Nu Mai Purta Cămaşa Cu Mânecă Scurtă

Chiar dacă suntem în plin sezon de vară, nu mai purta cămașa cu mânecă scurtă la ieşirile cu prietenii sau la evenimente de orice alt fel. În ceea ce priveşte felul în care alegi să te prezinți în faţa celorlalţi, ai descoperit care este încălţămintea potrivită pentru vară, care sunt accesoriile pe care le poți alege pentru a completa o ţinută sau care să îți facă vestimentaţia mai sofisticată.

Nu mai purta cămaşa cu mânecă scurtă

De ce nu purta cămașa mânecă scurtă

Totuşi, poate eşti şi tu în situația respectivă: la temperaturile ridicate de afară, alegi să faci faţă prin alegerea unei cămăşi cu mânecă scurtă. Motivele sunt de obicei variate. Începând de la simplul fapt că îți e cald, până la banalul motiv că „aceste cămăşi există tocmai pentru situaţiile de temperaturi crescute”.

Care ar fi soluţia?

Aceasta a fost probabil creată ca şi un trend în modă şi se ştie deja diferenţa dintre stil şi modă. În plus, după precum s-a precizat, partea cea mai bună este că există alte opţiuni care pot fi adoptate: suflecarea mânecii unei cămăşi normale, alegerea unei cămăşi de in, sau în ultimă instanţă optarea pentru un tricou polo.

Poți purta cămaşa obişnuită, mânecă suflecată , dar scurtă

Cu siguranţă în garderoba ta există deja cămăşi alese pe mărimea ta, care poate au necesitat mâna unui croitor, în culori diversificate şi din materiale bune. Cea mai simplă opţiune, care nici nu va afecta în niciun fel bugetul, este alegerea unei cămăşi de acest fel şi suflecarea mânecii. Astfel, se păstrează purtarea unei cămăşi care îți place şi vei putea totodată face faţă căldurii. Desigur, vei putea, în acelaşi timp, să păstrezi deschişi primii doi nasturi de la gât, dacă nu vorbim de o situaţie formală, în care va alege o cravată sau un papion.

Cămaşa de in

A doua variantă ar fi aceea de a alege o cămaşă care să sprijine suportarea căldurii prin materialul din care e făcută. Cea mai bună idee e achiziţionarea unei cămăşi din in, care deşi ar putea fi costisitoare, îşi merită banii. Sunt nenumărate alternative de asortare a acesteia şi e singura care într-adevăr te duce cu gândul la vară, concediu şi stare de bine.

Tricoul polo

Alături de cele două variante de mai sus, ar mai fi şi alegerea tricoului polo, care reuşeşte cu succes să ţină locul unei cămăşi în multe feluri de ţinute. Aceasta ar fi bine să fie din bumbac, putând fi găsit sub fel și fel de culori şi nuanţe ale acestora

Acestea fiind spuse, dacă se porneşte, pas cu pas, acesta este procesul de convingere la renunţarea de a mai purta cămaşa cu mânecă scurtă.

Care dintre variante îți place cel mai mult?

Related Posts

5 thoughts on “Nu mai purta cămașa cu mânecă scurtă

  1. VOI CEI DIN ASA ZISA LUME A MODEI , ATI DENATURAT PUR SI SIMPLU BARBATUL ! DE CE ? PAI UN OM CA SA ARATE A BARBAT , NU A VACAR , SAU COVRIGAR AR TREBUI SA AIBA O COSTUMATIE DECENTA , SI ELEGANTA , NU DE PAPITOI PARLIT , CA DACA TE UITI LA EL SA O IEI LA FUGA ! COSTUMUL HAINA SI PANTALON , DACA TIPA PE EL , ARATA CA UN BORFAS HOMOSEXUAL ! DAR NU TREBUIE OMISE CRAVATELE SAU PAPIONUL , ASORTAREA CAMASILOR ,. LA COSTUM NU AI CE SA CAUTI CU O CAMASA CU MANECA SCURTA ! CAND VAD TOTI JEGOSI CU PANTALONI RUPTI IN CUR SAU IN GENUNCHI , IAR EI ASA TAMPITI CUM SAU NASCUT , SI NICI PARINTI SANATOSI NU AU AVUT , PENTRU CA NUMAI UN DEBIL MINTAL CREDE CA ARATA FAIN , CAND BLUGI RUPTI NU AU DECAT CIURDARI ORI CIOBANII , DAR DIN MOTIVE PUR OBIECTIVE !

  2. Nexx spune:

    o optiune este o camasa care ii poti rasuci mnecile pana sus si le poti prinde in dansturi.

    1. Tudor Costinas spune:

      Da, ai dreptate.

  3. Florin spune:

    Suflecarea manecilor e o improvizatie grosolana si de cel mai prost gust posibil, care denatureaza oribil un articol vestimentar, conceput a se alinia corpului. Gestul spune totul despre individ si despre inclinatia spre compromisuri de cea mai joasa speta. Urmeaza suflecarea nadragilor?

    1. Laci spune:

      Nu inteleg din comentariul tau daca mai degraba incurajezi camasa cu maneca scurta sau lunga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *