti, fie ei crem si pana la genunchi, sunt practic o insulta.Pantalonii scurti se poarta cu maximum o camasa, tricou polo, tinute lejere.

    1. Laci spune:

      Sacoul il poti purta si atunci cand nu ai o intalnire formala sau semi-formala.

      Nu spune nimeni ca la 35-40 de grade trebuie sa porti pantaloni scurti cu sacou. Dar asta nu inseamna ca atunci cand temperatura este mai blanda sa nu purtam aceasta combinatie. Evident depinde si de locatia unde ne ducem asa imbracati.

  31. Stanoiu Gabi Este bleumarin sau navy, cum vrei! :)

  32. Lucian E. spune:

    Nu conteaza atat de mult cine castiga, conteaza cu ce ai ramas tu din competitia asta si din pozele de mai sus. Totusi, cei mai multi dintre voi ar trebui sa va notati cateva lucruri:

    1 – pantalonii scurti nu se poarta cu sacou, deoarece sacoul are manecile lungi (!) Nu v-ati gandit niciodata la chestia asta pentru ca ati vazut pe ‘fashion bloguri’ tinute de genul si le-ati luat ca atare. Innovate, don’t imitate! Trebuie sa te gandesti inainte sa pui pe tine hainele, altfel o sa ajungem iarna sa purtam palton cu pantaloni scurti ca ‘asta e cool acum’…

    2 – Tinuta cu sacoul/blazer si pantaloni scurti nu e practica deoarece, din moment ce e asa cald incat sa porti pantaloni scurti, de ce ai purta sacou + camasa pe sub?? Evident, ca sa transpiri mai bine! Daca vrei sa te faci de ras, poarta o asemenea tinuta la o receptie si vei vedea cum o sa fi tratat.

    3 – Monk Straps nu sunt recomandati pentru o asemenea tinuta de vara, acest tip de pantofi fiind predominant recomandat tinutelor de primavara si cel mai bine, toamna. Ce s-ar fi potrivit mai bine? Pantofi tip ‘loafers’ – unii acum se intreaba ‘ce-s aia?’. Bine ca exista Google.

    4. Repet, nu mai copiati tinute ‘de pe net’ de pe tot felul de bloguri ‘de stil’ ci invatati sa va creati un stil propriu din piese individuale, bine combinate. Altfel, o sa ajungem sa purtam palarie asortata la dresul de baie si nu vom face altceva decat sa ne umplem de ridicol…

    1. Laci spune:

      Lucian observ un comentariu acid din partea ta si un usor atac asupra unor concurenti.

      Vreau ca aceste lucruri sa se clarifice pentru ca este o lipsa de fairplay.

      1) Cat timp temperatura iti permite consider ca este o tinuta acceptabila. Adica sa fiu inteles, undeva dimineata sau seara cand e mai rece. Sau si in timpul zilei daca bate un vant rece si avem o clima ca si in Anglia. Sa nu uitam ca avem sacouri fara captuseala, sau tesute din materiale usoare care permit aerului sa circule. Poate fotografia a fost facuta primavara cand nu erau temperaturi asa de ridicate. Nu cred ca v-a purta cineva pantalon scurt la palton. Sa nu exageram. Dacă cineva a vazut o astfel de combinatie, este sanatos sa o adapteze la stilul sau ca pana la urma, vrem nu vrem tot ne inspiram de la o anumita persoana.

      2) Cred ca e clar pentru toata lumea unde se poate purta combinatia de pantalon scurt cu sacou. In rest se poate lua in considerare ce am scris la primul punct.

      3)Eu de exemplu port vara ghetele desert boots sunt foarte subtiri si imi ofera confortul de care am nevoie. Este alegerea lui George de a purta pantofi cu catarama pentru ca stilul este personal.

      4) Nu inteleg care e problema asortarii unei palarii?

      1. Lucian E. spune:

        Acid sulfuric sau acid clorhidric? ;)

        1. Fericel George spune:

          Mai presus de aspectul vestimentar, stă caracterul, iar tu ești cu nasul pe sus. Pe lângă asta, ai niște glume de prost gust. În loc să te focusezi pe răspunsurile care-și au rostul, ții să demonstrezi că ai reținut 2 termeni din chimia de gimnaziu. Te felicit!

          https://i.qkme.me/3vcw9c.jpg

    2. Fericel George spune:

      1. Țin să clarific o treabă: NU caut toată ziua ținute pe site-uri de „modă”. NU îmi pasă ce poartă unii oameni atâta timp cât eu mă simt bine în pielea mea, înțlegi?

      2. Am încercat de la bun început să-mi creez propriul stil, care din câte știu eu e mai mult decât subiectiv. Într-adevăr trebuie să ne ghidăm după unele reguli de bun simț, însă nu spune nimeni că nu poți fi ceva mai nonconformist.

      3. Din câte observ, ești un tip mai conservator. Foarte bine, însă asta nu-ți dă dreptul să împroști cu „gunoi” în ceilalți oameni. Nu-ți place ție, nu-ți convine? Treci mai departe, ce atâta frustrare și indignare? Până la urmă fiecare se îmbracă cu ce poate și cu ce are.

      4. „Daca vrei sa te faci de ras, poarta o asemenea tinuta la o receptie si vei vedea cum o sa fi tratat.” – Evident ăsta e cel mai mare scop al meu: să-i fac pe ceilalți să mă placă. Credeam că oamenilor de nivelul și vârsta ta nu le mai pasă ce cred ceilalți oameni despre ei atâta timp cât ei se simt bine în pielea lor, dar uite că mă înșel.
      De altfel, crede-mă că nu mi-am băut sucul/cafeaua foarte lejer, fără nici un inconveninent termic, într-o dimineață răcoroasă.

      5. Despre pantofi- Hai să căutăm acul în carul cu fân. Frustrarea ajunsă la un asemenea nivel începe să atingă și cele mai nesemnificative detalii.
      „Pantofi tip ‘loafers’ – unii acum se intreaba ‘ce-s aia?’. Bine ca exista Google.” – Hai serios?! Tu le știai pe toate înainte să existe Google, înțeleg.

      6. Sunt piese individuale combinate, nu e clar? Nu e salopetă să fie luată dintr-o bucată. Mai mult de atât, combin toate hainele din garderobă. Nu-ți fă griji, nu e singura ținută.

      7. Uită-te întâi în propria curte, apoi comentează de curtea altuia.

      Cu respect,
      Fericel George

      1. Fericel George spune:

        *De altfel, crede-mă că mi-am băut sucul/cafeaua foarte lejer, fără nici un inconveninent termic, într-o dimineață răcoroasă.

        1. nick spune:

          Daca era asa racoroasa dimineata aia, oare nu erau mai buni niste pantaloni lungi?
          In rest, exista o mare contradictie in ce afirmi.Spui ca scopul tau nu e acela de a face oamenii sa te placa si sa le creezi o impresie buna.Atunci te intreb eu, de ce ne mai chinuim sa ne imbracam frumos? Oare nu tot pentru aparente? Oare nu pentru „a ni se deschide niste usi”, vorba unuia de aici? Ne chinuim sa iesim in evidenta dpdv vestimentar, iar cand ni se atrage atentia cu ceva, o intoarcem la 180 de grade si spunem ca nu ne intereseaza opinia celor din jur.Ei bine, cum e de fapt?

        2. Lucian E. spune:

          Exact cum spune si Nick, daca era asa racoroasa dimineata respectiva, sigur mergeau mai bine niste pantaloni lungi (din in?). Nu trebuie sa dai explicatii in 7 puncte, ai creat o tinuta doar ‘de concurs’, de sezon si care la anul o sa fie ‘out of style’, te asigur. Si inca ceva, nu o lua personal, e valabil si pentru altii: nu mai copiati frizura Harvey Specter(!)

  33. Darius Preda spune:

    Felicitari, George!

    1. Fericel George spune:

      Nick, ideea era alta. Îmi place să mă îmbrac bine(din punctul meu de vedere), ca să mă simt bine în pielea mea. Chiar nu îmi pasă ce zic ceilalți atâta timp cât eu consider că e o ținută de bun simț. Și cât despre acea dimineață, ca să fie clar – logic, dimineața e mai răcoros, dar peste zi temperaturile cresc destul de consistent, așa că am ajuns în decursul zilei să îmi dau jos sacoul, pentru că din câte știu eu e practic, rămânând în acea cămașă cu mânecile suflecate și în pantalonii scurți.

      Pe de altă parte, domnule Unasoni, să știi că sunt un tip dispus să învăț, fiind conștient că nu sunt „fără cusur” dpdv vestimentar. Cu această ocazie îți mulțumesc pentru feedback. Voi lua la cunoștință aceste lucruri, gidându-mă după zicala: „Mai bine asculți decât să vorbești”.
      Încă o chestie despre freza „Harvey Specter” – se pare că nu ai nimerit-o nici de data asta. Dar chiar dacă aș fi făcut-o, nu văd care ar fi fost problema. Cum zicea și Laci: „Până la urmă, vrem nu vrem, tot ne inspirăm de la o anumită persoană.”

      Mulțumesc Darius, te felicit și eu!

      În altă ordine de idei, sper ca pe viitor să creștem și să ne maturizăm din ce în ce mai mult, din toate punctele de vedere. Felicitări tuturor concurenților, dar în special lui Laci care s-a străduit destul de mult pentru a prinde contur acest concurs!

