Tricouri cu buzunar, polo și brățările din piele

Precum spuneam într-un articol anterior,  am trecut pe tricouri cu buzunar sau polo care îmi măresc confortul din punct de vedere termic și cel al mișcării, dar asta  nu înseamnă că am uitat în totalitate de cămăși.

Tricouri cu buzunar, polo și brățările din piele

Am încercat un nou model de tricou din bumbac, deși am fost reticent înainte de al pune pe mine.

După ce l-am pus mine și m-am uitat în oglindă, am observat următoarele:

– buzunarul într-o nuanță contrastantă

– dungile orizontale care mă duc cu gândul la o ținută estivală

– pata de culoare

– guler puțin mai larg care mă ajută să port bandana la gât fără nicio problemă

– posibilitatea de a purta batista de buzunar

Tricouri cu buzunar, polo și brățările din piele
tricou cu buzunar

Am ales să accesorizez tricoul cu o batistă de buzunar pentru al face mai plăcut și de a scăpa de aerul sport pe care-l transmite. În plus, am ales câteva brățări din piele și una sintetică care este asortată la tricou.

Pantalonii îi consider versatili pentru că:

1) sunt dintr-un bumbac subțire;

2) din depărtare se vede ca și o nuanță de albastru deschis;

3) sunt ușor de asortat;

4) au acest imprimeu

imprimeu pantaloni de vara
imprimeu pantaloni de vara

Dacă ai probleme cu asortarea nuanței, cea mai simplă combinație este albastru, gri și maro.

În a două ținută, am purtat două nuanțe diferite de mov.

Tricouri cu buzunar, polo și brățările din piele
tricou polo mov

Am ales tricoul polo mov pentru că:

1)  este o pată de culoare;

2)  îți protejează gâtul de razele solare;

3) arată mult mai bine decât o cămașă cu mânecă scurtă, datorită versatilității;

4) merge în situațile casual și business-casual;

5) aduce un plus de masculinitate.

Pantalonii îi consider versatili pentru că:

1) sunt dintr-un bumbac subțire;

2) din depărtare se vede ca și o nuanță de mov;

3) sunt ușor de asortat;

4) au acest imprimeu

DSC 1318
imprimeu pantaloni

Pentru a tempera puțin din culoare, am ales câteva accesorii închise la culoare.

29
bratari piele
35
bratara din piele

Cum ai purta tricouri cu buzunar?

Related Posts

8 thoughts on “Tricouri cu buzunar, polo și brățările din piele

  1. vel spune:

    Ce marimi ai la tricoul polo mov? XS sau S ai?

  2. Laci spune:

    @Vel La tricoul polo mov am de la M in sus.

  3. Petrica spune:

    Hainele sunt second-hand sau tu esti model?

  4. Laci spune:

    @Petrica Toate hainele sunt noi si eu apar in fotografii.

  5. Dragos spune:

    Salut, Mai ai tricouri de vanzare?
    Stima.

  6. tiberiu spune:

    Interesanta cureaua , unde se gaseste de cumparat in Cluj-Napoca curea ca si cea din poa 2 si bratari?

    1. Laci spune:

      Astfel de curea nu stiu unde poti sa gasesti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *