Sunt unele evenimente, la care ți se cere să te îmbraci conform codului vestimentar cerut, dar se pare că ignori acest mesaj. Cei care au scris acel cod vestimentar pe invitaţie nu au facut-o doar să umple spaţiul. S-au gândit la o petrecere frumoasă, stilată şi cu ţinute bune.
De ce nu te îmbraci conform codului vestimentar?
Dacă vezi pe invitaţie Black Tie atunci trebuie să porţi smoching, nu costum.
White Tie este un cod vestimentar mai elegant decât Black Tie despre care nu trebuie să ne batem capul în România, dar se cere la evenimentele foarte elegante, baluri, cine formale, nunţi de seară în străinătate.
Primele două sunt cele mai des întâlnite pe invitaţii.
Avem petreceri tematice cum ar fi Sensation unde e foarte simplu, fie te îmbraci în alb sau doar în negru în funcţie de tematică.
A fost un eveniment monden săptămâna trecută la care codul vestimentar era bow tie. Mai mulţi cititori mi-au cerut sfaturi despre cum ar trebui să se îmbrace. Am aşteptat cu nerăbdare fotografiile pentru a face un articol cu câteva ţinute plăcute. Din păcate, aşteptarea s-a dovedit a fi inutilă pentru că am observat în fotografii costume, cămaşi cu mânecă scurtă, tricouri, dar care nu aveau niciun papion. Să nu fiu înţeles greşit, au fost bărbaţi care au purtat papion, dar din fotografii şi din cele spune de către cei prezenţi la eveniment îi puteai număra pe degete.
Este aşa greu de înţeles că bow tie înseamnă papion?
Concluzia este că fiecare bărbat care a citit invitaţia a înţeles ce a vrut.
Organizatorii au spus că-şi rezervă dreptul de a selecta publicul. Din păcate nu s-a întâmplat acest lucru.
A nu se înţelege greşit, nu am nimic cu evenimentul în sine sau organizatorii. E un semnal de alarma pentru bărbaţii care ignoră codul vestimentar impus.
Te vei îmbrăca conform codului vestimentar cerut?
sursa foto: https://todaystie.tumblr.com
Pai ar fi mai multe categorii: cei care nu stiu(si nici nu se intereseaza),cei care nu pot(nu au piesele vestimentare necesare),cei carora nu le pasa (rebeli,dar mai des miserupisti). Deci lipsa de educatie si /sau interes.Dar ai dreptate si organizatorii au vina lor.
La White Tie ce ar trebui sa porti?
@Kovacs Alex https://en.wikipedia.org/wiki/White_tie
Super raspuns. Mai e si GOOGLE SERACH !! :))))))
Search. Scuze.
Buna Laci,
Imi permit sa te deranjez cu o intrebare. Urmeaza sa particip la o nunta si detin un sacou negru slim. imi doresc mult de tot o pata de culoare si imi place movul inchis sau burgundy. crezi ca as putea merge pe o camasa alba la care sa asortez un papion in culorile acestea?
Iti multumesc pentru raspun.
Keep up the wonderful work!
@Gabriell Albul este in contrast aproape cu orice nuanta. Poti merge linistit pe oricare dintre cele doua nuante.
multumesc mult pentru raspunsul prompt. exista combinatii de culori care intineresc…sau maturizeaza/imbatranesc?
@Gabriell Cele inchise imbatranesc.
Cum trebie sa se imbrace un pictor student ???ca sa arate mai original ,putin excentric dar sa nu atraga toate privirile
ti-as sugera sa porti haine cat mai divers colorate, incearca sa le asortezi si cu o bereta :)
Denis Adrian Ms daca ar exista vre un articiol pe stilmasculin…….
Sa iti gasesti stilul personal adica ceva care sa te reprezinte.
sa-ti pictezi pe camasa un papion :)
Nicoleta Facalet ha ha! :)
O buna idee pt organizatorul care impune un cod vestimentar este sa faca usoara respectarea lui. In cazul Bow Tie, daca nu aveai papion, la intrare ti se putea oferi unul. Cu o carte de vizita a producatorului si o colaborare in plus, sau investitie (en-gros cumperi un papion cu 5-6 ron sau mai putin). Alta idee este sa stimulezi respectarea codului veatimentar cu un premiu. Cred ca si cei din PR ar putea face eforturi daca tin neaparat ca evenimentul sa fie de calitate. In plus, toti cei din industrie ar trebui sa se implice activ la educarea oamenilor in acest sens, daca vrem sa se schimbe ceva. De multe ori codul veatimentar este atat de creativ sau artistic exprimat incat trebuie sa vina fie cu instructiuni, fie fara asteptari.