      Cu respect

      1. Lucian E. spune:

        Tot cu respect iti spun sa inveti sa scrii, mai ales numele personale.

        1. Fericel George spune:

          Bucură-te că te-am numit domn.

        2. Fericel George spune:

          Și pe lângă asta, mi se pare că ți s-au cam înecat corăbiile. Te iei de cu totul alte chestii irelevante. Frustrarea ta mă cam obosește. Și cum se spune: cel mai deștept cedează. Nu aș vrea să-ți dau oportunitatea să te crezi și cel mai deștept, dacă tot crezi că ești cel mai bine îmbrăcat de pe mapamond. Cheers!

      2. Lucian E. spune:

        Ah, si inca ceva, referitor la intrebarea mea cu acidul… Nu am vorbit cu tine, in primul rand, am vorbit cu Laci, asa ca nu te baga in seama pe gratis. Si in al doilea rand, daca nu ai prins gluma, inseamna ca nu ai simtul umorului. Cheers si tie!

        1. Sebi spune:

          Ma scuzi ca folosesc un limbaj de mahala : co**e esti frustrat maxim :). Si ca sa nu crezi ca sunt un taran cu 4 clase ti-o spun si frumos : comentariile tale sunt de un penibil atat de ridicat incat ai putea sa intri in Cartea Recordurilor la capitolul Frustrare. Cat despre simtul umorului : ai niste glume de cofetar. Maturizeaza-te prietene ca degeaba ai leafa mare sa iti cumperi haine daca esti destept ca o franghie.

        2. Sebi spune:

          P.S. : „Nu am vorbit cu tine, in primul rand, am vorbit cu Laci, asa ca nu te baga in seama pe gratis.” – cum e sa fi un antreprenor cu o inteligenta emotionala care sa iti dicteze fraza ” nu vorbeam cu tine , vorbeam cu el” caracteristica disputelor de gimnaziu.

        3. Lucian E. spune:

          Atentie la limbaj ‘Sebi’ (sau probabil e aceeasi persoana care se ascunde sub un alt ID, ca se practica)… Nu uitati ca mai inainte sa invatati sa va imbracati, trebuie sa invatati sa scrieti (!)

        4. Fericel George spune:

          Ești cam paranoic, nu crezi?

        5. Sebi spune:

          nu prea vad unde am gresit, dar e ok.

        6. Lucian E. spune:

          Draga ‘Sebi’ ne prezinti si niste tinute personale sau sa ne multumim cu limbajul tau de mahala?

  34. Darius Preda spune:

    Domnule Lucian, avand in vedere ca ati participat la un concurs, ar trebui sa stiti si sa acceptati o infrangere(daca se poate numi asa in cazul de fata). In schimb, dvs. ati preferat sa va injositi si sa faceti anumite comentarii care nu au niciun rost, pareri spuse intr-un mod urat, doar din cauza ca nu ati iesit castigator, probabil. Asta denota lipsa de personalitate si de bun simt. Consider ca stilul reprezinta un mod de viata, ceea ce te face sa te simti bine si nu ma refer doar la haine acum. Dar in acest concurs, fiecare a ales vestimentatie in care se simte cel mai bine. Si eu, si dvs., si Goerge, toti concurentii. Chit ca mi-e nu imi plac anumite tinute, e doar parerea mea si prefer sa tin pentru mine, mai ales daca sunt constient ca afirmatiile mele pot deranja persoana in cauza. La fel ar trebui sa fiti si dvs.. Iar daca vreti sa ajutati cu un sfat, faceti-o intr-un mod placut, nu aruncand cu noroi in altii. Si la o adica, nu haina il face pe om, asa cum, cel mai sigur, credeti dvs.

    P.S. George merita din plin premiul.

    1. Darius Preda spune:

      Scuzati greselile:o vestimentatie* si mie*

    2. Lucian E. spune:

      Domnule Darius, daca veti citi mai atent toate comentariile veti observa ca nu eu am ‘aruncat cu noroi in altii’, am scris doar o critica unei tinute, apoi anumite persoane s-au suparat si cu ‘indignare’ au inceput sa atace in mod personal (Vezi Sebi). Aveti dreptate, fiecare alege o vestimentatie care i se potriveste si credeti-ma ca nu am nevoie de inca un premiu sau de alte haine cadou… In concluzie, ca raspuns la P.S.-ul dvs, se pare ca daca iti rogi toti prietenii sa te voteze poti intr-adevar sa castigi un premiu ‘pe merit’…asadar felicitari castigatorului!

  35. Alex spune:

    nr. 2 Bogdan Onofrei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *