Eşarfa - accesoriul distins al gentlemenilor


Încă din antichitate bărbatul a simţit nevoia să poarte ceva în jurul gâtului. Primii atestaţi din istorie au fost romanii. În timp eşarfa a suferit mici modificări. De exemplu, prin evoluţia ţinutelor sport moderne din anii 1920 tricourile sport au oferit noi modalităţi de purtare a eşarfei. Aceasta mai este folosită de aproape toate grupările de cercetaşi, în marină, precum şi de către bucătarii-şefi. Totuşi, nu trebuie să ajungeţi la prejudecăţi. Domni din înalta societate britanică au utilizat eşarfa ca un accesoriu care să le ofere dinstincţie. În plus, de multe ori în filmele care implică apariţia unui playboy, personajul este prezentat purtând o eşarfă. Având în vedere aceste aspecte, m-am gândit să-ţi dau câteva detalii despre materialul, stilul şi includerea eşarfei în întreaga ţinută.

Ce este eşarfa?

Eşarfa este o fâşie dintr-o ţesătură fină care se înfăşoară în jurul gâtului. Nu reprezintă pistolarii western-ului sălbatic mascaţi prin batic, bandana sau fular. E drept, acestea din urmă au în comun un singur lucru: toate se poartă la gât. Eşarfa reprezintă, în schimb, un mod atractiv de a da unei ţinute casual nota de formalism şi de eleganţă pe care o doreşti. Ea scoate în evidenţă ţinuta sportivă sau îi conferă o notă destinsă unei vestimentaţii mai formale. Totuşi, unii nu agreează acestă notă şi preferă dinstincţia clară între formal şi casual.

Mulţi preferă să poarte cămaşa deschisă la gât, pe care o consideră mai casual deoarece expune gâtul. Un model clasic este imprimeul praisley, sau altele similare.

2

Eşarfa la ţinută casual

O eşarfă colorată sau una din bumbac îţi oferă o alternativă la ţinuta casual, fiind îndesată în buzunarul stâng de la blazer în locul unei batiste de mătase. Mătasea este adecvată ţinutelor elegante.

Eşarfa se mai poate purta precum o bandană legată în jurul gâtului sau, de ce nu, pe încheietură. Dacă tot am spus că poate fi un înlocuitor bun al batistei de buzunar, îţi mai poţi sufla nasul în ea, lucru pe care nu-l recomand.

O eşarfă o consider esenţială pentru a afişa o ţinută stilată. Oricât de simplu ţi s-ar părarea purtatul ei, eşarfa are mai multe modaliţăţi în care poate fi legată sau utilizată.

Eşarfa îţi poate oferi stil, personalitate, funcţionalitate practică. Ea are puterea să schimbe ţinuta dintr-una simplă în una cu stil. O eşarfă poate avea modele şi culori care te ajută la crearea unei ţinute unice. O eşarfă subţire poate completa un pulover in V .

De asemenea, eşarfele cu pătrăţelele alb şi negru oferă o ţinută stilată şi tânără. O cale uşoară de a purta eşarfa este de a o înfăşura în jurul gâtului. Efectele pe care le poţi crea sunt multiple. De exemplu, bărbaţii vor arăta mult mai energici când poartă culorile vibrante ale toamnei.

1

Eşarfa la ţinuta elegantă

Dacă eşti toată ziua la costum sau ai un blazer, poţi să le readuci la viaţă cu ajutorul unei eşarfe .
Dacă vrei într-adevăr distincţia unui gentleman, alege eşarfa în carouri. Aceste carouri sunt fresh şi reprezintă un element de neînlocuit pentru atribuirea unui plus de fler ţinutei.

De asemea, carourile accentueză designul hainei îţi adaugă un stil englezesc ţinutei.

Eşarfa cu alb şi negru este recomandată pentru o ţinută clasică. Purtând o astfel de eşarfă în mod natural vei arăta elegant. Modelul tartan este foarte popular.

Pentru a fi modest şi elegant alege o eşarfă monocromă. Dacă vrei să-ţi scoţi în evidenţă personalitatea sau eşti o persoană pe o poziţie de conducere şi vrei să-ţi afişezi autoritatea, atunci o eşarfă monocromatică este o alegere excelentă, mai ales dacă este una deschisă la culoare. Eşarfa monocromatică arată impozant în timpul unei întâlniri business. Ele pot fi asortate culorilor primare din garderoba masculină şi accentuează culorile neutre pe care le purtăm de obicei.Purtând o eşarfă deschisă la un costum sobru transmiţi cunoştinţe de stil.

Dacă o eşarfă iţi face ţinuta mai proeminentă, atunci de ce să nu porţi una?

Eşarfa între practic şi stil

În trecut scopul eşarfelor era un semn distinctiv al unei grupări. Un alt rol practic era să te protejeze de arsurile solare pe vremea când nu era inventată crema cu factor de protecţie. Eşarfa a devenit simbol şi pentru mici categorii profesionale, fiind purtate de bucătarii pentru a face faţă trecerilor dese de la aerul rece la cel cald în zona gâtului care este de obicei expusă. Pentru asta e de ajuns să o împături într-o formă de triunghi după care să o rulezi pentru a putea fi purtată la gât lejer. Spre deosebire de cravată, nu sunt reguli de purtare sau de înodare a acesteia. Peste tot vei vedea modele şi stiluri diferite de purtare; cu eşarfa te poţi juca la nesfârşit. Este un element important pentru bărbatul stilat căruia nu-i este frică să se afirme.
Eşarfele nu sunt doar nişte accesori care ne oferă confort deoarece ele pot face ca orice bărbat să fie elegant, şarmant şi cu un simţ al modei. Unii nu o poartă din motive practice, ci pentru plusul de stil precum : Kanye West, Justin Timberlake, Jimmy Page de la Led Zepplin, Pharell Williams.

Începe colecţia ta cu eşarfe monocrome şi cu modele simple. Ţinutele nu vor mai deveni plictisitoare când vei începe să porţi eşarfe. Dacă vrei să ieşi în evidenşă prin ceea ce porţi trebuie să te gandeşti la stil şi culoare. Nu voi dezvolta aici subiectul despre purtarea culorilor deoarece am facut-o în alte articole precum:

-Cum să-ţi alegi ţinuta în funcţie de ten, păr şi ochi https://www.stilmasculin.ro/2010/01/cum-sa-ti-alegi-tinuta-in-functie-de-ten-par-si-ochi/

– Cum să-ţi asortezi ţinuta după culoare https://www.stilmasculin.ro/2010/02/cum-sa-ti-asortezi-tinuta-dupa-culoare/

sau poate te gândeşti la culoarea anului https://www.stilmasculin.ro/2010/01/turcoaz-culoarea-anului-2010/

Related Posts

20 thoughts on “Eşarfa – accesoriul distins al gentlemenilor

  1. Seremi spune:

    Vezi si Dorian Gray.

    Eu mai port si Esarfa cu nod full windsor la plover cu anchor.

    Un Articol bun ai mai putea face despre Umbrele Barbatesti. E o intreaga isstorie si frumusete si acolo.

    Este si in sezon.

    Tocmai mi-am cumparat o umbrela foarteee tare. Asa ma bucur cand ploua….ca o etalez cu placere, si merge ine bine la stilul meu vestimentar :))

    Hehe…

    Succes !

    Seremi™

  2. Laci spune:

    Mi-am propus de ceva timp sa vad filmul. Mersi pentru idee si pentru propunerea cu esarfele. Sunt curios inafara de pulovere ce mai porti?

  3. dan spune:

    Pot sa iti dau un sfat: invata sa te exprimi si dupa aceea da sfaturi altora!
    ”Dacă tot am spus că poate fi un înlocuitor bun al batistei de buzunar, îţi mai poţi sufla nasul în ea, lucru pe care nu-l recomand.” oh da ce hilar ( aka nostim)…:))

  4. Laci spune:

    @ Dan Am introdus o nuanta de umor in text.

  5. cosmeticiana spune:

    Foarte fain articolul

  6. Seremi spune:

    Pai camasi cambrate , jachete in 3 sau 4 nasturi cu anchor foarte adanc , polo cu jeans si un sacou sport, la fel cu esarfa in Windsor sau pusa sa para la intamplare pe sub guler.

  7. Domnul G. spune:

    Felicitari. Stilmasculin.ro este de departe cea mai buna sursa autohtona in domeniu. In timp ce altii se ocupa de subiecte puerile dand sfaturi care nu tin de stil, ci de bun simt, tu te ocupi de lucruri serioase precum batista de buzunar, bretelele sau in cazul de fata, esarfa.

    Ca sa nu fiu complet offtopic, trebuie sa iti spun ca faci o usoara confuzie cu esarfa asta. Nu exista esarfa la tinuta eleganta, decat la cea casual. Ce arati tu acolo in a 2a parte a articolului, nu sunt esarfe, ci ascoturi. Ascotul (dupa cum probabil stii) este o cravata, cu o istorie mai lunga decat alte accesorii de impletit la gat, care se poarta pe sub camasa (are si noduri speciale de impletire precum windsor sau prince albert la cravata) pentru ca ofera un avantaj : nu trebuie sa te strangi de gat cu toti nasturii, ci iti lasa gatul mai relaxat, in timp ce pastreaza acelasi aer nobil.

    Imi imaginez ca nu are rost sa modifici drastic un articol deja bun in mare, dar ar fi de apreciat un articol separat si despre ascoturi; sa fie toata lumea informata corect despre ce e vorba :).

    Toate cele bune, multa bafta cu site`ul in continuare.

  8. Laci spune:

    @Domnul G. Intr-adevar acesta confuzie trebuie rezolvata cu ajutorul unui articol despre ascot. Mersi pentru observatii.

  9. constantin spune:

    @Laci imi cer scuze ca te deranjez dar vroiam sa te intreb despre o esarfa,daca imi poti spune o esarfa de o culoare , care se asorteaza la mai multe inbracaminti .
    Ma refer la faptul ca vreau sa mi cumpar o esarfa care sa o port ceva mai mult timp .
    Tot la fel ma refer daca imi poti spune despre un fluar.

  10. Laci spune:

    @Constantin.

    Nu este nici un deranj ca ma intrebi, de aceea am blogul sa va pot raspunde intrebarilor voastre.

    Referitor la esarfa iti propun sa alegi una de nuanta neutra (negru, gri, bleumarin, alb). Negrul va merge in majoritatea cazurilor iar albul va fi ca o pata de culoare.

    Despre fular voi scrie un articol.

  11. Roberto spune:

    Felicitari pentru aceasta pagina foarte interesanta si plina de sfaturi utile. Domnilor cu asemenea comentarii neadecvate precum a domnului @Dan i-am ruga sa se abtina. Sa nu facem din aceasta pagina, un subiect de gramatica si asezare in pagina. Scuzele mele, acum voi trece la subiect. Domnule Laci, va felicit pentru acest subiect foarte interesant. Detaliile sunt ample si foarte folositoare, eu cel putin asa le gasesc. Eu ma prezint a fi o persoana careia ii place lucrul rafinat, matasea si parfumul bun. Inca o data multumim.

  12. nic spune:

    salut.de ceva timp ma tin sa imi cumpar o esarfa,sincer nu am, am cautat pana si azi,iar la o femeie am gasit ceva dar nu chiar pe gustul meu si am cerut modele asemanatoare… si mi-a raspuns: pai ce ai vazut tu sa se poarte si la baieti esarfe ?… ma tacut si am plecat… De aici am reusti sa aflu multe chestii,amanunte cum la fel si cu esarfa,ceea ce trebuie sa fac ,este sa multumesc ! :)

  13. Laci spune:

    @ Nic Multe vanzatoare ne pun in ceata. Pacat.

  14. Kata spune:

    Si eu imi doresc sa-mi achizitionez 1 sau 2 esarfe.Deocamdata,mai caut.Catalin Botezatu are unele esarfe superbe,mai ales una de la Trends by Adina Buzatu 390lei.Cam scumpa mi se pare,dar asta nu inseamna ca nu o poti inlocui.Dar e super !
    https://www.facebook.com/photo.php?pid=170326&id=100001030488104&ref=fbx_album&fbid=126893837354965

  15. andrei spune:

    Buna!
    Laci sper ca intrebarea mea să nu para prea puerilă,dar vreau sa stiu care ar fi diferenta dintre o esarfa pentru barbati si una pentru femei sau merg la ambele sexe.Binenteles ma refer la o esarfa cum este de exemplu cea din seria a doua de poze prima de la dreapta,caci restul par a fi ascoturi (lucur dedus din discutiile de mai sus,altfel nu as fi stiut nici eu).
    multumesc anticipat!!

  16. Laci spune:

    @ Andrei singura diferenta o consta in motivele florare pentru ca din punct de vedere a texturi, lungi si a materialului le purtam atat barbatii cat si femeile.

  17. nick spune:

    si eu tot caut una in genul aleia care o poarta primul tip,dar numai la raioane de femei vad asa ceva.daca ati vazut ceva de genul ala pentru barbati,va rog sa ma luminati.mersi

  18. m ciprian spune:

    UITATI AICI 25 DE MODALITATI FFOARTE BUNE DE PURTAT O ESARFA https://www.youtube.com/watch?v=5LYAEz777AU&feature=player_embedded#!

  19. Trifa Dorin spune:

    e adevarat se gasesc im magazine dar …. niste dimensiuni orientative ???

  20. In ultimul set de poze (esarfa la tinuta eleganta): primele doua poze sunt cu ascoturi, nu esarfe :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.